Ultima oră
Știri
Turneu american al corului "Theotokos"
La Chicago, micuţii interpreţi au umplut de bucurie inimile diasporei române
     Al doilea spectacol al corului "Theotokos" pe pământ american a avut loc la Biserica Ortodoxă din Chicago, în faţa câtorva sute de români stabiliţi în SUA. A fost un adevărat succes, iar cântecele religioase şi patriotice interpretate de micuţii albaiulieni conduşi de arhidiaconul Călin Bulac au umplut inimile celor prezenţi de bucurie. Prin urmare şi dărnicia americanilor de origine română din Chicago a fost pe măsură.
     Înainte de a ajunge la Chicago, membrii corului "Theotokos" au vizitat cascada Niagara. Urmează acum vizite la Cleveland, New York şi Washington. Din fericire, până în prezent, vizita micuţilor albaiulieni a decurs fără nici un fel de probleme, aşa că părinţii copiilor pot fi liniştiţi.
     Cel mai aşteptat moment în ultimele zile va fi vizita la New York, la locul unde în septembrie anul trecut teroriştii au doborât cei doi "gemeni", simboluri ale Americii. Aici copiii vor susţine un concert live, la doar câţiva metri de imensa groapă care a rezultat în urma prăbuşirii "gemenilor". Vom reveni cu noi amănunte despre călătoria corului "Theotokos" pe tărâm american. (Din Chicago transmite Florin ROMAN)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Eveniment istoric la Petreşti
Un sfert din locuitori au acum apă curentă în case
Investiţia iniţiată de Primăria municipiului Sebeş se va finaliza în 2005, valoarea totală cifrându-se la peste 26 miliarde lei
     Visul de ani al locuitorilor din Petreşti, una dintre cele mai cunoscute aşezări din judeţ, acela de a beneficia de apă curentă în casele lor, a devenit de ieri realitate. Una dintre cele mai importante investiţii ale actualei administraţii a municipiului Sebeş - Alimentare cu apă şi canalizare Petreşti - este acum operaţională pentru cca. 25% din localitate, întregul proiect, urmând să fie finalizat conform primarului Mugurel Sârbu, până în anul 2005. Lucrările efectuate până în prezent de SC Instalatorul SA Alba Iulia, au demarat practic la data de 5 martie 2002 iar pâna la finele anului în curs, va fi conturată şi reţeaua de canalizare până pe strada Ogor Nou din Petreşti. Pentru acest an au fost prevăzute de la buget lucrări în valoare de 5,5 miliarde lei, întreaga valoare a investiţiei ridicându-se la cca. 26 miliarde lei. Localitatea a fost racordată la cea de-a două sursă de alimentare cu apă (Firul 2) care în timp va acoperi în totalitate nevoile cetăţănilor Petreştiului.
     Evenimentul de ieri a fost sărbătorit cum se cuvine de autorităţile locale dar şi de cele judeţene reprezentate de prefectul Ioan Rus şi preşedintele interimar al CJ Alba, Eugen Popa. Numeroşii localnicii, au asistat în centrul localităţii la o slujbă religioasă oficiată atât de un preot ortodox cât şi de unul evanghelic, după care conform tradiţiei a fost tăiată o panglică tricoloră în faţa unei cişmele de apă instalată special pentru această ocazie. Primarul Mugurel Sârbu, însoţit de "vicele" Alexandru Dăncilă şi de numeroşi consilieri, a mulţumit tuturor celor care şi-au dat concursul la realizarea acestei importante lucrări iar prefectul Ioan Rus şi preşedintele Eugen Popa, au catalogat-o drept un "eveniment istoric". Pentru ca cetăţenii din Petreşti să fie şi mai convinşi de calitatea apei, şefii administraţiei publice judeţene, alături de directorul SC Apă CTTA Alba, ing. Viorel Lazăr, au consumat câte un pahar, în văzul tuturor.
Răzvan JURCĂ

Creditarea I.M.M.-urilor din bugetul asigurărilor pentru şomaj
     Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă derulează prin agenţiile judeţene creditarea, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, a întreprinderilor mici şi mijlocii, unităţilor cooperatiste, asociaţiilor familiale, persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi independente şi şomerilor care înfiinţează societăţi în scopul creării de noi locuri de muncă, din care minimum 50 la sută pentru şomeri.
