Câmpul, râul, ramul
     Să ne mai întoarcem cu privirile şi cu plaivasul şi în ogrăzile proprii, căci dâmboviţenii îşi văd mereu de-ale lor şi provincia e departe de "micul Paris" şi până le miroase lor a cetină şi a iarbă cârlionţată mai trece şi restul de mandat ce a mai rămas până la viitoarele alegeri. În primul rând ne tocim toate energiile fizice şi psihice, toţi zimţii răbdării în a da replici unor opinii, care pentru partea adversă par a fi încărcate de dinamită. De unde se poate deduce că n-au încetat nici o clipă duelurile din campania electorală. Spune cineva din opoziţie că în cutare caz sau situaţie, lucrurile nu stau tocmai aşa şi vin cu o soluţie concretă, primesc replică din partea puterii locale, apoi PSD emite un punct de vedere vis-a-vis de o stare sau alta de lucruri, sar ca arşi cei din PNL şi PD. După opinia noastră, e un dialog necesar, dar căruia îi lipseşte fair-play-ul. E firesc ca cei din opoziţie să-şi spună opinia, cum la fel de normal este ca cei aflaţi la putere să asculte, să fie calmi şi echilibraţi, toleranţi, iar atunci când asediatorii sunt absurzi sau îşi pierd cumpătul, să aplice cuvenita corecţie. Dar, să ne fie cu iertare, prea ne dăm în stambă, prea devenim uneori penibili, dacă nu ridicoli. Nu intrăm aici în amănunte, o statistică şi o cazuistică a acestora poate fi desprinsă din coloanele ziarului nostru, care independent şi echidistant cum îşi propune să fie, le-a găzduit pe toate.
     Toată această coridă de idei mai mult sau mai puţin loială, această revărsare de umori, descărcări de adrenalină au loc în timp ce cetăţeanul de rând se plimbă de la Ana la Caiafa pentru a-şi câştiga un drept, a face faţă birurilor mari şi grele care se pun pe capul lui, a o scoate la capăt cu traiul zilnic. Bunăoară, cei din Câmpeni n-au apă potabilă, noţiune care e folosită aşa ca să fie, pentru că numai potabilă nu e, sute de familii din Alba Iulia riscă să rămână fără apă caldă şi chiar rece, pentru că nu au cu ce-o plăti şi se văd silite să fie debranşate de la reţea. Mai cârpim pe ici pe colo câte o bucată de drum, mai asfaltăm o stradă şi mai merg (unii) să dea cu nasul în parfumatul aer al Europei. Căci aşa cum se plimbă cei de la Centru, de ce n-ar face-o şi cei de la judeţe, pentru că trebuie să mergem şi să vedem ce fac unii, ca să ne armonizăm şi noi cu ei, să ne integrăm. N-o spunem cu ciudă sau cu păcat, dar poate că ar fi mai bine să ne punem la punct mai întâi ograda noastră şi apoi să vedem ce-o mai fi şi pe la alţii. În afară de a cerşi ajutoare, de a crea parteneriate între bogaţi şi săraci, între organisme de caritate şi asociaţii sau fundaţii non-guvernamentale nu prea am văzut a se fi preluat ceva durabil de la cei care ne tot monitorizează, ne cresc sau ne scad ratingul de ţară aflată în mare dorinţă de a se integra în Europa.
     A venit vremea vacanţei, a concediilor, că mai are şi omul nevoie să-şi tragă sufletul, de ce nu, să se distreze, să nu mai audă atâta bârfă politică şi show-uri televizate, care dau impresia că România ar fi o ţară ce o duce numai într-o veselie şi-o frenezie greu de potolit. Zău, parcă ar fi o ţară a huzurului şi-am avea cu toţii conturi grase în bănci care să ne dea o linişte existenţială. Noroc că noi avem oazele şi frumuseţile montane la noi acasă şi nu trebuie să mai mergem aiurea să ne desfătăm sufletele. Dar şi în acest caz te izbeşti de o altă dandana. Eşti nevoit să mergi să faci plinul la Petrom şi atunci stai acasă şi te prăjeşti la soare pe terasa blocului sau faci o plimbărică pe marginea celui mai apropiat râu, unde îţi bucuri ochii cu o bucată de câmp verde, un luminiş de pădure, câţiva copaci desenaţi ca-n tablourile lui Breughel. Nu avem ce să facem. Noi nu trăim nici în Elveţia, nici în America, nici pe alte spaţii exotice, nici măcar în Ungaria, chiar dacă Transilvania e după unii străini, una dintre cele mai frumoase zone de pe planetă. Dar pe lângă frumuseţile naturale pline de farmec îţi mai trebuie ceva. Şi acel ceva nu îl avem. Poate după... summit-ul de la Praga.
Gheorghe JURCĂ