Ultima oră
Știri
Conducere nouă a UGIR 1903, filiala Alba
     În cursul zilei de ieri, 4 iulie a.c., a avut loc Adunarea Generală a UGIR 1903 (Uniunea Generală a Industriaşilor), filiala Alba. Cu această ocazie a fost aleasă o nouă stuctură de conducere, care arată astfel: Ioan Popa- preşedinte, Dorel Tamaş, Dan Iviniş şi Voicu Vasile Bora - vicepreşedinţi. (F. R.)
Datorii de miliarde de lei
     Spitalele din judeţul Alba înregistrează în continuare datorii mari, cifrate la 54 miliarde de lei. Datoriile cele mai mari sunt la: medicamente - 33,3 miliarde de lei, materiale sanitare - 8,4 miliarde de lei, energie electrică - 4,5 miliarde de lei şi alţi furnizori - 7,7 miliarde de lei. Din totalul datoriilor la medicamente, cu mari restanţe sunt spitalele din Alba Iulia - 15 miliarde de lei, Sebeş - 4 miliarde de lei, neuro - 3,2 miliarde de lei, Blaj - 2,3 miliarde de lei şi Cugir - 2,3 miliarde de lei. (F.R.)
Demisie la Casa de Asigurări de Sănătate
     Preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Alba, Mihai Babiţchi, a declarat ieri în cadrul unei conferinţe de presă că d-na Gheorghiţa Rus şi-a înaintat demisia din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie, unde a fost aleasă de pe "palierul" CJ Alba. Motivul acestei demisii îl reprezintă incompatibilitatea, întrucât d-na Rus a optat pentru funcţia de administrator la farmacia "Gelafarm". Locul dânsei urmează să fie luat de o altă persoană ce va fi desemnată de CJ Alba. (F.R.)
La Vinerea - Cugir
Polițiștii au descoperit un depozit ilegal de scule industriale
A fost confiscată marfă în valoare de 350 milioane lei
     Poliţiştii din Cugir au descoperit, în cadrul unei acţiuni, un depozit ilegal de scule industriale, situat în localitatea Vinerea. La ora descinderii în imobilul cu pricina, poliţiştii au descoperit mai multe burghie, discuri abrazive, pietre de rectificat, mandrine şi cleşti reglabili în valoare de peste 350 milioane lei. În urma cercetărilor s-a descoperit că marfa aparţinea lui Gheorghe Miron (38 ani, din Toflea - Galaţi), administratorul firmei SC Metalcom Industrial Grup Bucureşti. Deoarece acesta nu le-a putut prezenta poliţiştilor actele de provenienţă a mărfii, aceasta a fost ridicată în vederea confiscării. Administratorul a fost amendat cu suma de 1 milioan de lei, pe baza Legii 12/1990. (N.T.)
Aparate de aer condiţionat
     Casa de Asigurări de Sănătate Alba va dota secţiile de cardiologie şi ATI de la Spitalul judeţean cu două aparate performante de aer condiţionat, în valoare de 70 milioane de lei. Ziarul "Unirea" a semnalat că în mai multe secţii ale spitalului se înregistrează temperaturi caniculare, care dau adevărate dureri de cap atât medicilor, cât şi pacienţilor. (F.R.)
