Prima pagină Ediția din: 21.06.2002
Știri
În cazul îmbolnăvirilor de la Abrud, rezultatele de laborator indică SALMONELA
     Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al DSP Alba, dr. Cristina Galoş, în cursul zilei de ieri, 58 de copii proveniţi de la Centrul de plasament nr. 2 din Abrud continuau să primească îngrijiri medicale în spital. Copiii consumaseră cartofi cu maioneză cu o seară înainte de a se declanşa bomba microbiologică. DSP Alba susţine că evoluţia stării de sănătate a bolnavilor este favorabilă.
     Rezultatele de laborator indică prezenţa salmonellei de tip D în produsele patologice. Purtătorul de cuvânt al DSP Alba, dr. Cristina Galoş, susţine că ancheta epidemiologică este în curs, urmând a se stabili lanţul epidemiologic. (F.R.)
Săptămâna viitoare vom afla
Cine este vinovat de accidentul în care a fost implicat președintele CJ Alba
     Cel mai probabil săptămâna viitoare vor fi cunoscuţi vinovaţii de producerea accidentului de elicopter de la Scărişoara, când preşedintele CJ Alba, Augustin Presecan, a fost lovit în zona capului. Aşa cum v-am mai informat, Autoritatea aeronautică civilă a finalizat raportul cuprinzând concluziile tehnice. Acesta a fost transmis Parchetului şi Inspectoratului teritorial de muncă Alba, care urmează să finalizeze ancheta. Potrivit surselor noastre, membrii comisiei tehnice care au investigat cazul au stabilit că accidentul s-a produs din cauza unui cumul de erori umane, de atenţie şi de decizie, şi din lipsa unor reglementări precise în domeniul aerotaxi.
     Mai trebuie precizat că starea de sănătate a preşedintelui Augustin Presecan este în continuare bună, iar domnia sa îşi continuă la Graz tratamentul de recuperare. (F.R.)
Ceasul rău şi pisica neagră
Un bărbat a fost omorât de un cal iar un altul călcat de vacă
     Nicolae Haţegan un bărbat de 60 de ani, din Vinţu de Jos, a decedat după ce a fost lovit de cal. El nu a putut fi salvat de medicii de la Spitalul Judeţean Alba întrucât, pe lângă leziunile grave suferite avea şi anumite afecţiuni cardiace.
     Un alt bărbat, Viorel Bic, din Râmeţ, a fost internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului judeţean, după ce a fost călcat de o vacă. Animalul s-a speriat din cauza unei pisici şi a tăbărât pe stăpânul lui. Victima a fost diagnosticată cu multiple traumatisme şi fracturi costale şi de claviculă. El a fost operat şi în prezent se simte mai bine. (F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Urmărindu-l până la Alba Iulia
Trei bărbați din Hunedoara au răpit un datornic și l-au obligat să semneze un angajament de plată
Răpitorii şi-au dus victima într-o pădure şi au legat-o de un copac, pentru a o convinge să restituie suma de 36 de milioane de lei
     Trei bărbaţi din satul Aurel Vlaicu-comuna Geoagiu, judeţul Hunedoara, au fost arestaţi preventiv miercuri, 19 iunie, pentru 30 de zile, pe baza unui mandat emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută şi pedepsită conform art.189 alin. 2, cu închisoare de la 5 la 12 ani. În fapt, luni, 18 iunie, în jurul orei 20.00, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată telefonic de Gheorghe Ruxanda (45 de ani, din Orăştie) despre faptul că, în timp ce stătea la masă cu prietenul său Nicolae Bernath (46 de ani, din Orăştie) într-un bar din Alba Iulia, trei indivizi l-au agresat pe acesta şi l-au introdus cu forţa într-o Dacie 1310 de culoare roşie, dispărând într-o direcţie necunoscută. Se pare că răpitorii se cunoşteau cu victima deoarece, fiind contactaţi ulterior de Ruxanda, ei au declarat că-l vor aduce înapoi pe Bernath după ce le va semna o declaraţie de recunoaştere a faptului că le este dator cu suma de 36 de milioane de lei. În urma verificărilor ulterioare s-a constatat că Bernath fusese transportat într-o pădure din apropierea municipiului Alba Iulia, unde a fost legat cu o funie de un copac şi a fost obligat să semneze o declaraţie prin care se obliga să returneze cei 36 de milioane de lei pe care i-ar fi împrumutat de la unul dintre răpitori. Răpitorii au fost prinşi şi identificaţi în aceeaşi zi de poliţie. Petru Toşa (45 de ani), cel care a declarat că i-ar fi împrumutat lui Bernath cele 36 de milioane lei, Petru Cornel Szekely (30 de ani) şi Ioan Constantin Gulea (30 de ani) toţi din satul Aurel Vlaicu - comuna Geoagiu - judeţul Hunedoara, au fost introduşi în arestul IPJ Alba. În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Nicoleta TOMUŢA
Accident de muncă la Zlatna
Doi muncitori au căzut în gol de la o înălțime de 6 metri
     Poliţiştii din Zlatna s-au sesizat din oficiu miercuri, 19 iunie, ora 15.00, despre producerea unui accident de muncă în incinta fostului Combinat Metalurgic din localitate. Poliţiştii au constatat că, în jurul orei 12.00, doi muncitori care lucrau la dezafectarea unui agregat metalic au căzut în gol, de la 6 metri înălţime, după ce scara metalică pe care se urcaseră s-a rupt sub greutatea lor. Cei doi muncitori, Sebastian Pop (34 de ani, din Ocna Mureş) şi Gheorghe Rotar (19 ani, din judeţul Mureş) erau angajaţi ai SC Poliglot Târnăveni şi prestau servicii pentru SC Saura Târnăveni, în punctul de lucru Zlatna. În urma accidentului, Rotar nu a păţit aproape nimic, în schimb, Pop a fost transportat la Spitalul Judeţean Alba, unde a fost internat în Secţia ATI cu diagnosticul de multiple fracturi costale, fractură la umărul drept, alte leziuni. Accidentul de muncă este cercetat de ITM Mureş. În cauză, cercetările continuă.
Nicoleta TOMUŢA

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.