Prima pagină Ediția din: 8.08.2002
Știri
Prefectul la Baia de Arieş
     Inundaţiile puternice, care parcă au devenit un blestem pe capul locuitorilor din Baia de Arieş, l-au determinat pe prefectul Ioan Rus să inspecteze şi să ia cunoştinţă la faţa locului despre numeroasele pagube produse, domnia-sa deplasându-se în cursul zilei de ieri în zonă. Inventarul acestora precum şi valoarea lor estimativă vor fi dezbătute astăzi în cadrul şedinţei Comisiei judeţene de apărare împotriva dezastrelor, urmând să se stabilească şi ajutoarele ce se impun pentru sprijinirea oraşului Baia de Arieş şi a localităţilor aparţinătoare.(R.J.)
Bani pentru tratamentul preşedintelui Presecan
     În ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Alba, consilierul judeţean PSD Ioan Tătar a propus ca fiecare consilier judeţean să doneze o sumă de bani din indemnizaţia lunară pentru a sprijini financiar cheltuielile medicale impuse de tratamentul de recuperare pe care îl urmează preşedintele CJ Alba, Augustin Presecan, la clinica din Graz, Austria. Începând din această săptămână, mai mulţi consilieri judeţeni, indiferent de culoarea politică, au urmat acest îndemn şi au donat sume cuprinse între 500.000 de lei - 1 milion de lei. "Solidaritatea umană trebuie să fie întotdeauna mai presus de orgoliile politice sau diferenţele doctrinare, iar a ajuta un om - fie că este un lider al comunităţii sau un simplu cetăţean - trebuie să fie o prioritate", ne-a declarat consilierul judeţean PNL Dan Motreanu, unul dintre consilierii opoziţiei care a trecut pe la casieria CJ Alba, donând bani pentru preşedintele Presecan. (N.T.)
Culmea accidentului rutier la Alba Iulia
Un pensionar a tamponat maşina... Serviciului Poliţiei Rutiere!
     "Fă-mă mamă cu noroc şi-apoi aruncă-mă-n foc !" Cam aşa s-ar putea sintetiza păţania unui pensionar din Alba Iulia, care a avut ghinionul major de a tampona cu Dacia sa, marţi, 6 august, chiar autoturismul marca VW Pasat aparţinând Serviciului Poliţiei Rutiere Alba, înmatriculat AB-13-PRA. Pensionarul Cornel Roşiu, din Alba Iulia, a efectuat o manevră riscantă de întoarcere, încălcând marcajul dublu de la mijlocul şoselei şi intrând în autoturismul VW Pasat al poliţiei rutiere, aflat în serviciu de patrulare pe traseu pentru prevenirea şi combaterea.... accidentelor rutiere! Autoturismul poliţiei nu a suferit avarii grave, pagubele fiind estimate la circa 300.000 de lei. În cauză, evident, cercetările continuă... (N.T.)
Procurorii - la dispoziţia cetăţenilor
     În primul semestru al acestui an, procurorii de pe raza teritorială a Curţii de Apel Alba Iulia (respectiv din judeţele Alba, Hunedoara şi Sibiu) au primit în audienţă 17.061 cetăţeni, răspunzând altor 2354 de scrisori, plângeri, sesizări, reclamaţii, cereri ori memorii. În domeniul apărării drepturilor şi intereselor minorilor, procurorii au efectuat 41 de verificări la locurile de arest preventiv şi de detenţie ale minorilor, 32 de acţiuni la centrele de plasament, organizându-se 19 acţiuni preventive în scopul combaterii delincvenţei juvenile. (D.M.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Din cauza inflaţiei de oferte dar şi a sărăciei
Preţuri de mizerie pe piaţa sexului din Alba Iulia
     Poliţiştii din cadrul Biroului Poliţiei Judiciare Alba Iulia au efectuat marţi, 6 august, o razie pe şoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, printre femeile pentru care practicarea prostituţiei reprezintă unica sursă de subzistenţă. Poliţiştii le-au prins şi le-au amendat pe Daniela Maria Lascău (22 de ani, din Câmpia Turzii), Maria Loredana Jibetean (18 de ani, din Alba Iulia), Adriana Ureche (27 de ani, din Alba Iulia, cu cel puţin 25 de amenzi contravenţionale la activ), Rita Maria Săbăduş (30 de ani, din Galda), Ana Teodora Anuşcă (21 de ani, din Sâncel), Nicoleta Mara (29 de ani, din Alba Iulia). În "lotul" de prestări servicii ...rapide a fost depistată şi o tânără în vârstă de...14 ani, care era şcolarizată de suratele ei chiar la locul de muncă. Debutanta, Andreea D., a fost sancţionată "părinteşte", pentru început, cu suma de 750.000 de lei.
     Pe lângă faptul că "zonele de influenţă" sunt aprig disputate între fetele de pe traseu, din cauza inflaţiei de oferte, înghesuiala a condus la scăderea drastică a taxelor percepute pentru acest gen de servicii. Astfel, indiferent de creşterea dolarului, a recorelării preţului la benzină etc., fetele sunt nevoite să presteze sex pentru aceleaşi sume infime: 50.000 - 100.000 lei (serviciile rapide) şi ceva mai mult, pentru popasul mai lung în vreo cabină de TIR sau cameră de hotel. Mai mult, fetele depistate de poliţişti erau în conflict deschis cu colega lor venită din părţile Blajului, care presta servicii sexuale cu preţuri mult sub cele instituite pe piaţa municipiului Alba Iulia şi aducându-le astfel serioase prejudicii bugetului lor de încasări.
Andreea RADU

Iar vin ploi torenţiale şi inundaţii
     După seceta din primăvara acestui an se pare că avem parte de o vară cu temperaturi caniculare, dar şi cu ploi torenţiale şi inundaţii. În ultimele zile a plouat în averse, înregistrându-se la Oarda de Jos - 18 litri de apă pe metru pătrat, la Câmpeni aproape 22 l/mp, Vinţu de Jos şi Albac aproximativ 16 l/mp, iar la Berghin au căzut în jur de 20 litri de apă pe metru pătrat. Cele mai mari cantităţi de apă au fost înregistrate însă la Baia de Arieş - peste 42 l/mp şi la Câlnic - aproape 40 l/mp. În timp ce la Baia de Arieş inundaţiile s-au abătut iarăşi asupra oraşului, la Câlnic nu au fost produse pagube ca urmare a ploilor torenţiale. Se pare că şi în următoarele zile vremea va rămâne la fel de schimbătoare, vor fi şi temperaturi caniculare, dar şi ploi însemnate cantitativ - probabil peste 30 l/mp. S-au primit avertizări din partea Inspectoratului de Protecţie Civilă în legătură cu posibilitatea depăşirii cotelor de atenţie ale unor râuri din judeţ. (A.D.T.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.