Curier județean
Rugăciunea de azi
      Cea nebiruită şi Dumnezeiască putere a cinstitei şi de viaţă purtătoarei Crucii Domnului, nu mă lasă pe mine, păcătosul, ci cu puterea ta mă acoperă de toată ispita cea trupească şi sufletească. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul; Cuv. Teodora
Catolic: Sf. Narcis
Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Carduri noi la BCR
     Banca Comercială Română va lansa în perioada următoare trei noi tipuri de carduri: BCR VISA Classic, un card de debit în euro, destinat în mod special persoanelor fizice care călătoresc în spaţiul Uniunii Europene, în scop turistic sau de afaceri; BCR VISA Business Electron pentru IMM-uri, card de credit în lei, cu utilizare în ţară şi în străinătate, adresat firmelor mici şi mijlocii, şi BCR VISA Virtual card, ce va fi folosit în cadrul tranzacţiilor pe Internet, oferind un mare grad de siguranţă pentru acestea. Totodată, BCR anunţă că, începând cu jumătatea lunii august a.c., serviciul de Mobile Banking disponibil pentru deţinătorii de carduri BCR abonaţi la reţeaua Connex a devenit accesibil şi pentru deţinătorii de carduri abonaţi la reţeaua Zapp, Orange sau Cosmorom. (A.D.)

Primele 16 dosare de pensie de invaliditate verificate de către o comisie judeţeană de control sunt curate
     Comisia specială formată din reprezentanţi ai Direcţiei de Muncă Alba, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Casei Judeţene de Pensii, constituită în conformitate cu ordinul ministrului Muncii, a finalizat prima acţiune de verificare a dosarelor de pensie de invaliditate, din perioada ianuarie - martie 2001. Din prima raportare trimisă recent Casei Naţionale de Pensii reiese că au fost verificate, atât din punct de vedere medical, cât şi din punct de vedere administrativ, 16 dosare, din care 11 încadrate la gradul II şi 5 la gradul III de invaliditate. Concluziile la care au ajuns membrii comisiei au fost următoarele: la toate dosarele verificate au fost îndeplinite condiţiile legale de acordare a concediului medical înainte de propunerea de pensionare şi au fost respectate criteriile de încadrare în gradul de invaliditate. De asemenea, la toate cele 16 dosare supuse controlului au fost respectate condiţiile de pensionare de invaliditate, în ceea ce priveşte stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta şi termenele prevăzute pentru revizuire. Nu au fost constatate cazuri de pensionări de invaliditate de gradul I sau II care să aibă înregistrate contracte individuale de muncă ori convenţii civile de prestări servicii la ITM Alba, deoarece conform Legii 19/2000, modificată şi completată, aceştia nu au voie să lucreze. Acţiunea de verificare a dosarelor respective continuă şi în perioada următoare.(R.J.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.