Prima pagină Ediția din: 25.07.2002
Știri
Formulare speciale la preţuri majorate
     Preţul formularelor speciale pentru băuturi alcoolice, cafea, alcool sanitar şi uleiuri minerale distribuite prin intermediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba va fi majorat din data de 25 iulie a.c. cu aproape 30 la sută. Pentru a fi evitate eventualele neplăceri, comenzile depuse la DGFP Alba până la data de 25 iulie se vor onora la preţurile vechi. Celor depuse ulterior li se vor aplica noile preţuri ale formularelor speciale, afişate la sediul DGFP Alba.(A.D.T.)
PRODEXPO Alba 2002
     În perioada 16-18 octombrie 2002, Camera de Comerţ Alba în colaborare cu Prefectura judeţului Alba şi Consiliul Judeţean organizează la sediul Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia prima ediţie a Expoziţiei specializate PRODEXPO 2002. Având ca tematică expunerea produselor realizate în judeţul Alba, prima ediţie a acestei manifestări îşi propune să reunească un număr important de firme care să expună cele mai noi şi reprezentative produse. Înscrierile pentru participarea la această onorantă expoziţie se fac încă de pe acum şi până cel târziu pe data de 27 septembrie a.c. (R.J.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Pentru acoperirea pagubelor produse de recentele calamităţi naturale
Prefectura apelează la fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului
     Ca urmare a precipitaţiilor abundente căzute îm perioada 16-18 iulie a.c., însoţite pe alocuri de vânt cu aspect de vijelie, pe raza judeţului s-au produs numeroase pagube materiale, atât în ceea ce priveşte gospodăriile populaţiei, cât şi la infrastructura administrată de CJ Alba şi consiliile locale. Concret, din punct de vedere al locuinţelor afectate, situaţia se prezintă în felul următor: Câmpeni - 19 locuinţe; Blaj - 1 gospodărie; Zlatna - 1 gospodărie; Albac - 1 gospodărie; Bucium - 21 gospodării; Valea Lungă - 5 gospodării; Livezile - 1 gospodărie. Valoarea totală a daunelor la acest capitol se ridică la suma de 425 de milioane de lei. Mult mai grav este bilanţul referitor la infrastructură, pagubele produse de calamităţile naturale în Aiud, Câmpeni, Bucium, Şugag, Livezile, precum şi la utilităţile aflate în subordinea CJ Alba depăşind 12,3 miliarde de lei. În acest context, Prefectura judeţului Alba va solicita de urgenţă alocarea celor aproximativ 13 miliarde lei (valoarea totală a pagubelor) pentru zonele sinistrate, din fondul special de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului României. (R.J.)
La Sebeş
Marfă de un miliard de lei distrusă într-un incendiu
     Un TIR venit din Ungaria a luat foc marţi seara în timp ce se afla într-un refugiu pe DN 1, în apropierea localităţii Sebeş. TIR-ul transporta peste 20 de tone de drojdie, în valoare aproximativă de 2 miliarde de lei. Şoferul TIR-ului, Mihai Szabo (angajat al unei firme din Ungaria) în timp ce se deplasa pe DN 1, a observat că iese fum din bordul maşinii. Speriat, şoferul a intrat în primul refugiu întâlnit în cale, însă n-a mai apucat decât să sară din cabina TIR-ului care a fost cuprinsă brusc de flăcări. Au fost sesizaţi imediat pompierii din cadrul Detaşamentului de pompieri militari din Alba Iulia. La faţa locului a sosit imediat şi un echipaj de poliţie din cadrul Biroului pentru Drumuri Naţionale. Pompierii au reuşit să stingă şi să localizeze incendiul în aproximativ o jumătate de oră. Cabina TIR-ului a fost distrusă în întregime, împreună cu actele şoferului şi documentele de însoţire a mărfii. Cpt. Dorel Sofica, şeful de Stat Major al pompierilor militari, ne-a precizat că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit electric, focul distrugând parţial şi instalaţia frigorifică a TIR-ului, astfel că o parte din marfă s-a deteriorat. Paguba a fost evaluată la circa un miliard de lei, fiind compromise circa 10 tone de drojdie. Din fericire, marfa era asigurată, astfel încât firma ungurească va fi despăgubită. Angajaţii Vămii din Alba Iulia vor întocmi actele necesare despăgubirilor pe baza anchetei derulate de poliţie la faţa locului. Marfa rămasă intactă va fi preluată de o altă autoizotermă care va sosi din Ungaria.
Nicoleta TOMUŢA

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.