Editorial

Editorial

Cui i-e frică de Emil Constantinescu?
     În peisajul bine cunoscut de ploi şi furtuni al României la ceas de vară, revenirea pe prima scenă politică a d-lui Constantinescu s-a dovedit a fi un eveniment pe măsura dezlănţuitei furtuni a naturii. Şi dacă atenţia publică nu a fost convinsă de acest lucru încă din vremea în care Constantinescu s-a lansat în acuzaţii şi şarje împotriva persoanei premierului Năstase şi cu atât mai puţin din presupusa implicare a ex-preşedintelui în eşafodajul aşa numitei Uniuni pentru Reconstrucţia României (URR), iată că treptat Emil Constantinescu s-a impus. Cu orice preţ. Ajutat de confecţionarea unei poveşti de amor clandestin, de numele fostului şef de stat român s-a lipit acum şi eticheta mai puţin onorabilă pe care au purtat-o şi preşedinţi ca Mitterand şi Clinton. Însă Emil a reuşit în tentativa de a nu se remarca. Invadarea canalelor mass - media cu titluri care trâmbiţează declaraţiile celei supranumite "amanta preşedintelui" sunt specifice însă unei perioade de stres electoral când se aruncă în scenă toate rufele personale la albit, şi nu în vreme de vacanţă parlamentară în care domneşte acalmia. Drept care mass-media s-a mulţumit să consemneze faptul şi să treacă peste titlurile care au ridicat puţin tirajele şi audienţa lăsând momeala nemuşcată.
     Singurul pentru care vacanţa a durat mai mult, însă a exploatat momentul şi astfel, din nou, Constantinescu, apare dornic de prim-planuri şi se aventurează în declaraţii nesolicitate, deloc jenat de situaţie. Acesta întrevede pe cerul tulbure al politicii româneşti ascuns şi camuflat de peretele de fum, adevărate scenarii prin care finalmente revenirea sa în politică ar fi complotată de PSD-ul care pune la pământ în doi timpi şi trei mişcări pe oricine îi critică puterea. Dacă amanta sa şi-a făcut datoria şi mărturiseşte cuminte, confundând presa română cu duhovnicul, fostul preşedinte al României dezamăgeşte acum, mulţumindu-se cu rolul ingrat al celui care atrage atenţia asupra unei guvernări incompetente şi arogante a social-democraţilor, deşi caracterizarea i se potriveşte mănuşă după ce el îl însuşi a lăsat baltă partidul ţărănist la ultimile alegeri. Cât despre cei care au luat de bună şi au ridicat la rang de furtună afacerea sentimentală reală sau nu a lui Constantinescu, atitudinea lui Năstase este menită să domolească apele stârnite de posibilitatea unui scandal de tip sex-gate american.
     Înainte de izbucnirea mediatică, premierul a făcut niscaiva afirmaţii cu tonul unor persiflări la adresa presupusei amante prezidenţiale, pe fondul Consfătuirii PSD de la Sibiu. Nu încercăm să aflăm de ce anume această femeie s-a lăsat cuprinsă tocmai acum în iulie 2002 de remuşcări, după ce a încurajat şi a trăit o relaţie extraconjugală cu preşedintele României între 1997 şi 2000. Pentru că nu interesează, Emil Constantinescu câştigă în mondenitate, nu şi în capital politic. La momentul oportun informaţia pe care o lansează acum amanta unui fost şef de stat ar fi fost o ştire de efect, capabilă să întoarcă lumea politică pe dos, însă, pusă în circulaţie în vara lui 2002, poate trece cel mult drept o picanterie cu iz memorialistic. Ratând o revenire pe plan politic, Constantinescu poate spera, în aceste condiţii, la cel mult un plus de imagine pe piaţa mereu în schimbare a mondenităţii şi a unei prese avide de senzaţional ieftin, însă nu mai poate convinge. Iar de acum putem să ne temem de nori prevestitori de furtună doar pe cerul românesc şi mai puţin pe alte coordonate, câtă vreme comportamentul politic român în căutare de suport mediatic se anunţă a fi puţin cam prea previzibil şi deci nu-şi mai poate rezerva dreptul de a surprinde.

Teodora ILINCA