Era ticăloşilor
     Cine îşi mai aduce aminte din cei care au citit celebrul roman al lui Marin Preda "Cel mai iubit dintre pământeni" că autorul scria în paginile lui de "Era ticăloşilor". Şi pe atunci exista sete de putere, intoleranţă, parşivenie, şmecherie, megalomanie, mârlănie, cinism, oportunism, laşitate, ca să enumerăm doar câţiva din factorii glorioasei crime înfăptuite de regimul totalitar şi ciracii lor, securiştii, în numele şi dispreţul valorilor democraţiei. S-a întâmplat să dispară de pe scena istoriei comunismul, dar racilele lui au rămas. Societatea românească are la această oră imaginea unei impenetrabile jungle, în care ticăloşia, corupţia, patima înavuţirii, inconştienţa unora de-a dreptul ridicolă în care înoată adormiţii noştri politicieni, sunt doar câteva semne ale convulsiei vieţii româneşti. Împresurat de toate maladiile inimaginabile, românul de rând este îngrijorat până la exasperare în faţa uluitoarei mascarade ce se joacă sub ochii săi, de la aşa-zisa rupere de comunism.
     Mulţi din cei aduşi de val, unii chiar "şcoliţi", răbufnind şi cucerind puterea în stat, devenind reprezentativi şi imunitari s-au constituit într-o cârdăşie politico-economică imbatabilă, care de peste 12 ani ne ţine într-o abureală perpetuă, cu o deşănţată iresponsabilitate, cu un soi de cinism, împingându-ne în dezastrul multilateral în care ne zbatem. Vreţi argumente? Priviţi în jurul vostru şi vă izbiţi de ele ca de nişte ziduri negre la tot pasul şi în toate compartimentele vieţii, la toate nivelurile. Se urlă în presă, la televiziune, ba chiar se ţipă în interiorul partidului de guvernământ despre furtişaguri, despre corupţi şi mafioţi, s-a inventat chiar şi un organism naţional de combatere a corupţiei şi nu se vede nimic concret. Ba mai mult, premierul a declarat că i s-a făcut lehamite să mai comenteze acest dezastruos fenomen românesc - corupţia şi ca atare o va lăsa mai moale. Ca o ironie, unii dintre cei cu musca pe căciulă sunt decoraţi şi favorizaţi la taxe şi impozite ca şi cum ar trăi numai din salariu. Marea cârdăşie mafiotă, cu rădăcini adânci în solul comunist îşi continuă dansul funest pe trupul sfârtecat al naţiunii, fără pic de jenă, fără să le pese de nimeni şi de nimic, ea făcând legea care leagă şi dezleagă totul.
     N-aş spune mai mult decât să luaţi aminte la câte glasuri s-au ridicat împotriva a tot ceea ce se întâmplă, la câte scrisori, petiţii au fost trimise sus, la diriguitorii puterii şi chiar la judeţe, municipii, comune şi care au rămas fără nici o rezolvare. După cum bine ştim, n-au fost înfăptuite nici una din promisiunile lansate cu trompete şi surle. Câte valori au fost promovate şi susţinute? Ştiu, vor zice unii că văd totul în negru, că multe miros şi put, că n-am dreptate. Susţin cu fermitate în mod public şi în serviciul cetăţenilor, a oamenilor de pe stradă, că trăim pe nisipuri mişcătoare, că suntem minţiţi uneori grosolan. "Realizările" de care se face atâta caz - câtă ironie insuportabilă - umărul pe care-l pun unii la făurirea democraţiei (pentru ei, fireşte) rămân simple surogate şi paliative. Indestructibila mafie ce şi-a întins tentaculele până în cel mai mic cătun nu va dispare prea curând din Ţara Mioriţei. Şi acum, o întrebare chiar duioasă: câte capete malefice, diabolice au căzut în urma unei drepte judecăţi? E atât scepticism, atâta nelinişte şi disperare. Trăim cu o sumbră voluptate şi veselă inconştienţă într-o dramă fără sfârşit. O, săracă Danemarcă românească, multe sunt putrede în tine!