Un nou magazin ECONOMAT în municipiul Alba Iulia
     Luni, 8 iulie a.c., orele 11.00 în municipiul Alba Iulia va avea loc inaugurarea celui de-al doilea magazin tip ECONOMAT. Organizat cu sprijinul Prefecturii judeţului Alba, magazinul ECONOMAT, "Market Capitol", deschis de SC Capitol SRL, va funcţiona pe strada Arnsberg, nr. 3, în cartierul Cetate, în spatele magazinului alimentar Dacia. La această unitate comercială, pensionarii vor putea cumpăra pe bază de cupon de pensie, la preţuri de producţie, fără adaosuri comerciale următoarele produse: ulei, zahăr, făină albă, făină de mălai, orez, margarină, carne de pui. Cantitatea este limitată la două kilograme de produs în fiecare lună. Inaugurarea acestui nou magazin de tip ECONOMAT se înscrie pe linia eforturilor făcute de reprezentanţii Guvernului în teritoriu de a asigura o protecţie socială persoanelor cu venituri limitate.(R.J.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Prin programul de înfrăţire româno-german
Proiect pentru promovarea Regiunii "Centru" în zona Berlinului şi a Regiunii Brandenburg
     În perioada 4-5 iulie 2002, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională "Centru" din Alba Iulia, a avut loc prima întâlnire a Stering Committee a proiectului de Twinning desfăşurat între Regiunea "Centru" şi Regiunea Brandenburg din Germania. La întâlnire au luat parte d-l Simion Creţu, directorul Agenţiei, împreună cu Peter Alltschekow, directorul Departamentului de Planificare Guvernamentală şi Politică Structurală din cadrul Oficiului Primului Ministru al Statului Brandenburg, project leader din partea germană, d-l Carl Heller, consilierul de pre-aderare, d-l Hans Ulrich Oel, Director al Departamentului Central de politică de dezvoltare regională din cadrul Oficiului Primului Ministru al Statului Branderburg, expert responsabil din partea germană pentru componenta de parteneriat a proiectului de înfrăţire, preşedintele Consiliului de Dezvoltare Regională, reprezentantul Ministerului Dezvoltării şi Prognozei şi alţi angajaţi ai Agenţiei implicaţi în proiectul de twinning.
     "În cadrul acestei întâlniri d-l Carl Heller a prezentat Raportul trimestrial ale primelor trei luni de derulare ale proiectului, au fost purtate discuţii privind activităţile viitoare ce se vor desfăşura în cadrul acestuia şi a felului cum poate fi îmbunătăţit modul de lucru din cele două regiuni, precum şi diferite idei de proiecte care să se desfăşoare în colaborare între Regiunea "Centru" şi Regiunea Brandenburg. A fost discutată posibilitatea de a realiza un proiect de promovare a Regiunii "Centru" în zona Berlinului şi a Regiunii Brandenburg din Germania, în vederea atragerii de investitori şi de realizare de contracte de colaborare în diferite domenii. De asemenea, s-au purtat discuţii în vederea iniţierii unor proiecte între cele două regiuni în domeniul economic şi social. În final, toţi participanţii la întâlnire au fost de acord că există un parteneriat strâns între cele două Regiuni care va aduce beneficii substanţiale ambelor părţi", ne-a declarat directorul ADR Centru, d-l Simion Creţu.
Dana MOTREANU
Consilierul judeţean Ion Dumitrel afirmă că
Achiziționarea reciclatorului de drumuri este ineficientă economic
     În această săptămână o delegaţie destul de numeroasă condusă de preşedintele Consiliului judeţean Alba - Eugen Popa s-a deplasat în Germania pentru achiziţionarea unui utilaj de reciclare in situ a drumurilor. Intreprinderea a fost aspru criticată de consilierul judeţean PD Ion Dumitrel într-o recentă conferinţă de presă. Concret domnia sa spune că deşi performant şi chiar necesar având în vedere "zestrea" bogată în drumuri proaste a judeţului Alba, utilajul în cauză nu este acum eficient. Mai mult, achiziţionarea lui are mai şanse să fie un eşec economic. Valoarea lui este de aproximativ 1,4 milioane EURO. Productivitatea sa este de 1 km drum reciclat/zi, iar costul de 500 milioane lei/km. Dar rezultatul lucrării reprezintă doar fundaţia drumului, care ulterior trebuie protejată cu un strat subţire de asfalt, care mai adaugă încă 1,4 miliarde lei la costul unui km de drum bun! Rezultă o valoare de 2,1 miliarde lei/km, mai ieftin decât dacă s-ar utiliza metodele clasice.
