Pagina 1

O realitate incontestabilă, demonstrată prin documente certe
Campania îndreptată împotriva investiţiei de la Roşia Montană este susţinută cu bani din... Ungaria!
     Nu cred că vreunul dintre cei aproape 26.000 de cititori ai ziarului "Unirea" poate afirma că sunt naţionalist. Am scris adesea cu admiraţie şi (trebuie să recunosc) cu o oarecare invidie despre etnicii maghiari, care ne pot da lecţii de demnitate, de organizare, de imaginaţie, de voinţă, de unitate etc., aflându-se mereu cu mulţi paşi înaintea noastră în ceea ce priveşte integrarea europeană. Trăiesc aici, în Ardeal, nu pe malurile Dâmboviţei, şi am buni prieteni maghiari pe care îi apreciez mai mult decât pe maneliştii şi scuipătorii de coji de seminţe (tot ungureşti), de la Bucureşti. La fel de adevărat este faptul că ziarul provincial la care lucrez are o politică (financiară şi editorială) echilibrată, lucru pe care-l ştiu mai bine cititorii (şi judecătorii) noştri decât gazetarii de la Capitală. Mai ales dacă aceşti gazetari sunt insuficient documentaţi, ca să nu spun intoxicaţi şi dezinformaţi de diferiţi indivizi (români sau de aiurea), specialişti în lucrul cu "maşinăria de făcut ceaţă". Mă refer la domnul Cornel Nistorescu, directorul cotidianului "Evenimentul zilei", care mai deunăzi se considera îndrituit să ia poziţie în legătură cu investiţia de la Roşia Montană, acuzând ziarul nostru, despre care dânsul crede că promovează proiectul respectiv "cu o înflăcărare nebună (în care găsim şi o doză de inconştienţă)". Mă rog, asupra termenului "inconştienţă" vom reveni...
     Domnia sa, având (sunt convins) intenţia lăudabilă de a arăta unei lumi întregi că în România există forţe lucide şi echilibrate care nu cred în "bau-baul" maghiar, ne învinuieşte că mutăm disputa creată în jurul exploatării aurului de la Roşia Montană într-o zonă de dispută istorică româno-maghiară şi că introducem "componenta etnică" în ecuaţie, pentru a specula naţionalismul moţilor. Adică directorului "evenimenţialei" publicaţii centrale nu-i vine să creadă, nici în ruptul capului, că o parte importantă din campania ce se duce împotriva investiţiei româno-australianului Frank Timiş este susţinută "cu verzişori pe relaţia Budapesta". Iată însă dovada acestui fapt: încă din anul 2000, o organizaţie neguvernamentală de mediu din judeţul Alba (CETM "Albamont") desfăşoară la Roşia Montană o febrilă activitate de aşa zisă "conştientizare" a localnicilor cu privire la substanţele toxice, la drepturile pe care aceştia le au în relaţia cu statul român şi cu investitorul etc. De fapt campania dusă de ONG-ul respectiv agită zdravăn spiritele în zonă, sub masca generoasă şi plină de bune intenţii a unui proiect intitulat "Apă curată de la izvoare" (din câte ştim proiectul respectiv s-a încheiat, dar campania continuă sub altă mască). În cadrul campaniei au avut loc întâlniri cu localnicii, cu administraţia locală şi judeţeană, cu reprezentanţii firmei "Roşia Montană Gold Corporation" etc., s-au întocmit broşuri, pliante, afişe ş.a.m.d., au fost chemaţi specialişti în problemele de mediu care şi-au dat cu părerea despre "apocalipsul" ce va fi cauzat de exploatarea aurului cu "blestematele de cianuri", despre faptul că acolo va rămâne un deşert, alţi "specialişti" (din alte domenii) au umblat de-a lungul timpului cu "zvoniacul" susţinând că ei, localnicii, vor rămâne pe drumuri, ai nimănui, şi bla-bla şi bla-bla... Ei bine, domnule Nistorescu, cine credeţi că a finanţat proiectul ONG-ului cu pricina? Aşa zisul "Consorţiu Parteneriatul de Mediu pentru Europa Centrală" care, după cum am constatat răsfoind unul dintre materialele editate este format din mai multe fundaţii care "de la înfiinţarea lor în 1991 au investit peste 10 milioane de dolari în susţinerea a mai mult de 2100 de proiecte individuale şi sunt în prezent cea mai importantă sursă de finanţare pentru iniţiative de mediu în cadrul comunităţilor din regiune". Scopul materialului editat, precum şi al altora similare, este acela de a prezenta "posibilităţile legale de despăgubire şi de reprezentare a intereselor comunităţii în cazul unor accidente ecologice de genul celui de la Baia Mare din ianuarie 2000". Interesant este faptul că cele două componente ale Consorţiului finanţator (aşa cum au fost trecute pe coperta broşurii- vezi facsimilul) sunt: "HUNGARIAN ENVIRONMENTAL PARTNERSHIP FOUNDATION" (care, ungurească fiind, bănuiesc că are o oarecare legătură cu Budapesta) şi "FUNDAŢIA PENTRU PARTENERIAT COMUNITAR" din...Miercurea Ciuc(?). Două fundaţii care, evident vor "binele" moţilor, aşa cum l-au vrut ungurii şi atunci când l-au tras pe roată pe Horea. Acum, vor să-i tragă pe sfoară cu ajutorul unor ziarişti tip Cornel Nistorescu!
