Vară liberală
     Vara aceasta, extrem de caniculară, se pare că este plină de surprize pentru politicienii noştri, atât de la putere, cât şi din opoziţie, care iată, bat fierul, până chiar îl înroşesc, în lupta pentru revigorarea partidelor aflate în criză de personalităţi dar şi de cristalizare programatică, căci se apropie anul preelectoral 2003. Ion Iliescu confirmă că se va întoarce în politică, dar nu în PSD, pe care Adrian Năstase l-a "dâmboviţat" şi "rromanizat" dându-i alura unei găşti sau bande puse pe înfruptat din buzunarul bietului contribuabil sufocat de impozite, taxe şi scumpiri permanente ale serviciilor vitale (curent, apă, căldură etc.). Victor Ciorbea vrea şi el să facă ordine în PNŢCD, devenind un fel de unic conducător, cel puţin până la sfârşitul anului, ceea ce a şi făcut în PNL Theodor Stolojan, care, la sfârşitul săptămânii trecute a primit girul liderilor organizaţiilor teritoriale (mai puţin 6, printre care şi cei din Alba) pentru a pune capăt crizei prin care treceau liberalii tocmai pentru că nu aveau în frunte o personalitate, mai exact un preşedinte charismatic. Să sperăm că bâlbâielile şi sâsâielile din partid s-au terminat şi PNL va deveni, sub conducerea lui Stolo, o adevărată forţă politică, care să mai echilibreze raportul putere-opoziţie de pe scena politică românească. Adică un partid capabil să reprezinte o alternativă în perspectiva alegerilor viitoare. O alternativă de dreapta sau de stânga? Asta-i întrebarea care-i frământă pe mulţi politicieni şi mai ales pe analiştii politici!
     Pentru a da un răspuns corect acestei probleme trebuie să privim puţin în istoria şi doctrina liberală, întemeiată de marea familie a Brătienilor. Au fost ei de stânga sau de dreapta, atunci când, după Marea Unire, pe care au făurit-o în bună parte, au împărţit ţăranilor români peste 9 milioane de hectare de pământ? De obicei, cu împărţirea şi distribuirea averilor se ocupă social-democraţia, nu liberalismul care adună, strânge, face bogăţie. La noi însă, liberalismul a avut întotdeauna şi o aplecare, o deschidere spre stânga, sub impulsul celor mulţi şi săraci. Cât şi când au condus ţara liberalii i-au dat putere economică şi bogăţie, bazându-se pe forţele proprii şi pe talpa ţării, stimulând iniţiativa privată şi încurajând micile afaceri. Este Theodor Stolojan un asemenea liberal pragmatic şi eficient? Greu de dat un răspuns exact, dar oricum, faţă de Valeriu Stoica, el are atuuri forte: a lucrat la Banca Mondială, a pus pe picioare mai multe afaceri private, are şi o... soţie - om de afaceri, întreprinzător. Adică trăieşte într-un mediu mult mai propice pentru o relansare economică decât mediul avocăţesc de tip dâmboviţean cu care ne-au obişnuit politicienii noştri şi mai ales prim-miniştrii noştri, care au fost mari profesori de drept (Victor Ciorbea, Radu Vasile, Adrian Năstase), dar care nu au prea avut vocaţie de buni administratori şi pricepuţi gospodari. Însă, tocmai de asta are nevoie ţara: de un prim-ministru care să fi condus şi el măcar o firmuliţă, nu doar barouri avocăţeşti de care s-a umplut România. Or, Theodor Stolojan este un alt tip de politician. Un politician autoritar, care pare pus pe treabă şi care calculează, ca orice bancher, orice mişcare şi mai ales care nu iubeşte vorbăria goală, agresivă şi mitocană cu care ne-au obişnuit cei care s-au aflat la putere până acum. Oricum, Theodor Stolojan şi liberalii reprezintă acum o alternativă mult mai serioasă iar opoziţia a mai câştigat, credem noi, un pic de putere. Dacă se va coagula ea în jurul charismei de robot a lui Theodor Stolojan sau a rânjetului lui Traian Băsescu, rămâne de văzut.