Prima pagină Ediția din: 9.09.2002
Știri
În Apuseni
Lemnul se fură ca-n codru
     În perioada 6-7 septembrie a.c., poliţiştii din IPJ Alba în colaborare cu organele silvice au organizat o acţiune de depistare a celor care transportă şi exploatează material lemnos prin eludarea legii. Cu această ocazie au fost identificate 11 persoane care aveau acte asupra mărfii transportate, dar nu pe toată cantitatea. Toţi contravenienţii depistaţi sunt din localităţi ale Apusenilor. Au fost confiscaţi 59 metri cubi material lemnos, în valoare de 44 de milioane de lei şi s-au aplicat sancţiuni de 46 de milioane de lei. (F.R.)
Găsit mort în râul Arieş
     Poliţia Câmpeni a fost sesizată sâmbătă după amiaza, în jurul orei 17.00, că în albia râului Arieş, în apropierea podului metalic de cale ferată, a fost găsit cadavrul unui bărbat. Victima se numeşte Encsi Arpad, de 61 de ani, din Câmpeni. Cauza morţii a fost stabilită ca asfixie mecanică prin înec. (F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Serbările de la Ţebea
Dorinţele Iancului rămân, încă, dorinţele neamului
     S-a născut din dorinţa şi durerile unui neam. A murit pentru dorinţa şi durerile unui neam. rămas în inima românilor ca o flacără vie, simbol al luptei pentru eliberare naţională şi emancipare socială, Avram Iancu de la a cărui moarte se împlinesc acum 130 de ani, a fost omagiat ieri, la Ţebea, de mii de români. Veniţi din toate colţurile Transilvaniei, dar şi mai de departe, ei s-au strâns sub Gorunul lui Horea, la mormântul Craiului Munţilor şi al tribunilor săi Ion Buteanu, Simion Groza. S-au rugat pentru sufletul Iancului, au vibrat, sufletele lor nădăjduind împlinirea visului său, acela de a-şi vedea naţiunea fericită, dorinţa sa testamentară fiind cel puţin în vorbe firul călăuzitor al acţiunilor clasei politice de astăzi. Au dovedit-o, prin mesajele transmise, preşedintele Ion Iliescu, primul ministru Adrian Năstase şi Parlamentul României. A fost şi îndemnul lansat şi de PS Timotei Seviciu, episcopul Aradului, cel care a oficiat slujbe de pomenire.
     Chiar dacă la Ţebea a fost ieri o vreme excelentă, la mormântul Iancului şi la serbarea populară ce a urmat au participat mai puţini oameni ca în alţi ani. O explicaţie ar fi faptul că în afară de partidele România Mare şi PUNR, celelalte partide politice au renunţat la deplasările organizate pe care le făceau, lăsând ca această sărbătoare să fie într-adevăr una a celor care cinstesc memoria Iancului. A lipsit Adrian Păunescu, un obişnuit al serbărilor naţionale de la Ţebea. A fost în schimb prezent preşedintele PD, Traian Băsescu, o prezenţă discretă, fără conotaţii politice, exact ca cea de la Târgul de fete de pe Muntele Găina. Alături de oficialităţile judeţului Hunedoara la sărbătoare au mai participat secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, senatorul PNL Norica Nicolai, preşedintele Societăţii cultural patriotice Avram Iancu, Victor Bercea, Valeriu Tabără, generalul Mircea Chelaru, preşedintele PUNR. Judeţul Alba a fost reprezentat de prefectul judeţului, Ioan Rus, Nicolae Puiuleţ, directorul Oficiului Prefectural Cîmpeni, vicepreşedintele CJ Alba, Doru Cetean, senatorul Cornel Filipescu şi deputatul Alexandru Pereş. Şi să nu le uităm pe tulnicăresele de la Avram Iancu, cele care au dat semnalul de începere a marelui spectacol folcloric care s-a prelungit până aproape de apusul Soarelui.
Anca DINICĂ

Iniţiativa legislativă a deputatului Codrin Ştefănescu a primit avizul Guvernului
Tinerii vor primi câte 500 mp de teren pentru a-şi construi o locuinţă
     Guvernul a aprobat iniţiativa legislativă a deputatului PSD Codrin Ştefănescu prin care tinerii vor primi o suprafaţă de teren de 250 mp ce va fi destinată construirii unei locuinţe. Codrin Ştefănescu, secretar executiv al PSD, ne-a declarat că "de aceste facilităţi vor beneficia tinerii care au deja 18 ani, care nu au avut în proprietate o locuinţă, iar părinţii lor nu deţin o suprafaţă de teren mai mare de 500 mp, situată în mediul urban sau 5000 mp, în cel rural". Proiectul iniţiat de Codrin Ştefănescu, împreună cu 2 reprezentanţi ai PD a primit avizul Comisiei pentru administraţie a Camerei Deputaţilor. Acest organism a hotărât ca suprafaţa maximă de teren pe care o poate primi un tânăr să fie de 500 mp. Astfel, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani vor face primul pas spre materializarea visului fiecăruia de a-şi construi o casă. "Iniţiativa legislativă aprobată de Guvern face parte din pachetul de 6 legi care, împreună, formează Legea tineretului, iniţiată de noi şi care urmăreşte sprijinirea generaţiei tinere, oferindu-i facilităţi inexistente în legislaţia actuală. În zilele noastre puţini tineri pot obţine o locuinţă prin forţe proprii sau chiar cu ajutorul părinţilor. Un amănunt important îl constituie faptul că tinerii care îşi construiesc locuinţe pe terenul atribuit în baza acestei legi pot beneficia de credite în condiţiile Legii locuinţei (republicată). "Locuinţa construită nu este supusă impozitării timp de 10 ani de la data finalizării lucrărilor", a precizat Codrin Ştefănescu. (A.D.T.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.