     Ne oprim aici deocamdată, precizând că "inconştienţa" ar putea fi tocmai a unor membri de ONG-uri de mediu care, în goana lor nebună după tot felul de finanţări, nu sesizează că în spatele programelor pe care le accesează sunt interese mult mai mari. Nu susţin, Doamne fereşte, reaua intenţie a CETM "Albamont" (al cărei membru mă aflu...încă), fiindcă e o organizaţie de mediu, nu? Dar nu mă pot împiedica să mă gândesc la faptul că agitarea spiritelor în zonă se datorează (în mare parte) activităţii desfăşurate de aceasta. În altă ordine de idei, oamenii de acolo nu au nici o alternativă pentru a dobândi un pospai de prosperitate, nici măcar cea turistică după modelul "agathonian". Producţie nu, mică meşteşugărie nu, comerţ palid (înfloritor doar de la venirea investitorului româno-australian încoace), pădure nu, alte resurse nu... decât aur. E drept, oare, ca oamenii ăia să moară de foame (am cunoscut cazuri), aşezaţi pe un munte de aur pe care statul român nu are nici tehnologie nici bani să-l exploateze? Dacă da, atunci să-i lăsăm să piară mioritic, sentimental, pe prispele caselor lor vechi, numai aşa, de teamă că pe-acolo nu va mai creşte cucuruz niciodată (oricum, nu creşte nici acum) sau de teamă că tehnologia unei ditamai firme internaţionale ca aceea a d-lui Timiş nu poate preîntâmpina un dezastru, şi că va otrăvi pământul şi apa strămoşească maghiară (aflată cam la vreo 300 de kilometri distanţă de aurul românesc). Nu ştiu de ce nu s-a implicat până acum "Hungarian Environmental Partnership Foundation" în poluarea de la Zlatna? A, acolo nu-i vorba de un munte de aur...

Ioan HĂNŢULESCU

Alba Iulia - tot mai aproape de oraşul european pe care-l dorim
Hava

Municipiul Alba Iulia care a cunoscut de la an la an numeroase metamorfoze ale confortului urban, va fi spaţiul unor ample şi diverse lucrări de îmbunătăţire a infrastructurii, de fluidizare a circulaţiei, canalizare şi reparaţii de străzi, construcţii de locuinţe pentru tineri, punerea în operă a lucrărilor de conservare şi refuncţionalizare a fortăreţei Vauban, găsirea unor soluţii care să evite paralizarea încălzirii pe perioada de iarnă a locuinţelor.
•Interviu cu Mircea HAVA, primarul municipiului Alba Iulia
- D-le primar, vedem că în ultimele săptămâni în municipiul Alba Iulia au apărut o serie de şantiere datorate unor lucrări edilitare. Care sunt cele mai importante dintre problemele de acest fel pe care doriţi să le rezolvaţi în acest an?