     Astfel, prin Agenţia Judeţeană de Ocuparea Forţei de Muncă - Alba şi Sucursala Alba a Băncii Comerciale Române va fi derulată suma de 23,5 miliarde lei pentru crearea a 313 noi locuri de muncă, din care cel puţin jumătate vor fi ocupate de către şomeri. Până în prezent au fost depuse la Comitetul de Credit Judeţean, din care fac parte reprezentanţi ai AJOFM - Alba şi ai BCR - Alba, un număr de 6 dosare de creditare în valoare totală de 6,822 miliarde de lei, reprezentând 92 de noi locuri de muncă, din care 46 pentru şomeri.
     După analiza efectuată de către reprezentanţii BCR, până în prezent au fost aprobate 2 dosare în valoare totală de 842,5 milioane de lei, înfiinţându-se astfel 12 noi locuri de muncă, din care 6 pentru şomeri. Domeniile de activitate pentru care se solicită creditarea sunt: prelucrarea laptelui, confecţii textile, producţie termopan, produse de patiserie, marochinărie şi articole din piele şi prestări servicii. În 5 dosare se cer credite în vederea realizării unor investiţii, iar o solicitare este pentru asigurarea producţiei. "Dobânda acestui sistem de creditare este deosebit de avantajoasă, adică 50 la sută din dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României, respectiv 14,5 la sută la mijlocul lunii iulie 2002", a declarat d-na Emilia Suciu, purtător de cuvânt al AJOFM Alba.
     Toţi cei interesaţi pot obţine mai multe informaţii legate de condiţiile de creditare, actele necesare şi procedurile care trebuie îndeplinite pentru obţinerea unui asemenea credit de la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă - Alba, str. Zorilor nr. 10 B, bl. Columna (în spatele pieţei agroalimentare Centru). (A.D.T.)
De nici trei luni liberat din închisoare
Ionică Adămuţ din Ponor a fost arestat din nou pentru că a agresat un poliţist
Poliţistul agresat, sg. maj. Ionel Teoc, intervenise în apărarea unor cetăţeni luaţi la bătaie de turbulentul aflat în stare avansată de ebrietate
     La circa două luni de la liberarea din Penitenciarul Aiud, Gheorghe Ionică Adămuţ (28 ani, domiciliat în Ponor) s-a întors la pasiunea dintâi: închisoarea. Luni, 5 august, el a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pe baza unui mandat emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud pentru comiterea infracţiunilor de ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri. Adămuţ a ieşit din închisoare în 25 mai anul acesta, după ce ispăşise doi dintre cei trei ani de condamnare pentru comiterea unei infracţiuni de distrugere prin incendiere. Acum doi ani, Adămuţ a încercat să se răzbune pe o femeie din Ponor la care lucrase ca zilier, dându-i foc la casă. La acea dată Adămuţ îşi motivase gestul prin faptul că femeia nu-l plătise pentru munca prestată în gospodărie. Se pare însă că închisoarea nu l-a calmat, ba chiar l-a înrăit şi mai mult deoarece, de la liberare, nu a reuşit să se reintegreze social, alunecând din nou în patima alcoolului şi a scandalului.
     Duminică după-amiaza, după ce s-a matolit bine la barul SC Montana SRL din Ponor, a început să agreseze verbal şi fizic clienţii aflaţi la acea dată în local, astfel că fiecare consumator s-a ales cu cel puţin un pumn sau o palmă, aşa, ca din partea casei. Barmana, care a încercat inutil să intervină pentru aplanarea conflictului, s-a ales cu o entorsă la mână. A fost anunţat Postul de Poliţie din comună, la faţa locului sosind rapid sg. maj. Ionel Teoc. Nici acesta nu a scăpat de dezlănţuirea lui Adămuţ, fiind zgâlţâit serios de personajul turbulent. Într-un final fericit, recidivistul a fost calmat de poliţist şi condus la sediul Postului de Poliţie. Procurorii aiudeni au decis că trebuie să stea, preventiv, 30 de zile la închisoare. Pentru fapta comisă, Ionică Adămuţ se va întoarce la închisoare pentru câţiva ani buni.
Nicoleta TOMUŢA

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.