Săraci, dar bogaţi în ploi
     Noi românii ne-am obişnuit cu câteva fenomene care ne iau mereu prin surprindere. Ba cresc preţurile şi ne strânge sărăcia de gât, ba se înmulţesc cazurile de corupţie, găurile negre din economie, s-a ajuns chiar la oficializarea şpăgii, ba se instalează câte o perioadă de caniculă încât gem spitalele de bolnavi cu afecţiuni cardio-vasculare. Iată, de câtăva vreme încoace, plouă într-una. A mai plouat şi în alte vremuri dar acum, ca un făcut orice ploaie înseamnă potop. Fiecare ploaie înseamnă inundaţii, alunecări de teren, torente, viituri, morţi, răniţi, case distruse, poduri prăbuşite, şosele avariate, contaminarea apei potabile etc. Mai nou, parcă s-ar rupe norii şi plouă ca la potop. Cele mai mărunte, mai neînsemnate râuri, pârâiaşe devin duşmanii de moarte ai oamenilor cu gospodăriile aşezate pe marginea apelor. Îşi face omul cruce seara în aşternut înainte de a adormi dar cu urechea e atent la zgomotul văii. Nici nu ştie când apele dezlănţuite îi vor mătura grădinile şi curţile, le spală mai întâi de acareturile ce le are. Apoi le inundă cu pietriş şi moloz, le astupă fântânile, dezbracă drumurile de cămaşa asfaltică, deviază albia râului care o ia razna pe unde se nimereşte. Clădeşte omul o casă cu preţul muncii de-o viaţă şi vine torentul şi-o năruie, se joacă cu ea aidoma unui copil cu o corăbioară de hârtie.
     Ca o predestinare, stihiile îşi fac de cap acolo unde oamenii sunt mai săraci. Parcă neşansa, soarta vitregă ar pune pariul cu cerul care îşi deşartă cofele de ploaie. Inundaţiile au făcut ca aproape o jumătate din judeţele ţării să se afle sub ape. Aflăm că ploile torenţiale fac ravagii nu numai pe autohtonele noastre plaiuri, ci şi aiurea, în Europa, Asia, America. O fi de vină subţierea stratului de ozon care favorizează atât canicula cât şi ploile diluviene. Numai că aiurea urmările dezastrelor sunt foarte repede înlăturate, pentru că statul, instituţiile societăţii civile intevrin operativ, solidaritatea cu cei sinistraţi e o noţiune plină de substanţă şi nu o vorbă în vânt ca la noi. La noi amenajarea cursurilor de apă a devenit o bagatelă. Şi dacă s-a întreprins ceva pe ici - pe colo, s-a făcut în aval, ori viiturile coboară năpraznic de la munte. Tăierile masive de copaci după bunul plac al unora şi altora sunt o altă cauză a catastrofelor care ne fac viaţa amară. Lipsa vegetaţiei forestiere face ca solul să nu mai aibă capacitatea de a reţine apa provenită din ploi şi acesta o ia la vale, distrugând totul în cale. Tocmai acestea sunt cele mai cumplit lovite de secetă şi inundaţii. Sigur, nu poate fi trecut cu vederea nici faptul că oamenii şi-au construit case în locuri inundabile, că şi-au amenajat diferite construcţii în locuri nepermise.
     Din păcate, inundaţiile care se repetă primvară de primăvară şi toamnă de toamnă, pe cât de dramatice se dovedesc pentru cetăţenii expuşi, pe atât de benefice sunt pentru politicienii care îmbrăcaţi în cizme şi salopete vin cu elicopterele la locurile sinistrelor, aducând apă minerală, pâine şi biscuiţi, dând indicaţii şi sfaturi, vin să-şi facă campanie electorală. Mai ieri, alaltăieri Iliescu şi-a manifestat "compasiunea" pentru cei loviţi de soartă, în timp ce premierul Adrian Năstase îi socoteşte vinovaţi pe oamenii care şi-au făcut culturi sau mici parcări în faţa caselor. Nimeni nu vorbeşte de realizarea unui program naţional de amenajări hidrografice, de crearea a unor reţele de perdele arboricole de protecţie, de înlăturarea munţilor de rumeguş şi deşeuri de pe albiile râurilor. În lipsa unei strageii bine gândite şi puse în operă, la noi fiecare ploaie va însemna automat un dezastru. Asta e domnilor guvernanţi, mergem din catastrofe în catastrofe politice, economice, ecologice, climatice şi morale până ne prăbuşim cu totul.