Insuportabila povară a fiscalităţii
     Or fi contradicţia şi conflictul de interese "motorul dezvoltării" oriunde în lume, numai în România nu. De doisprezece ani vedem cum conflictul dintre interesele populaţiei şi interesele clasei politice (indiferent de ce parte a eşichierului se află) este tot mai acut. Şi aşa România a ajuns codaşă şi la integrarea în NATO şi la integrarea în UE. În primul rând pentru că nu avem performanţe economice. Iar asta nu din vina poporului ale cărui interese sunt clare şi se pot exprima succint în sintagma "o viaţă mai bună". Deziderat care nu poate fi atins fără creşterea economică. Iar aici se-ncurcă lucrurile. Pentru că "o viaţă mai bună" nu se poate obţine decât prin restructurarea economiei centralizate şi întemeierea ei pe principiile economiei de piaţă. O restructurare pe care de doisprezece ani guvernele României o ocolesc cu o osârdie demnă de o cauză mai bună. O osârdie ce nu vine decât din teama că aplicând reforme necesare dar dureroase pe termen scurt popularitatea în rândul electoratului va scădea. Iar interesul lor este exact contrar. Deşi s-a văzut la alegerile din 2002, prin eşecul răsunător al PNŢCD, că acest calcul nu este întotdeauna exact.
     Dar românii nu învaţă nimic din experienţa altora şi nici măcar din propriile greşeli. Fapt dovedit, de exemplu, de evoluţia relaţiilor tuturor guvernelor României cu Fondul Monetar Internaţional. De doisprezece ani încoace nici unul dintre acordurile stand-by negociate nu a fost dus până la capăt. În aceste zile o nouă misiune de evaluare a acordului stand-by se află la Bucureşti. Restructurarea sectorului energetic, politica salarială din sectorul bugetar, neîncadrarea în graficul negociat al privatizărilor, creşterea arieratelor din economie, acordarea de facilităţi fiscale unor agenţi economici combinată cu incapacitatea cronică a statului de a colecta taxele şi impozitele existente deja sunt doar câteva dintre motivele îngheţării împrumutului acordat de FMI. Astfel din cele 383 de milioane de dolari SUA care ar fi trebuit să contribuie la acoperirea deficitului bugetar pentru acest an doar 66 de milioane dolari au intrat în ţară. În lipsa restructurării economiei şi a sectorului bugetar (FMI a cerut concedierea a 4000 de persoane din acest sector pentru a slăbi presiunea asupra bugetului de stat) Ministerul Finanţelor recurge la o sporire a fiscalităţii în încercarea de a menţine balanţa deficitului în termenii negociaţi. De aceea în ultimii trei ani taxele şi impozitele au înregistrat o creştere constantă atât ca număr cât şi ca valoare: în anul 1999 contribuabilii plăteau 95 de impozite şi taxe, în anul 2000 - 130 de impozite, în anul 2001 - 170 pentru ca în acest moment numărul lor să se ridice la aproximativ 200. Iar Ministerul Finanţelor se pare că ne mai pregăteşte ceva. Creşterea constantă a acccizelor la tutun, benzină şi alcool este un semn al eşecului în restructurarea economiei. Colac peste pupăză creşterea fiscalităţii îndepărtează posibilii investitori străini, la fel cum o face şi legislaţia stufoasă şi mereu în schimbare din domeniul economic. E adevărat că în ultimii doi ani s-a înregistrat o creştere a indicatorilor macroeconomici şi o mai mare stabilitate în domeniu. Dar, din nefericire, ele nu-şi găsesc reflectarea în buzunarele românilor, care sunt, dimpotrivă, tot mai mult agresate. Iar pachetul de politici de protecţie socială promis de guvern este tocmai un indiciu al realei stări de fapt, argumentată şi de dispariţia unui milion de români în doar doisprezece ani!