Politica Găinii
     Ca de fiecare dată, intenţiile sunt admirabile. Sub asemenea auspicii a stat şi Târgul de la Găina. Pliante, excelent realizate, ediţii speciale ale unor ziare, insigne cu panglici tricolore şi cu chipul lui Avram Iancu, concursuri ale meşteşugarilor, spectacole de o înaltă ţinută artistică şi cu un mare impact emoţional, peisajul mirific al muntelui pe care se sprijinea un cer înalt, precum şi accesarea pentru prima oară a manifestărilor pe Internet, au adus în prim-planul evenimentelor din acest miez de vară buimacă, renumita sărbătoare de pe Muntele Găina. Fireşte, acolo unde-i lume multă, nu toate merg ca pe roate, intervin mici hiatusuri, disfuncţionalităţi în organizare. Toate acestea îţi dau senzaţia de dezordine care vrea să fie ţinută în frâu şi îţi lasă un gust nu tocmai plăcut. Ca un observator loial şi echidistant, cu adânci rădăcini în aceşti munţi care i-a ocrotit pe moţi de multe rele de-a lungul veacurilor, nu mi-am putut armoniza, ca şi mulţi alţi cetăţeni prezenţi, sentimentele, trăirile cu ceea ce ar trebui să fie o mare sărbătoare populară, unică în genul ei în întreaga Ţară Românească. M-a afectat faptul că, pe an ce trece, Târgul de Fete de pe Găina nu mai e o sărbătoare a moţilor. Moţii autentici cu portul şi graiul lor au cam lipsit de pe vârful Găinii. Să nu mai fie oare moţi pe aceste padini? Sau celor care mai sunt, să le fie tocite atât de mult dorinţa şi plăcerea de a se îmbrăca în straie populare şi a urca cărările muntelui spre a da mâna cu necuprinsul, spre a se simţi suverani peste aceste locuri care le-au aparţinut şi le aparţin din moşi strămoşi? Reculegerea în faţa Crucii Iancului ne-a făcut să ne întrebăm unde sunt acei moţi eroici, rămaşi ca nişte focuri aprinse pe stânci, dârji şi neîngenunchiaţi? Au rămas la vetrele lor şi priveau lung şi sălciu la cohortele de cai putere şi ale "ţapilor" (autocamioanele militare care urcau excursionişti şi oficialităţi) cu indiferenţă.
     Nu ştiu dacă s-a vrut iniţial, dar a ieşit până la urmă o sărbătoare cu un puternic iz politic. Fiecare din liderii partidelor aflate la putere sau în opoziţie erau înconjuraţi de fanii acestora, când firesc ar fi fost să fie o sărbătoare a concordiei, în care n-au ce căuta prieteniile şi clientelismul de natură politică. Descinderea lor în diferite zone ale muntelui a stârnit o rumoare nu tocmai plăcută printre oamenii simpli veniţi să se bucure, să-şi căptuşească sufletele cu sentimentul stenic pe care ţi-l dau întâlnirea cu muntele, cu mulţimea de români veniţi din toate zonele ţării să ia, cum spune basmul, apa vie a vieţii, spre a se face fraţi întru spirit şi unitate naţională. Un moment deranjant s-a petrecut chiar la începutul acestei mari sărbători etno-folclorice. Au urcat pe scenă doar reprezentanţii puterii. Oare nu era normal să fie invitaţi şi liderii locali ai opoziţiei? Lumea a sesizat şi a murmurat semnificativ. Aici trebuia să se facă abstracţie de orice vanităţi, de orice orgolii de partid şi dimpotrivă trebuia să fie armonie şi frăţie. Aici eram fraţi cu toţii, fiii legitimi ai ideii de neam, de naţiune.
     Această sărbătoare era un admirabil prilej de apropiere, de armonizare a relaţiilor, de a lega prietenii durabile. Politicienii mai mari sau mai mici erau datori să respecte omul de rând, cu atât mai mult cu cât au acces pe jilţurile puterii graţie voturilor acestuia. Nu mai departe decât spaţiul dintre publicul numeros şi scenă, rezervat oficialităţilor, a fost invadat ca de nişte lăcuste de tot soiul de oameni obedienţi ai autorităţilor, încât nu s-a mai putut viziona în condiţii normale spectacolul care a fost de o excelentă calitate. Păcat, mare păcat că politicul vrea să controleze totul şi să confişte răbdarea, bucuria, dorinţa de a gusta frumosul. Pentru că altfel spus, din multe puncte de vedere Târgul de pe Găina a fost o reuşită. Poate vom învăţa câte ceva şi la anu' va fi mai bine.