Prima pagină Ediția din: 8.07.2002
Știri
Locuitorii judeţului muncesc mai mult
     Potrivit datelor statistice, indicele productivităţii muncii în luna mai a fost de 104,9 la sută, faţă de luna corespunzătoare din 2001. În primele 5 luni ale acestui an, indicele productivităţii muncii a fost cu 4,1 la sută mai mare decât aceeaşi perioadă de anul trecut. (F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
"El Dorado" al Apusenilor continuă să atragă atenția întregii lumi financiar - bancare internaționale
Reprezentanţi ai Băncii Mondiale şi ai unor bănci şi fonduri de investiţii sosesc la Roşia Montană
     La începutul acestei săptămâni, reprezentanţi ai IFC, diviziunea de finanţare a Băncii Mondiale, vor fi prezenţi la Roşia Montană. Aşa cum v-am mai informat şi cu alte ocazii, Kent Lupberger, manager Global Mining Departament a declarat cu puţin timp în urmă că IFC doreşte să finanţeze dar şi să investească în proiectul de la Roşia Montană. "IFC a mai lucrat alături de Guvernul României în promovarea Legii minelor. Rolul IFC este unul complementar, abordând problemele de mediu sub cauzele lor reale. De aceea, la începutul discuţiilor noastre cu compania Gabriel Resources am abordat proiectul Roşia Montană. Înainte de a investi şi de a lucra pe aspectele tehnice, trebuie să analizăm proiectul socio-economic. Prima mea vizită în România a fost acum patru ani, când s-a semnat acordul de împrumut pentru Dialog, acum devenit Orange, în valoare de 210 milioane de dolari. Proiectul a avut succes în România. Sperăm ca, în cazul proiectului Roşia Montană, succesul să fie şi mai mare. Deocamdată, IFC a intrat într-o formă de mandatare împreună cu compania Gabriel Resources şi dorim să avem discuţii cu Guvernul României. Atâta timp cât este acţionarul, iar eu, de fapt, lucrez pentru Guvern, doresc să am un dialog şi cu persoanele din regiune. Noi, oricum, vedem în acest proiect un catalizator pentru regiune, în contextul în care, conform datelor, el poate crea 3.000 de locuri de muncă.
     O reală provocare este, însă, o dezvoltare economică durabilă, care să depăşească durata proiectului. Compania Gabriel Resources doreşte susţinerea financiară a proiectului, dar noi dorim să lucrăm cu comunitatea, cu organizaţiile neguvernamentale, cu autorităţile locale şi cu alte instituţii. Dorim să avem, de exemplu, un grup în IFC care să lucreze numai pentru IMM-uri. Am înţeles că în România există o reţea foarte dezvoltată de promovare şi susţinere a IMM-urilor. Deci, trebuie să găsim o modalitate de a lucra împreună. Pentru aceasta, însă, trebuie să avem un dialog şi consultări ample, fapt ce va solicita implicarea multor factori. Revenind la proiectul pentru Roşia Montană, consider că acesta cere 400 milioane de dolari, iar împrumutul IFC este estimat la 250 milioane de dolari. Realitatea este că, încă, nu am început o analiză financiară, ci una preliminară, care a demonstrat că proiectul este foarte bine fundamentat şi că ar trebui puternic susţinut din punct de vedere financiar. În urma analizelor preliminare şi a celor care atestă că s-a făcut un proiect bun, prin care compania urmăreşte să aplice inclusiv liniile orientative ale Băncii Mondiale, sperăm să adăugăm valoarea suplimentară acestui proces. În plus, am înţeles că Gabriel Resources a lucrat, deja, pe cont propriu cu consultanţi independenţi care au realizat studii privind profitabilitatea, costurile, calitatea şi perspectivele rezervelor. În ceea ce priveşte IFC, în demersurile pe care le vom face n plan tehnic, dacă vom avea unele dubii din punctul nostru de vedere, vom avea lucrări suplimentare. Căci, deşi IFC este legată de Banca Mondială, el îşi asumă riscul proiectului. În plus, pe lângă faptul că acordă împrumut, IFC doreşte să şi investească în proiect".
     La Roşia Montană vor sosi totodată reprezentanţi ai unor bănci şi fonduri de investiţii care nu şi-au ascuns interesul de a se implica în mega-proiectul din Munţii Apuseni.
     Pe de altă parte, trebuie menţionat că moţii din Roşia Montană continuă negocierile cu reprezentanţii companiei în vederea parafării contractelor de vânzare - cumpărare pentru imobile şi terenuri. Oamenii care doresc să se mute trebuie doar să se adreseze Biroului de Dezvoltare Comunitară, pentru a stabili o dată la care să se discute toate aspectele referitoare la strămutarea sau relocarea lor. Pentru a trata corect oamenii, Compania s-a bazat pe principiile stabilite de Banca Mondială pentru pachetele de strămutare şi relocare.
     Preţurile de compensare sunt suficiente pentru a permite proprietarilor să înlocuiască în întregime casele afectate existente cu case noi, cu o suprafaţă totală şi calitate similară şi să înlocuiască în întregime terenurile actuale afectate şi proprietăţile agricole cu unele identice în judeţul Alba. Acest lucru este valabil indiferent dacă oamenii aleg strămutarea sau relocarea.
     Deşi mai sunt voci sporadice care contestă acest proiect, este evident că lucrurile au intrat într-o anumită normalitate şi chiar dinamică.
     În doar câteva zile, 33 de proprietari şi-au încasat deja banii, cumpărându-şi alte imobile, terenuri agricole, autoturisme şi alte bunuri. Cei care au fost mai chibzuiţi chiar au reuşit să-şi pună şi bani deoparte, în bănci. Pe lângă aceştia, alţi 7 proprietari îşi vor ridica chiar astăzi banii.
     Pe de altă parte, trebuie menţionat că au fost semnate deja 153 de precontracte şi contracte de vânzare - cumpărare, ceea ce înseamnă că moţii din Roşia Montană au încredere în oferta Companiei.
Florin ROMAN

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.