Uf, căldură mare, mon cher
     Ne aflăm încă în anul Caragiale când naiba ştie cum vremurile astea caniculare se repetă cu o obstinaţie nebună. Pe vremea lui nea Iancu se ieşea la bulivar la o terasă unde îi veneai de hac căldurii cu o bericică, cu o pălăvrăgeală sau, mă rog, bârfe despre coana Joiţica, despre jupân Dumitrache, despre amorurile Miţei şi Ziţei, despre bălăcăreala de vorbe ale "studintelui în drept şi publicist". Acum vremurile s-au mai schimbat niţel, căldurile sunt mai mari şi mai atroce. Căldura pârjoleşte totul şi fapt absolut paranormal acolo unde iarna frigul stăpâneşte suveran îi iau locul acum temperaturile solare de 35-40 grade Celsius. Trăiască betoanele şi arhitecţii ce ne-au închis în sicrie în care putrezim de cald! Aiurea, pe vremuri din astea insuportabile se opreşte lucrul, să nu facă omul complicaţii. La noi încă nu s-a reluat lucrul şi tot facem complicaţii. E prea sărac românul ca să meargă acasă şi la leafă să ia lei cu zerouri mai puţine. La o bere nu se duce că-i toarnă de sus catran în cap, acasă te frig betoanele ca pe un şniţel şi atunci mergi pe marginea unui râu, dacă îţi permiţi să leneveşti. Dar e vremea coasei, a prăşitului de porumb, a secerişului. Cade omul secerat la pământ de vreun infarct sau comoţie de dragul lui pământ. Medicii recomandă multe lichide, cafea puţină şi alcool deloc. Plimbările doar până la orele 10 dimineaţa, în rest odihnă la pat sau la televizor.
     S-ar urca omul în maşina pe care o are de pe vremea lui Pingelică, dar nu se poate apropia de staţia de benzină. Arde la preţ. Crapă cauciucurile, se-nmoaie asfaltul. Te cuprinde ameţeala leului tot mai rafistolat, preţurile care te înghit de viu. Ce mare? Ce valuri? Ce munţi cu cortine de brazi? Ce izvoare? Stai dezbrăcat ca omul din epoca de piatră şi priveşti ca găina în lemn la o telenovelă, la show-urile de pe însoritele plaje ale mării. Toate televiziunile şi-au trimis echipajele de scos zgomote şi glume proaste, de râsete pe-nfundate, cu sâni şi coapse goale, la mare, chipurile să ne alunge mahmureala nouă celor rămaşi acasă, să ne creeze un tonus ridicat, optimist ca să putem rezista căldurilor preţurilor nebuneşti, declaraţiilor sforăitoare ale Caţavencilor de tip nou. O vacanţă la mare este egală cu un vis de paranoic. Ministrul Agathon, autorul celebrului Dracula-Parc a inventat vacanţele sau concediile sociale. Or fi bune şi astea, dar săracii sunt prea mulţi în raport cu pachetele acestor aşa-zise burse de vacanţă.
     Aşa-zişii patrioţi gras remuneraţi care au ştiut să tundă oaia lui Ceauşescu şi acum mulg în draci ugerul năstăsismului, anchilozaţi de statul în jilţurile pluşate, zburdă cu jeepuri şi alte limuzine cu aer condiţionat la mare pentru a sta la umbra palmierilor lui Agathon ori în cuiburile ascunse sub perdelele de arbori dincolo de care sclipesc ca nişte lagune albastre piscinele, terasele de pe care nu lipseşte nimic dintr-o masă pantagruelică. Din păcate week-end-ul nu e timpul liber al fiecărui om ci numai timpul liber al românului ajuns. Dacă nopţile visează luminile Tamisei sau ale Senei, duminica dimineaţa dă o fugă la Londra sau Paris. Unii au libertate materială, alţii au constrângere sufletească, sătui de cele care ar trebui să le aibă şi nu le au. Uf, căldură mare, mon cher!