Amnistie pentru rău-platnici
     Importul cuvintelor utilizate mai ales în domeniul I.T. nu mai este de mult o modă ci o necesitate în România. Termeni tot mai des întâlniţi cum ar fi "instrumente financiare de preaderare", "accesare", "eligibilitate", "sustenabilitate", etc. fac parte din noul vocabular românesc care ne conectează la lumea internaţională a economiei şi finanţelor, la programele economice europene. Dar iată că, recent, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marian Sârbu, dă un nou sens cuvântului "eligibil" folosindu-l în raport cu... sărăcia naţională. "Este clar că familiile care sunt eligibile din punct de vedere al venitului minim garantat sunt familii aflate în sărăcie extremă. Aici putem identifica, aproape fără rezerve, circa 400.000 de familii..." cam aşa suna declaraţia ministrului Sârbu. Deci, în România, sunt "eligibili" cu sărăcia cam 2 milioane de români, adică direct proporţional cu scăderea dramatică a populaţiei ţării, creşte alarmant numărul săracilor, ţara noastră tinzând să devină "landul" asistaţilor sociali. Numărul celor care nu-şi mai pot asigura coşul zilnic fără să apeleze la "mila publică" adică la ajutorul social gen venitul minim garantat, se situează pe o traiectorie periculos de ascendentă, aproape verticală. Principiul prin care Statul lua bani de la unii pentru a da la alţii a dus la... leftereala tuturor! Dar guvernul român a găsit o soluţie: lansarea "Programului Social" al PSD care prevede printre altele să... nu mai sancţioneze pe nimeni pentru neplata întreţinerii la locuinţe. Programul social al partidului de guvernământ vine, iată, la doi ani după "ordonanţa electorală" din 2000, prin care rău - platnicilor li s-a promis ştergerea datoriilor. Efectul imediat al acestor declaraţii politice au apărut imediat: "Cine e prost să mai plătească întreţinerea?" - se întreabă bunii-platnici, atâţia câţi mai sunt. "Eu mi-am rupt de la gură să plătesc, iar cei care nu au plătit, au mâncat; Rău-platnicii o să ne râdă în nas; Populism ca pe vremea comuniştilor; Să ne dea locuri de muncă, nu praf în ochi" - sunt doar câteva reacţii care le poţi auzi la uşa oricărei scări de bloc. Pot scumpi la nesfârşit guvernanţii gigacaloria sau metrul cub de gaz metan, ori celelalte utilităţi; în curând nu va mai fi nimeni în stare să le plătească. Se poate vorbi deci de o amnistie... socială. În schimb, sistemul judiciar românesc persistă într-o altă aberaţie: oamenii care nu-şi pot plăti amenzile, au o singură alternativă... înfundă puşcăria; ei sunt singurii care nu beneficiază de nici o formă de clemenţă. Deşi puşcăriile sunt pline ochi, guvernanţii pregătind la un moment dat un act de amnistie a anumitor fapte penale, gest taxat atunci de opoziţie ca fiind un act deliberat de servire a clientelei politice, micile găinării sau alte delicte minore sunt sancţionate imediat. Asta se întâmplă în acelaşi timp cu "scăparea" marilor corupţi, a marilor "tunari" pur autohtoni. Iată că se întâmplă în România de azi, ca pentru o amendă de două milioane de lei să faci şase luni şi jumătate de puşcărie sau un alt record absolut: 12 ani de temniţă pentru neplata amenzilor pentru... prostituţie. Pe când se va "taxa" cu aceeaşi monedă prostituţia politică sau guvernamentală? Oricum, iubiţi guvernanţi, vă dorim o vacanţă plăcută pentru că, nu-i aşa, de azi s-a dat liber la... odihnă.