Curier județean
Rugăciunea de azi
     Cel ce în toată vremea şi în tot ceasul, în cer şi pe pământ eşti închinat şi slăvit, Hristoase Dumnezeule, îndelung-răbdătorule, mult milostive şi milosârde; care pe cei drepţi iubeşti şi pe cei păcătoşi miluieşti. Care pe toţi chemi la mântuire pentru făgăduinţa bunătăţilor ce vor să fie. Însuţi, Doamne, Iisuse Hristoase, primeşte şi rugăciunile noastre în ceasul acesta şi îndreptează viaţa noastră spre poruncile Tale; sufletele noastre le sfinţeşte, trupurile curăţeşte, cugetele îndreptează, gândurile curăţeşte şi ne izbăveşte pe noi de tot necazul celor rele şi al durerii. Ocroteşte-ne pe noi cu Sfinţii Tăi îngeri ca, prin mijlocirea lor fiind păziţi şi povăţuiţi să ajungem la unirea credinţei şi la cunoştinţa slavei Tale celei neapropiate, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Sf. Pr. Zaharia, tatăl Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Mc. Urban
Catolic: Sf. Laurenţiu Iustiniani
Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Accident mortal la Jidvei
     Tanco Iţa (46 de ani, din Şilea-Fărău), victimă a unui accident rutier produs în 16 august în zona Jidvei, a încetat din viaţă în 29 august, ora 1.30, în Clinica de Neurochirurgie din Tg. Mureş. Ea se afla în partea din spate a autoutilitarei carosate Dacia 1304 condusă pe traseul Jidvei-Feisa de Ilie Moldovan (53 de ani, din Jidvei, şofer în Mediaş). La o zdruncinătură mai puternică, uşa s-a deschis şi femeia a căzut pe carosabil, accidentându-se grav. Ea a fost transportată de urgenţă la spitalul din Târnăveni unde a fost internată cu diagnosticul de TCC, fractură de coloană cervicală, paraplegie.
     Decesul victimei a determinat schimbarea încadrării juridice pentru fapta comisă de Ilie Moldovan în "ucidere din culpă". Accidentul tragic soldat cu moartea femeii îl poate costa pe şofer între 1 şi 5 ani de închisoare. (N.T.)
Premiile "Zilelor Sebeşului"
     Consiliul Local Sebeş a aprobat în ultima sa şedinţă acordarea unor premii speciale cu ocazia celei de-a treia ediţii a sărbătorii "Zilele Sebeşului" ce va avea loc în perioada 13-15 septembrie 2002. Astfel, cel mai substanţial premiu va fi acordat corului "Armonia" al şcolii generale nr. 2 şi anume suma de 50 de milioane de lei, constând într-o excursie la Arad pentru 60 de persoane asigurându-se transport, cazare şi masă. Apoi, cei trei elevi vor obţine locul III la concursul "Bresle şi meseriaşi în Sebeşul de ieri şi azi", vor primi câte 500.000 de lei fiecare. De asemenea, va mai fi răsplătit cu produse în valoare de cca. 500.000 de lei, cel mai autentic costum popular românesc şi german, concursul "Miss Sebeş 2002" va fi premiat în bani şi în produse în valoare de 3,5 milioane de lei, iar handbalista Măriuţa Lipan - componentă a Ciserom Sebeş , golgetera ediţiei trecute a ligii naţionale - va primi 1,5 milioane de lei. (R.J.)

Apel către alegători
"Eu sunt mic, tu fă-mă mare"
PUR Alba vrea să obţină 10 la sută la alegerile locale
     La sfârşitul săptămâni trecute, la Constanţa, a avut loc ultima întâlnire - dezbatere din acest an a liderilor filialelor judeţene cu conducerea centrală a PUR în prezenţa preşedintelui prof. Dan Voiculescu.
     În urma discuţiilor purtate a reieşit că, până la sfârşitul anului, PUR trebuie să organizeze necondiţionat structurile partidului, în filiale şi cluburi umaniste în toate localităţile judeţului. Pentru ca această acţiune să fie realizată în termenul stabilit de Delegaţia Permanentă, filialele judeţene vor fi sprijinite de oameni profesionişti şi cu multă experienţă în domeniul de organizare şi acţiuni politice în aşa fel încât în această perioadă, să se atragă segmente socio-profesionale eterogene.
     Pentru a face o evaluare cât mai exactă a stării de lucru din fiecare judeţ s-a stabilit un colectiv central care va avea drept scop prezentarea exactă a statisticii şi modul în care şi-a desfăşurat activitatea filiala respectivă până la momentul de faţă.
     Printr-un sondaj care a fost coordonat de PUR a reieşit că Partidul Umanist este într-o creştere evidentă, la sfârşitul lunii iulie a.c. înregistrând 6% din opţiunile electoratului la alegerile locale şi 4% la alegerile generale.
     Preşedintele Voiculescu a cerut în mod insistent preşedinţilor de filiale ca până la finele anului 2002 toate localităţile judeţului să fie acoperite cu filiale. S-a insistat pe obligativitatea filialelor şi cluburilor umaniste să prezinte listele cu candidaţi.
     "Obiectivul filialei Alba la alegerile din 2004 este de a obţine un procent de cel puţin 10% la alegerile locale şi 7-8% la alegerile generale. S-a mai pus în discuţie nerealizarea pragului electoral; cei care vor înregistra rezultate sub 5% la alegerile locale generale, normal ar fi să-şi dea demisia de onoare", a declarat liderul PUR social liberal Alba, Nicolae Popa.
Florin ROMAN

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.