Europarlamentarii observatori
     Parlamentul european este singurul organism din cadrul UE ai cărui membri sunt aleşi direct de către cetăţenii statelor membre, cu un mandat de 5 ani. La început, Parlamentul UE a avut mai mult o funcţie consultativă, dar influenţa sa a cunoscut o extindere în cadrul Uniunii, astfel că acum are putere de control asupra Comisiei Europene şi Consiliului Europei, executivul şi respectiv, legislativul UE, deţine dreptul de participare în procedurile legislative şi, mai ales, exercită funcţia de a aproba bugetul Uniunii. Cele 626 de locuri din Parlamentul Europei sunt distribuite direct proporţional cu populaţia statelor membre, astfel că Germania are reprezentanţa cea mai mare, în vreme ce Luxemburgul cea mai mică, doar 6 parlamentari. Alt prerogativ important al Parlamentului Uniunii este acela că îşi poate exercita dreptul de veto în faţa oricărei decizii a Consiliului cu care nu este de acord. Pe un astfel de sistem consolidat cu grijă, doreşte să-şi pună marca acum România.
     Uniunii nu îi place să i se anticipeze mişcările şi deţine drepturile de autor asupra oricărei schimbări în arealul său, însă MAE român vine şi îi propune pe observatori, adică viitorii parlamentari UE din partea României. Aceşti demnitari români ce ar trebui să intre în pâinea Europei de la 2004, în opinia ministrului Geoană, vor fi desemnaţi prin vot de către cetăţeni sau Parlament, discutându-se o cifră de 33 de europarlamentari. Pentru a vedea diferenţa de abordare în privinţa a ceea ce înseamnă un observator pentru România şi restul lumii intrate în UE sau nu, avem următoarea stare de fapte: în unele ţări membre UE se vorbeşte tot mai mult despre sistemul de alegere al europarlamentarilor prin vot direct, un proces considerat anevoios datorită prezenţei reduse la urne a cetăţenilor Uniunii, în vreme ce, dimpotrivă, România vrea să revoluţioneze statu quo-ul UE prin alegerea, exact în anul preconizat al alegerilor locale şi parlamentare 2004, a unor observatori, viitori parlamentari ai Uniunii. Care Uniune deocamdată nu vede relevenţa românilor cu tot statutul lor de observatori, iar dacă presupunem că ţara noastră nu ar deveni prea curând membră UE, 33 de politicieni români şi-au asigurat pe termen lung o poziţie călduţă. Funcţiunea de observator nu prea există în cadrul politicii Uniunii sau a NATO, de pildă, ea este mai degrabă un privilegiu acordat, decât primit, de ţara care îşi arogă statutul de observator, un exemplu în acest sens este ONU, cea mai mare organizaţie internaţională, care are 2 observatori: Elveţia şi Vaticanul. România vede însă prin aprobarea statutului de observator recunoaşterea din partea UE că merge pe calea cea bună a integrării, însă experimentul electoral propus de MAE este mai mult o încercare de a agăţa atenţia Uniunii înainte ca ţara noastră să iasă din raza vizuală şi să fie uitată apoi de forul european. Momentul ales pentru desfăşurarea scrutinului europarlamentarilor români este însă lipsit de miză electorală, pentru că în 2004 alegătorii vor alege pe cei care vor merge în Parlamentul român şi la talmeşul-balmeşul de după campania electorală nu vor fi în măsură să acorde atenţia cuvenită experimentului electoral şi să-i aleagă ca lumea pe cei care vor să ajungă în Parlamentul european, pentru ca Guvernul Năstase să împuşte cât mai mulţi iepuri (3 alegeri în acelaşi timp) dintr-o lovitură.