Prima pagină Ediția din: 23.07.2002
Știri
La mulţi ani preşedintelui Augustin Presecan
     La ceas aniversar, d-lui preşedinte al Consiliului judeţean Alba, Augustin Presecan, îi dorim multă sănătate, putere şi tărie pentru a trece cu bine prin grelele încercări ale vieţii, şi să revină cât mai curând în prima linie a administraţiei publice judeţene. "La mulţi ani!"
Prefectul Ioan Rus - cetăţean de onoare al localităţii Uzdin
     În semn de profundă recunoştinţă pentru promovarea valorilor culturale şi spirituale ale românilor de peste graniţă, precum şi a permanentei legături cu cei din diasporă, comunitatea românească din Banatul Sârbesc a decis să-i acorde prefectului Ioan Rus titlul de cetăţean de onoare al localităţii Uzdin. Alături de şeful administraţiei publice judeţene, a mai primit această onorantă distincţie şi poetul Adrian Păunescu, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la sediul primăriei localităţii sus-menţionate. Neputând participa din motive obiective (Târgul de fete de pe Muntele Găina), prefectul a fost reprezentat la Uzdin de către subprefectul Ioan Maier. Înalta distincţie a fost decernată de primarul Vasile Bălan.(R.J.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Odată cu intrarea în vigoare a legii
Parchetul Național Anticorupție va avea o structură la Alba Iulia
Raza de competenţă teritorială a acesteia va cuprinde judeţele Alba, Hunedoara şi Sibiu
     Surse judiciare susţin că odată cu înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie, conform legii, acesta va avea şi o reprezentare teritorială, mergându-se pe structura de reprezentare actuală a Curţilor de Apel din România. Astfel, la Alba Iulia, pe lângă Parchetul Curţii de Apel se va înfiinţa Parchetul Naţional Anticorupţie, care se va subordona direct instituţiei naţionale. Această nouă structură va cerceta cazurile de corupţie, raza teritorială de competenţă cuprinzând judeţele Alba, Hunedoara şi Sibiu. "Numărul procurorilor care vor lucra în cadrul structurii teritoriale a Parchetului Naţional Anticorupţie se va stabili în funcţie de volumul activităţilor specifice în domeniul corupţiei la nivel de ţară şi pe jurisdicţiile Curţilor de Apel. Bănuim că la nivelul celor trei judeţe vor fi trei procurori care vor activa în cadrul noii instituţii" - susţin surse din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Dana MOTREANU

Nu avem procurori corupți!
Pe parcursul primelor 6 luni din acest an au fost soluţionate 160 de cauze de corupţie şi criminalitate organizată
     Într-un document oficial prezentat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Vasile Luha, se arată că la nivelul structurii teritoriale specializate, în semestrul I al acestui an au fost soluţionate 160 de cauze ce privesc infracţiunile de corupţie şi criminalitate organizată, numărul acestora fiind în scădere faţă de perioada similară a anului trecut.
     Dintre aceste cauze, 12 au fost soluţionate întocmindu-se rechizitorii, fiind trimişi în judecată 17 inculpaţi, din care 11 în stare de arest preventiv. Au fost înregistrate 5 asemenea cauze la Tribunalul Alba, din care 4 au fost infracţiuni de corupţie. O bilă albă în activitatea procurorilor este faptul că nu au fost pronunţate soluţii de achitare a inculpaţilor, sau restituire în cauzele de corupţie. De asemenea, nu au fost aplicate sancţiuni administrative sau disciplinare procurorilor sau celorlalte categorii de personal din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Dana MOTREANU

Teroare rutieră în centrul municipiului Alba Iulia
     Este de lăudat iniţiativa Poliţiei şi a Primăriei de a amplasa semafoare în diferite puncte "fierbinţi" ale municipiului Alba Iulia, dar mai sunt totuşi şi alte zone din oraş unde indiferenţa autorităţilor, coroborată cu nesăbuinţa unor şoferi constituie un permanent pericol de accidente chiar cu consecinţe tragice. Unul dintre aceste locuri se află situat la intersecţia străzilor Decebal, Mihai Viteazul şi Octavian Goga (în imediata apropiere a redacţiei ziarului Unirea) principala trecere pietonală între oraşul nou (Cetate) şi oraşul vechi. La ora actuală nimeni nu mai cunoaşte exact în care parte a intersecţiei este trecerea de pietoni, astfel că din zori şi până noaptea târziu pietonii sunt alergaţi de şoferii cuprinşi de patima vitezei, care depăşesc de foarte multe ori limita maximă admisă. Este posibil domnilor de la Poliţie să trataţi cu indiferenţă una dintre principalele artere de circulaţie ale municipiului, care a devenit un fel de pistă de automobilism? Cunoaşteţi dumneavoastră oare că la fiecare cinci minute există riscul ca oameni nevinovaţi să cadă victime nesimţiţilor pe patru roţi ce cu foarte mare greutate mai ştiu unde se află pedala de frână, intrând cu viteze ameţitoare în intersecţie şi claxonând de mama focului de parcă ei ar fi stăpânii absoluţi ai şoselelor (Oare cine le-a pus acestora carnetul în mână?). Dacă autoturismele mai opresc din când în când, autocamioanele nu au mai făcut de foarte mult timp această manevră. În clădirea redacţiei ziarului Unirea se aud de cel puţin 100 de ori pe zi frânele bruşte ale maşinilor şi mai ales ... înjurăturile şoferilor adresate pietonilor ce nu "înţeleg" că trebuie să se grăbească atunci când se hotărăsc, într-un târziu, să traverseze strada. Aşteptăm cu mare interes amenajarea corespunzătoare a zonei (marcaje, indicatoare plasate la vedere etc.) dar şi liniştirea şoferilor turbaţi. Indicată ar fi amenajarea unor denivelări (aşa numiţii jandarmi care dorm) care obligă, vrând-nevrând, la reducerea forţată şi drastică a vitezei. Dacă organele de poliţie vor fi de acord, reporterii ziarului le va da o mână de ajutor urmând să publice numerele de înmatriculare a celor de care aminteam mai sus. (Nu am intrat, deocamdată, în detaliile numeroaselor accidente produse în această intersecţie, cum ar fi cel în care a fost implicată maşina actualului preşedinte CJ Alba şi chiar a unui... poliţist, acum câteva luni de zile!).
     Duminică seara ne-am întors din Apuseni de la marea sărbătoare a moţilor de pe Muntele Găina. Ceea ce se petrece din punct de vedere al circulaţiei pe drumurile pe care le-am străbătut până la Alba Iulia întrece orice închipuire. Nimeni nu mai respectă nici cea mai elementară regulă de circulaţie. A te aventura în zilele noastre pe drumurile publice reprezintă cu certitudine o... adevărată aventură.
Răzvan JURCĂ, Adriana DURIGĂ

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.