Prima pagină Ediția din: 20.07.2002
Știri
Salut unirea revoluţionarilor
     Am luat cunoştinţă cu deosebită satisfacţie de fuziunea celor două asociaţii de revoluţionari din judeţul Alba conduse de Mihai Babiţchi - unul dintre cei mai reprezentativi lideri revoluţionari din România, şi de Horea Bărdaş. Cetăţenii municipiului îşi mai amintesc cu siguranţă că fără calmul, spiritul organizatoric şi autoritatea lui Mihai Babiţchi mulţi dintre ei ar fi plătit cu viaţa curajul de a fi ieşit în stradă în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989.
     Oraşul Erou - Martir Alba Iulia a jucat un rol de frunte în Revoluţia Română, iar locul celui care a fost un exemplu de curaj, inteligenţă şi autoritate în acele grave momente - mă refer desigur la Mihai Babiţchi - nu poate fi decât în conducerea noii uniuni a asociaţiilor de revoluţionari. UNORD '89 salută revenirea lucidului om politic în rândul vicepreşedinţilor săi.
Codrin ŞTEFĂNESCU, deputat

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Succes de proporţii al Primăriei Alba Iulia şi al BRD - Groupe Societe Generale
Municipalitatea albaiuliană face rost de 16 miliarde de lei în 48 de ore!
     Incredibil, dar foarte adevărat, subscripţia obligaţiunilor municipale Alba Iulia a fost încheiată practic la mai puţin de 48 de ore de la deschidere! Directorul Sucursalei judeţene Alba a BRD - Gropune Societe Generale - dl. Cristian Ilisiu ne-a informat că obligaţiunile municipale lansate de Primăria municipiului Alba Iulia şi BRD s-au bucurat de un imens succes. Sediul central al BRD din Bucureşti a informat că toate cele 16.000 de obligaţiuni în valoarea de 16 miliarde de lei emise au fost subscrie până ieri în jurul orei 12.00, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice. De fapt subscripţia pentru persoanele fizice se completase la finalul primei zile (joi, 18 iulie).
     Deşi nu se cunoaşte exact ponderea albaiulienilor care au subscris, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava a declarat că: "Este un semnal foarte important pentru noi. Un semnal care ne dovedeşte că cetăţenii au mare încredere în noi. Ştiu cazul unei femei care a venit tocmai de la Luduş pentru a subscrie, dar din păcate pentru ea deja era prea târziu. A trebuit să plece cu banii înapoi. Suntem cel de-al treilea municipiu care a recurs la această modalitate de a face rost de fondurile necesare dezvoltării edilitare a localităţii, dar ocupăm primul loc dacă luăm în calcul rapiditatea cu care obligaţiunile noastre au fost epuizate. Mă bucur foarte mult pentru succesul nostru şi al BRD, dar îmi pare rău că foarte mulţi cetăţeni au rămas cu banii neinvestiţi. Nimeni nu şi-a închipuit că în 24 de ore persoanele fizice nu vor mai avea ce subscrie." Un succes pentru Primăria Alba Iulia este în egală măsură un semnal pozitiv şi pentru celelalte municipalităţi din Alba şi din ţară care doresc să recurgă la acest mod de a face rost de bani.
Anca DINICĂ

Solidaritate umană
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Gabriel Resources Ltd., d-l Frank Timiş, donează 100 milioane de lei pentru sinistraţii din Bucium
     Aşa cum v-am mai anunţat, ploile torenţiale au generat un adevărat dezastru în judeţul Alba, în special în zona Munţilor Apuseni. În localitatea Bucium au fost inundate total sau parţial 16 gospodării şi 52 de anexe, 18 hectare de teren arabil şi fâneţe, iar jalea sinistraţilor este mare, mai ales că mulţi sunt oameni necăjiţi. Totodată 8 poduri şi podeţe au fost distruse.
     Sensibil la durerea acestor moţi, preşedintele Consiliului de Administraţie al Gabriel Resourcea Ltd., "compania mamă" a SC Roşia Montană Gold Corporation SA, dl. Frank Timiş, a donat din propriul său buzunar suma de 100 milioane de lei pentru ajutorarea buciumanilor. Urmând exemplul şefului lor, salariaţii de la Roşia Montană au decis să doneze şi ei diferite sume de bani pentru sinistraţii din Bucium. Banii vor fi strânşi şi distribuiţi celor care au avut de suferit în urma inundaţiilor. De altfel, Roşia Montană Gold Corporation SA s-a implicat şi în acţiunea de refacere a obiectivelor de infrastructură, trimiţând oameni şi utilaje la faţa locului, de la primele ore ale dezastrului. (F.R.)
Veniţi la Târgul de Fete de pe Muntele Găina
     Astăzi, deşi Sfântul Ilie patronul fulgerelor şi trăznetelor pare hotărât să ne facă viaţa grea, debutează pe Muntele Găina ediţia din acest an Târgului de Fete, manifestare populară ale cărei tradiţii se pierd în negura vremii. A acelor vremi când mitul călăuzea viaţa comunităţilor umane de pe versanţii muntelui. Un mit al Soarelui, ale cărui cicluri determinau ritmul vieţii oamenilor. Bucurându-se de notorietate printre localnici, dar şi printre turiştii iubitori ai muntelui şi folclorului, Târgul de Fete de pe muntele Găina, suntem siguri, va atrage şi în acest an mii de participanţi. Pentru ei organizatorii Prefectura judeşului Alba, Consiliul judeţean Alba, DCCPCN Alba, Centrul judeţean al creaţiei populare Alba, Primăria comunei Avram Iancu, instituţiile similare din judeţele Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara au pregătit un amplu program care va debuta astăzi la ora 19.00 pe platoul Muntelui Găina, cu un mare spectacol folcloric, va continua cu focuri de artificii şi discotecă.
     Pentru ziua de duminică 21 iulie este pregătit un moment religios la Crucea Iancului, iar de la ora 10.15 un nou spectacol folcloric. Sub genericul "Pe Muntele Găina, în inima Ţării" cele mai valoroase ansambluri folclorice şi solişti vocali din cele cinci judeţe organizatoare vor cânta şi vor dansa pentru dumneavoastră. Nu vă speriaţi deci de încruntările Sfântului Ilie, veniţi la Muntele Găina!
Anca DINICĂ

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.