- Am să încep cu prima mare lucrare, cea mai importantă, cea pentru care am lansat împrumutul prin obligaţiuni municipale. Este vorba despre refacerea totală a canalului colector "A" de pe strada 1 Decembrie 1918, o lucrare care va costa aproximativ 16 miliarde de lei, probabil ceva mai puţin şi mă bucur că astfel vom mai avea bani şi pentru repararea unor străzi care nu au fost cuprinse în programul pe acest an. Şi pentru că vorbim de infrastructura rutieră, să spun că în acest an vom asfalta toate străzile de pământ din oraşul de jos. Suntem deja în procedura de licitaţie pentru modernizarea străzilor Zidarilor, Lipoveni, Popa Laurean, Muncitorilor, Nufărului şi Rândunelelor. Acestea sunt numele străzilor aşa cum le ştie toată lumea, nu cele modificate din cine ştie ce considerente. În plus, se va asfalta şi strada Barbu Lăutaru. Astfel pot spune că asfaltarea străzilor din oraşul de jos se va realiza în proporţie de 33,39% aşa cum am promis cetăţenilor în anul 2000. Mai rămâne în această zonă strada Viilor, o lucrare mai pretenţioasă pe care vrem s-o atacăm anul viitor, alături desigur de alte străzi. În ceea ce priveşte reţelele de apă potabilă avem străzile Barbu Lăutaru, Proletarului, pe strada Parcului tocmai s-a încheiat lucrarea şi de asemenea lucrarea pe care am amintit-o la început, colectorul de pe strada 1 Decembrie 1918. Vreau să precizez că aceasta este o lucrare foarte pretenţioasă şi costisitoare, nu o simplă canalizare cum ar fi tentaţi unii s-o califice, din cauza pantei foarte mari şi vitezei apelor reziduale. Dar eu sunt sigur că va ieşi o lucrare bună. Cât timp se va lucra acolo va fi un deranj pentru cetăţenii care locuiesc sau care circulă mult prin acea zonă, dar vom încerca să găsim o soluţie de trafic cât mai mulţumitoare. Sperăm ca până începe iarna să terminăm. Banii îi avem... Singurele probleme sunt cele legate de achiziţia tuburilor HCBBAS, care vin din Austria. Acum suntem în curs de a încheia contractul.
- Pentru că aţi amintit de deranjul produs de unele lucrări. Instalarea semafoarelor a produs unul mai mic, iar acum cetăţenii se întreabă când vor funcţiona?
- Sunt patru intersecţii semaforizate în acest an. Ele sunt gata de aproape trei săptămâni, dar acum aşteptăm ca onor Electrica Alba SA, care ne-a luat şi o taxă de putere de 36 milioane lei, cu toate că nu trebuia s-o facă având în vedere că este o investiţie de domeniul public, să binevoiască să pună contoarele şi să dea drumul la curent. Sperăm ca aceasta să se întâmple în câteva zile şi tot de-atunci semafoarele vor funcţiona.
Avem în derulare şi lucrări de mai mică amploare, cum sunt cele de pe strada Detunata, lucrăm la întreţinerea infrastructurii... Dar astea toate sunt lucrări pe care cetăţenii le văd şi nu trebuie să le tot amintesc. În aproape toate lucrările de modernizare a străzilor pe care le facem avem în vedere asigurarea locurilor de parcare. În măsura posibilităţilor desigur. De exemplu la lucrările din parcul cu Lupa Capitolina, din centrul municipiului, vom avea parcări la 45 de grade pe două dintre laturi. Încercăm astfel să rezolvăm una dintre marile probleme ale municipiului: lipsa acută a locurilor de parcare. Nu vom reuşi dintr-odată, dar ne preocupă acest aspect. - Care este valoarea lucrărilor?
- Trece de 5 miliarde de lei, bani din bugetul local. Asta, reamintesc, fără colectorul pentru care am lansat obligaţiunile municipale.
- Una dintre problemele acute ale României, iar Alba Iulia este un oraş al României, este criza locuinţelor. Ce se întâmplă pe acest front?
- Avem în diferite faze de execuţie, inclusiv în procedură de licitare pentru contractarea lucrărilor, mai multe blocuri cu aproape 100 de apartamente. Pentru anul acesta avem termen de finalizare 30 decembrie pentru blocul situat în strada Livezii, unde am transformat un cămin de nefamilişti în apartamente moderne de 2 camere. Sunt aici 45 de apartamente cu destinaţia de locuinţe sociale. Avem apoi un bloc pe strada Arieşului în cartierul Ampoi III. Aici sunt 22 de apartamente pentru tineri, iar termenul de finalizare este luna octombrie anul în curs. În această săptămână vom semna contractul de continuare a lucrărilor la blocul de 8 apartamente de lângă sediul Băncii Romexterra. De aceste apartamente vor beneficia în primul rând tinerii, căsătoriţi sau necăsătoriţi, dar care sunt localnici şi au contracte de muncă ferme pe perioadă nedeterminată. Aceste apartamente nu vor putea fi cumpărate, ci doar închiriate, iar chiriile nu vor fi la nivelul practicat pe piaţa liberă. Vor fi suportabile.
- Ştiţi cumva câte case particulare s-au construit în ultimii ani în Alba Iulia?
