Întoarcerea din purgatoriu
     Cine a crezut că Petre Roman a fost debarcat cu totul de pe vasul ce pluteşte în derivă pe tulburatele ape ale politichiei româneşti, s-a înşelat amarnic. Au muşcat momeala naivii şi credulii, bineînţeles adversarii săi şi, fireşte, foştii colegi de partid care au crezut mai mult în vorbăria cu iz de băşcălie, de crainic de curte veche a lui Traian Băsescu. Marinarul cu un limbaj şmecheresc (că doar ce lexic bogat şi expresiv poate să aibă un matelot?) s-a văzut cocoţat de unul singur la timonă, debarasat de un adversar redutabil. Provincia pedistă a exultat şi ea la coborârea de pe coverta vasului a lui Don Pedro. Nu trebuie să fii o Pitia sau un prooroc ca să-ţi dai seama că omul ivit de sub pulpana revoluţiei din decembrie '89 cu puloverul său roşu, avea încă de pe atunci un zâmbet de învingător.
     Când doi oameni vin de sub ploaia de gloanţe, chiar dacă erau oarbe şi bine dirijate, de pe teatrul butaforic al revoluţiei, aceştia nu se despart cu una cu două. Pe ei îi leagă ceva adânc şi indestructibil. Parveneau din părinţi care serviseră aceloraşi idealuri. Aşa că apropierea lui Petre Roman de Iliescu nu este o invenţie a nu ştiu cui. A fost până nu demult un adevăr ascuns în ceaţa derutei. D-l Iliescu prin vinele căruia curge un vârtos sânge social-democrat l-a lăudat nu o dată pe Petre Roman pentru talentul său politic, a încercat cu disperare să-l scoată basma curată din furibundele mineriade. Abil politician, Ion Iliescu n-a incendiat conflictul cu Roman şi iată-l acum gata pentru un nou mariaj. Dormind pe aceleaşi saltele în nopţile revoluţiei cei doi "emanaţi" îşi dau mâna pe sub masă şi, deocamdată, păstrează o tăcere simbolică. Vede oricine că cei doi n-au decât de câştigat. Conul de umbră în care a stat ex-premierul, purgatoriul prin care a trecut i-a prins bine, numele său n-a mai fost asociat cu cel al kaghebiştilor, până şi înlăturarea de la conducerea PD i-a adus servicii, pentru că partidul nu mai reprezintă mare lucru în România.
     Omul şcolit în universităţi europene a ştiut să-şi creeze o excelentă imagine internaţională. Din fericire el n-a făcut nici o gafă precum urmaşii săi. Tot la fel de adevărat este că imaginea externă nu prea contează, aşa că Petre Roman are o mare nevoie de o trambulină, aici, acasă. Şi cine poate fi această trambulină? Fireşte, Ion Iliescu. Pe de altă parte, omul de la Cotroceni e mai mult ca sigur că nu va mai vrea să meargă pe mâna lui Năstase, care şi-a acaparat partidul înfiinţat de el. Românii când spun PDSR-PSD, spun Ion Iliescu şi nicidecum Năstase. Cum în 2004, Ion Iliescu nu va mai candida pentru un nou mandat de preşedinte, îşi va face mai mult ca sigur un partid propriu, din PSD, din PD, din PUR şi probabil PNL, adică un partid fără corupţi, fără rechini financiari, un partid pentru popor.
     De o bună bucată de vreme încoace, Năstase a pus mâna pe măciucă şi izbeşte cu ea şi unde trebuie şi unde nu. Dă cu ea în Geoană şi mai discret în Iliescu. Şi apoi acest premier superîngâmfat de tip ceauşist, de multe ori dictatorial, a săvârşit de curând un gest antinaţional, mutând guvernul în locul Bibliotecii Naţionale, exact în momentul în care cultura avea mai mare nevoie de sprijin. Corupţia care inundă ţara mai rău decât apele ieşite din albie este trecută cu vederea de către premier, nu poate duce decât la un singur deznodământ: ruperea PSD-ului. De ce n-am spune-o mai pe şleau. PSD este un partid clientelar, coagulat pe interese imediate. Aşadar, trebuie să ne aşteptăm la o luptă acerbă între lupii tineri ai lui Năstase, neruşinaţi, lacomi şi mojici şi conservatorii lui Iliescu. Ne aşteaptă o iarnă grea!