Prima pagină Ediția din: 6.09.2002
Știri
Laptele şi cornul
Astăzi este ultima zi de depunere a ofertelor
     Purtătorul de cuvânt al CJ Alba, Ioan Bâscă, ne-a declarat că astăzi, la ora 10.00 expiră termenul la care agenţii economici pot depune oferte pentru acţiunea promovată de guvern "lapte şi cornuri pentru elevi". Perioada de depunere a ofertelor s-a prelungit întrucât numărul ofertanţilor care au acoperire pe întreaga suprafaţă a judeţului Alba era redus. Licitaţia electronică pentru desemnarea câştigătorului va avea loc în 14 septembrie a.c. (F.R.)
Slujbă la Mănăstirea Recea
     ÎPS Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia, va participa duminică la oficierea slujbei religioase de la Mănăstirea Recea, ce va începe la ora 9.00. Frumoasa mănăstire poartă hramul "Naşterea Maicii Domnului". (F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Deşi lucrările de investiţii şi reparaţii se află în grafic
Mai mult de jumătate dintre şcoli nu au autorizaţii sanitare de funcţionare
     Au mai rămas zece zile până la debutul unui nou an şcolar, iar pregătirile pentru ca unităţile de învăţământ să se prezinte la un nivel cât de cât acceptabil la reîntâlnirea cu elevii sunt în toi. În cadrul şedinţei Comisiei consultative a judeţului Alba care s-a desfăşurat ieri, şeful ISJ Alba, Dorin Sandea, a prezentat o informare cu privire la pregătirea "sezonului" 2002-2003. O primă concluzie care s-a desprins a fost acea că necesarul real al unităţilor de învăţământ depăşeşete de cca 10 ori psibilităţile de asigurare a suportului financiar în fiecare unitate administrativ teritorială din judeţ. Rectificarea bugetelor locale la un nivel de 7,4 miliarde lei, constituie pentru marea majoritate a Consiliilior locale o soluţie pentru problemele prioritare ale unităţilor şcolare din învăţământul preuniversitar. În continuare s-a menţionat faptul că până în prezent lucrările de investiţii, reparaţii capitale, reparaţii şi întreţineri curente au fost realizate în proporţie de 90% fizic şi valoric. S-a înregistrat o participare financiară a comitetelor de părinţi, concomitent cu folosirea personalului auxiliar existent în şcoli, acţiune ce a avut rezultate benefice îndeosebi la lucrările de igienizare şi întreţineri curente. De asemenea, s-a procedat la repararea şi înlocuirea mobilierului specific aferent sălilior de clasă şi laboratoarelor, inclusiv a cabinetelor de informatică. Nu în cele din urmă sunt în curs de constituire stocurile de combustibil pentru perioada de iarnă şi anume 250 tone combustibili petrolier şi 5800 tone de lemn.
     În paralel cu fondurile alocate de bugetele locale, se derulează în judeţ şi Programul de reabilitare a şcolilor finanţat de Banca Mondială în baza unui împrumut rambursabil finanţat de Guvernul României. Pentru acest an sunt cuprinse în program, lucrări la 6 unităţi şcolare (Blandiana, Lopadea Nouă - Ciuguzel, Horea - Mătişeşti, Ocoliş, Săsciori - Răchita şi Aiud) cu termen de dare în folosinţă, 14 septembrie 2002. Sunt în curs de pregătire pentru anul 2003 alte 8 şcoli la care a avut loc licitaţia de proiectare.
     Alte aspecte importante menţionate de dl. Sandea au fost: până la începutul lunii septembrie au fost recepţionate rechizite şcolare pentru clasa I-a (1550 pachete) şi pentru clasele I-IV (5500 pachete), urmând ca în această săptămână să fie primite cele aferente claselor V-VIII; s-au primit 96 de titluri de manuale şcolare (peste 42 000 bucăţi); 45% din unităţile şcolare au autorizaţii sanitare de funcţionare iar pentru cca. 20% cererile de eliberare a autorizaţiilor sunt în curs de soluţionare de către instituţiile publice; internatele şcolare sunt pregătite pentru primirea elevilor, asigurându-se şi o sponsorizare corespunzătoare cu produse alimentare. "Având în vedere responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale în realizarea unui management eficient al unităţilor şcolare, înclusiv al celui financiar, precum şi pentru asigurarea unei corecte administrări a bunurilor din domeniul public, rugăm primarii să ia ultimele măsuri necesare pentru pregătirea în condiţii optime a deschiderii anului şcolar 2002/2003", a declarat, la final, conducătorul Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Răzvan JURCĂ

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.