     Necazul vine din aceea că pentru a fi o investiţie eficientă, utilajul trebuie încărcat foarte bine cu lucrări astfel încât costul său să se amortizeze rapid. Lucru care în condiţiile actuale ale fondurilor alocate pentru repararea şi întreţinerea drumurilor judeţului nu este posibil. Reamintim că în acest an judeţul Alba beneficiază de 45 miliarde lei din Fondul Special al Drumurilor şi de 19,1 miliarde lei din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Alba. Chiar şi în ipoteza în care toată suma ar fi alocată numai pentru a acoperi capacitatea reciclatorului ar rezulta că acesta ar lucra 30 de zile într-un an! Din 130 de zile bune de lucru în construcţii de drumuri într-un an. Însă din cele 64,1 miliarde lei de care dispune judeţul Alba doar aproximativ 40% pot merge în această direcţie pentru că mai există şi alte lucrări de executat. Astfel reciclatorul ar avea de lucru în judeţul Alba doar 11 zile pe an! Cam puţin. Investiţia ar fi eficientă doar dacă în anii viitori alocaţiile bugetare pentru drumuri ar fi mult mai mari, lucru care în condiţiile economice actuale pare destul de greu de crezut. Nici faptul că el ar putea fi încărcat cu lucrări din bugetul primăriilor nu aduce o prea mare eficientizare pentru că nici bugetele locale nu sunt bogate. Ion Dumitrel este de părere că preşedintele interimar al CJ Alba - Eugen Popa ar fi trebuit înainte de a promite cetăţenilor drumuri mai bune, să facă un calcul economic să vadă dacă promisiunea poate fi şi realizată!
Anca DINICĂ
Un bărbat din Șugag - arestat pentru trafic de influență
Petru Cernat (56 ani, din satul Bârsana, comuna Şugag) a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pe baza unui mandat emis de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. Cernat a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. În fapt, în toamna anului 1999, Petru Cernat a pretins şi a primit de la o consăteană suma de 19 milioane de lei promiţându-i că, pe baza influenţei pe care ar avea-o pe lângă judecători, va putea determina transformarea unei pedepse cu închisoarea într-o pedeapsă cu suspendare. În cauză era vorba de judecarea soţului femeii, Nicolae Lebu, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. După ce instanţa l-a condamnat pe Lebu la 8 ani închisoare cu executare, femeia şi-a cerut banii înapoi. Deoarece n-a reuşit să recupereze de la Cernat decât jumătate din sumă, femeia l-a reclamat la Poliţia Sebeş, care a anchetat cazul. La audieri, Cernat a declarat că a cerut banii pentru a-i da familiei părţii vătămate, pentru a-şi retrage plângerea penală formulată împotriva lui Lebu. Pentru fapta comisă, Petru Cernat riscă o pedeapsă cu închisoarea între 2 şi 10 ani. De la începutul acestui an, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au soluţionat 23 de dosare , având ca obiect infracţiunea de trafic de influenţă, trimiţând în judecată doi inculpaţi.
Nicoleta TOMUŢA
Silită să treacă prin "furcile caudine" ale prefectului Ioan Rus
Comisia municipală de fond funciar Alba Iulia gâfâie ca un astmatic
     Ieri, a venit rândul Comisiei de fond funciar a municipiului Alba Iulia să treacă prin "furcile caudine" ale prefectului Ioan Rus, mai ales că activitatea acesteia nu a fost una prea satisfăcătoare. Analiza efectuată la sediul Prefecturii a scos în relief mari întârzieri atât în ceea de priveşte punerile în posesie cât şi în cazul eliberării titlurilor de proprietate. Astfel, dacă la nivelul judeţului procentul la ambele capitole depăşeşte 80%, în Alba Iulia, în acest an, el atinge cu greu 35%,la Legea 1/2000 nefiind eliberat nici măcar un titlu de proprietate, iar din totalul de 353 hectare de pus în posesie, s-a reuşit acest lucru doar în cazul a 122."În acest ritm nu veţi termina nici în 5 ani cea ce ar trebui să faceţi până la sfârşitul lui 2002" le-a spus celor prezenţi şeful administraţiei publice judeţene, care i-a mai atenţionat că până în luna decembrie a.c. trebuie atins un procent de 95%. Domnia-sa le-a mai cerut membrilor comisiei municipale, să stabilească exact fiecare ce are de făcut, să nu se mai piardă în amănunte nesemnificative iar acolo unde situaţia o impune să se solicite ajutorul reprezentanţilor comisiei judeţene.De asemenea, pentru rezolvarea unor probleme ivite în anumite localităţi, prefectul I. Rus a decis să se deplaseze personal la faţa locului pentru a sta de vorbă cu cetăţenii.S-a stabilit astfel ca pe data de 14 iulie a.c., asemenea întâlniri să aibă loc la Oarda de Sus (ora 14.00), Oarda de Jos (ora 16.00) şi Pâclişa (ora 18.30).
Răzvan JURCĂ

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.