Editorial


Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Gigacaloria vă... răcorește
     Canicula a ucis orice boare de vânt, soarele s-a topit şi a curs pe pământ... putem caracteriza, parafrazând o celebră poezie a lui Nicolae Labiş, zilele caniculare pe care le parcurgem. Temperaturile înfiorătoare de 38-40 de grade Celsius (la umbră sau măsurate în câmp deschis, la 2 metri deasupra solului pentru că la nivelul asfaltului sau între blocuri ele sunt mai mari cu câteva grade) sunt ştiri îngrijorătoare pentru noi toţi, chiar sănătoşi tun fiind, nu numai pentru cei cărora canicula le accentuează suferinţe mai vechi. Şi dacă este caniculă, aflăm că unii comercianţi, dorind să-şi sporească deverul, au şi mărit preţul sucurilor răcoritoare, al berii şi al apei minerale. Jinduind după zilele răcoroase nu puţini sunt acum cei care suspină: "Decât atât de cald, mai bine mai frig. Mai pui o haină pe tine... Te mai încălzeşti!"
     Dar poate că un duş rece este pentru doritorii de răcoare noul preţ anunţat al gigacaloriei, care este cu 33% mai mare decât cel de până acum, adică va ajunge la ameţitoarea sumă de 864.000 de lei. El va intra în vigoare de la 1 iulie, în luna lui Cuptor, poate tocmai pentru ca cetăţenii buimaci de căldură să nu prea mai aibă putere de reacţie. Vă trec deja cumva fiori reci? Dacă nu, o să vă amintiţi la iarnă de căldura verii şi aşa cum tânjiţi acum după răcoare, veţi tânji atunci după ceva mai multe grade în termometre.
     A luat-o razna natura, dar necazul este că, deoarece nici economia nu se simte prea bine, cetăţenii nu reuşesc să câştige atâţia bani încât confortul lor termic să nu mai depindă numai de capriciile vremii. El depinde acum la fel de mut de capriciile vremurilor. Şi ce mai vremuri...Unele în care (ca să ne menţinem în aceeaşi temă) cetăţenii află oficial ceea ce ştiau ei demult: regiile furnizoare de servicii le încarcă factura. Exemplul oficial este pentru RADET Bucureşti care a încasat 650 de miliarde de lei pentru apă caldă şi căldură care n-a ajuns în apartamente, ci s-a scurs mişeleşte din conductele hiper uzate în sol. Şi nu credem că exemplul RADET este unic. Ba dimpotrivă! Dar preţul energiei termice creşte datorită creşterii preţului combustibililor, care devin din ce în ce mai scumpi pentru că se devalorizează leul în raport cu dolarul sau Euro. Sau cu amândouă deodată, că doar, nu-i aşa, nu trebuie să pierdem nici o ocazie! Nu contează chiar deloc că raportul leu/dolar prognozat pentru luna iunie (şi în funcţie de care s-au stabilit preţurile combustibililor şi energiei electrice) de 34.000 de lei pentru un dolar SUA nu a fost atins, cu atât mai mult cu cât ieri a fost a zecea zi consecutivă în care leul s-a apreciat faţă de dolar. Preţul energiei şi combustibililor a crescut constant depăşind rata de depreciere a leului. A venit cineva cu vreo reducere de preţ? Aşa cum ar fi fost logic şi normal? Nu! Neavând decât posibilitatea de a se calma înjurând mai mult sau mai puţin printre dinţi, cetăţeanul este bun de plată. Pentru că în România, din cauza corupţiei şi a clientelismului de toate tipurile, economia de piaţă este doar mimată. Şi-atunci? Răcoriţi-vă acum cu gândul la factura de la iarnă şi încălziţi-vă atunci cu amintirea verii!
Anca DINICĂ