- Da. În anul 2000 - 105; 2001 - 110 şi în 2002, până acum - 40. Dar vreau să adaug că în municipiu s-au edificat şi altfel de construcţii - de cult, îndeosebi cu caracter comercial, sedii de firme şi s-au dat autorizaţii pentru extinderea unor locuinţe deja existente. Astfel, numărul autorizaţiilor de construcţie eliberate de primărie în anul 2000 a fost de 975, în anul 2001 de 1220, iar până acum în 2002 - 283. Este şi acesta un semn al dezvoltării. Cartierele s-au extins, mai ales în zona Miceştiului şi spre Schit. Lumea preferă să construiască acolo pentru că reţelele de utilităţi sunt mai la îndemână. Trebuie să menţionez că cetăţenii înţeleg care sunt şi posibilităţile financiare ale primăriei şi ne ajută. Cei care construiesc înspre Miceşti au intrat cu noi într-un parteneriat public-privat pentru realizarea reţelei de alimentare cu apă potabilă şi a celei de canalizare.
- Cum evoluează lucrurile în privinţa punerii în valoare a fortificaţiei Vauban?
- Avem aici o adevărată bogăţie. Mă refer în special la zidurile de incintă, la şanţuri, la fortificaţii în general, adică la ceea ce este nu de mult timp proprietatea primăriei. Pentru că aceste zone au fost închise publicului cred că sunt foarte puţini cetăţeni care ştiu ce este acolo. Nici eu n-am ştiut exact până de curând când am făcut o vizită alături de specialişti în domeniul istoriei şi al arhitecturii. Acolo este încă un oraş. Se poate dezvolta încă un oraş. Sunt foarte mari suprafeţe acoperite sau deschise, care acum zac nefolosite. Pentru că sumele necesare proiectului de refuncţionalizare a fortificaţiei sunt imense, iar bugetul local nu le poate suporta deşi şi în acest an am alocat 1 miliard de lei, ne-am gândit să facem un film în care să prezentăm această bogăţie. Vom încerca astfel să sensibilizăm autorităţile de la Bucureşti sau parteneri externi. La sfârşitul acestei luni vom participa la Suave în Italia la reuniunea membrilor Cercului Oraşelor Cetăţi, vom prezenta încă o dată proiectele noastre şi sperăm să găsim parteneri. Dar până atunci lucrăm la curăţarea zonei, mai ales a şanţurilor şi zidurilor de copaci, viţă de vie şi ce se mai găseşte pe acolo. O facem cu riscul de a-i supăra pe cetăţenii care folosesc spaţiile ca pe grădinile proprii, pentru că nu mai putem permite să se distrugă astfel un patrimoniu ce nu mai poate fi înlocuit. Dar eu cred că cetăţenii vor înţelege acţiunea noastră şi chiar ne vor sprijini.
- D-le primar, care sunt cele mai mari greutăţi cu care vă confruntaţi?
- Greutăţi... Cele inerente administraţiei publice din ziua de astăzi când problemele sunt foarte multe, iar banii foarte puţini. Eu sper ca locuitorii municipiului să iasă cu bine şi din iarna care se apropie şi când spun asta mă refer la situaţia grea existentă în domeniul încălzirii locuinţelor. Clemenţa faţă de rău platnici, anunţată de Guvern în programul social, numai bine nu va face. Există riscul real ca şi cei care au plătit factura până acum să n-o mai facă, ceea ce va duce la paralizarea sistemelor centralizate. Subvenţiile şi ajutoarele pentru încălzire - pe care trebuie să le achite bugetul local - nu vor rezolva problema. Noi avem aceste sume reţinute şi le vom plăti. Nu înţeleg însă de ce se pun tot mai multe beţe în roate celor care doresc să se desprindă din sistemul centralizat. Pentru oraşe ca Alba Iulia ar fi extraordinar de bine dacă s-ar acorda posibilitatea ca, din sumele pe care le plătim acum, care pur şi simplu sunt aruncate în vânt, am putea iniţia un proiect prin care fiecare cetăţean să fie creditat pentru a-şi face propriul sistem de încălzire. Sigur că ar fi nevoie de un împrumut bancar garantat de primărie, dar cu cele 26 miliarde de lei (atât ne costă în acest an subvenţiile şi ajutoarele) am putea plăti ratele şi în câţiva ani problema ar fi rezolvată. Dar până atunci ne chinuim cu toţii: noi pentru că trebuie să creăm condiţiile oferirii acestui serviciu, ceea ce am făcut, Dalkia pentru că-şi recuperează tot mai greu datoriile care cresc şi cresc... iar cetăţenii... Ştiu ei mai bine!

A consemnat Anca DINICĂ