Agricultura transgenetică
     Încotro sau mai bine zis spre ce se îndreaptă agricultura lumii de azi? Viitorul este al agriculturii ecologice sau al agriculturii transgenetice? De ce Uniunea Europeană doreşte ca în anii care vin alimentele ecologice să devină numărul unu în lume (adică produse agricole obţinute fără îngrăşăminte chimice, pesticide şi insecto-fungicide). În timp ce SUA dar şi alte ţări (în total peste 5,5 milioane de fermieri) optează pentru cultivarea plantelor modificate genetic (transgenetice). Pentru a înţelege mai bine problema vom spune că plantele modificate genetic sunt plante de cultură obişnuite, cărora, prin intermediul unor tehnici moderne de inginerie genetică numite biotehnologii, li se transferă anumite gene (şi, prin urmare, caracterele dorite) cu o precizie şi o uşurinţă mult superioare metodelor clasice de ameliorare. În acest fel se pot obţine soiuri (sau hibrizi) noi de plante, rezistente la boli şi dăunători, cu calităţi nutriţionale superioare (de ex. conţinut ridicat de ulei, zahăr, proteine, amidon, vitamine), tolerante la unele erbicide neselective (şi uşor degradabile în mediu), precum şi la factori de stres, cum ar fi seceta, frigul, salinitatea. În ciuda dezbaterilor aprinse pe seama acestui subiect, ce au loc îndeosebi în unele ţări din UE, milioane de fermieri, atât din ţările industrializate, cât şi din cele în curs de dezvoltare, continuă să-şi extindă suprafeţele cultivate cu varietăţi transgenetice, prin utilizarea acestora realizându-se: * combaterea mai eficientă a buruienilor şi a dăunătorilor; * reducerea input-urilor, respectiv a costurilor de producţie; * reducerea globală a cantităţilor de pesticide, cu impact pozitiv asupra biodiversităţii, contribuind în acest fel la protecţia mediului; * reducerea dependenţei de pesticide convenţionale, care au efecte nefaste asupra sănătăţii cultivatorilor şi a consumatorilor; * îmbunătăţirea calităţii apelor freatice şi de suprafaţă, prin reducerea reziduurilor de pesticide. Extinderea masivă a suprafeţelor cultivate cu plante modificate genetic, în cei şase ani de la introducerea lor în cultură, reflectă, în mod semnificativ, avantajele pe care aceste plante le oferă cultivatorilor, mai ales celor din SUA, Canada şi America de Sud, care au asimilat masiv şi fără prejudecăţi noile plante modificate genetic.
     Cel mai mare cultivator de plante transgenetice este SUA (cu 35,7 milioane de hectare, 68% din totalul culturilor), urmată fiind de Argentina (22%), Canada (6%), China (3%), iar în alte ţări, între care Africa de Sud şi Australia, cultivând fiecare 100.000 hectare. În România s-au cultivat câteva mii de hectare cu soia tolerantă la erbicide, respectiv porumb tolerant la erbicide. (România a raportat pentru prima dată, în 2001, cultivarea unei plante modificate genetic - porumb). Dacă avem însă în vedere faptul că cele mai cultivate plante transgenetice sunt soia (63 la sută din suprafeţele cultivate cu plante transgenetice, adică peste 33 milioane de hectare) şi porumbul (19 la sută, respectiv 9,8 milioane hectare) şi faptul că România este una din ţările mari importatoare de soia (mai ales sub forma concentratelor pentru industria alimentară, a mezelurilor în special) atunci putem spune că impactul agriculturii transgenetice asupra românilor nu este chiar aşa de nesemnificativ.
     În ce priveşte viitorul, perspectiva acestor plante în România, considerăm că este în avantajul producătorilor agricoli să cultive plante transgenetice, mai ales porumb, care este tolerant la erbicide, rezistent la dăunători şi la secetă (care, în ultimii ani, a făcut praf şi pulbere milioane de hectare, mai ales în sudul şi vestul ţării).
     Desigur însă, cuvântul hotărâtor îl va avea de spus în această privinţă şi Uniunea Europeană, cu care vom negocia viitoarea noastră politică agricolă, dacă vrem să intrăm în UE. Or, deocamdată, d-l Fischer, comisarul pentru agricultură al UE, vrea agricultură ecologică şi nu atât transgenetică. Şi nici nu este de mirare, având în vedere competiţia şi concurenţa mare care există între SUA şi UE pe toate planurile, inclusiv pe cel al pieţii agricole. Până una-alta, România are, deşi pare paradoxal, avantajul unei agriculturi primitive (fără prea multe chimicale, căci sunt prea scumpe) ecologică prin forţa lucrurilor şi prin binecuvântarea bunului Dumnezeu, căci doar El mai are grijă de pământul şi de ţăranul român!