Curier județean
Rugăciunea de azi
     Cea nebiruită şi Dumnezeiască putere a cinstitei şi de viaţă purtătoarei Crucii Domnului, nu mă lasă pe mine, păcătosul, ci cu puterea ta mă acoperă de toată ispita cea trupească şi sufletească. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Scoaterea Sf. Cruci; Sf. şapte Mc. Macavei
Catolic: Sf. Alfons Maria de Liguori
Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
La Alba Iulia
Un "client" matolit a... furat un taxi
     Poliţia municipiului Alba Iulia a fost sesizată marţi, 30 iulie, ora 5.30, despre faptul că în zona gării CFR s-a produs un accident rutier. Echipa de cercetare sosită rapid la faţa locului a constatat că Marius Remus Petruţiu (28 ani, din Alba Iulia, angajat al AF Petruţiu), aflat într-o avansată stare de ebrietate, s-a urcat la volanul unui taxi, lăsat de şofer cu cheile în contact, în parcarea din spatele gării.
     Petruţiu nu a reuşit să conducă decât vreo 50 de metri, după care a intrat cu maşina într-un copac, avariind-o. Poliţiştii au constatat că şoferul de ocazie nu avea permis de conducere. În plus, analiza probelor biologice recoltate de la acesta după comiterea faptei au demonstrat că acesta avea o alcoolemie de 1,30 grame la mie. În cauză, cercetările continuă.
Nicoleta TOMUŢA

Mircea Hava aduce bani pentru apartamente destinate tinerilor
     În cursul zilei de marţi, 30 iulie, primarul municipiului Alba Iulia - Mircea Hava a avut la sediul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei o întâlnire cu secretarul de stat Ileana Turean. Cu acest prilej au fost semnate contractele de proiectare pentru construcţia a două blocuri noi cu locuinţe destinate tinerilor: blocul 31 A cu 35 de apartemente, situat în centrul municipiului şi blocul 31 E cu 15 apartamente, situat pe strada Primăverii, colţ cu strada Trandafirilor, pe un teren viran aflat în proprietatea Primăriei municipiului Alba Iulia. Următoarea etapă va fi licitaţia pentru desemnarea constructorului.
     Primarul Mircea Hava ne-a informat că prin acelaşi progrm derulat cu ANL în luna octombrie a anului în curs va fi dat în folosinţă blocul de 22 de apartamente situat în strada Arieşului. Acest bloc a costat ANL 13 miliarde de lei, iar primăria albaiuliană va investi aproape 2 miliarde de lei. La inaugurare se speră să participe şi ministrul Miron Mitrea. Tot în acest an este prevăzută, dar pentru luna decembrie, inaugurarea blocului de locuinţe sociale din strada Livezii. Acesta este refăcut pe un schelet deja existent, iar valoarea lucrării se ridică la 7 miliarde de lei. Mircea Hava spune că în total în acest an şi anul viitor speră în darea în folosinţă a peste 100 de apartamente pentru tineri.
Anca DINICĂ

La Cugir
Analiză în domeniul protecției copilului
     Joi, 1 august, începând cu orele 10.00, la punctul de lucru la Cugir al Asociaţiei "Sprijiniţi copiii", se va desfăşura o a doua întâlnire de dezbatere şi analiză a stadiului în care se aplică în judeţul Alba, Strategia guvernamentală în domeniul protecţiei copilului în dificultate. Au fost invitaţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, Prefecturii Judeţului Alba, Primăriei Cugir, Direcţiei pentru protecţia copilului, Direcţiei muncii şi solidarităţii sociale, Direcţiei de sănătate publică, inspectoratului şcolar şi ONG active în domeniul social.
     Asociaţia "Sprijiniţi copii", în calitatea ei de gazdă, asigură informaţii recente în domeniu, standarde şi proceduri de lucru practicate în Centrele de zi şi Adăposturile temporare organizate de ea ca şi servicii alternative eficiente la instituţionalizare. Mapa informativă care va fi pusă la dispoziţia participanţilor cuprinde documentele prezentate de România la sesiunea Specială a Adunării Generale a ONU dedicată copilului, din luna mai a.c., iar întâlnirea de lucru constituie un bun prilej şi pentru promovarea surselor de finanţare şi a datelor de licitaţie pentru 2003.
Sociolog Maria ILEA, manager de proiecte

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.