Curier județean
Rugăciunea de azi
     Doamne, Atotputernice şi Atotîndurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om, din Sfânta Fecioară, în peşteră, şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi, de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului.
     Pentru acestea, Te rog, îndură-Te de mine, vânzătorul! Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune şi umilită a mea voinţă, că mă întristez, pentru că Te-am întristat şi mă amăgesc pentru că Te-am supărat fără de număr.
     La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranţa şi cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti părinţi Ioachim şi Ana; Cuv. Teofan Mărturisitorul
Catolic: Sf. Petru Claver
Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Verificarea recruţilor născuţi în anul 1982
     În conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 46/1996, privind pregătirea populaţiei pentru apărare, în perioada 10.09-04.10. 2002, se desfăşoară la sediul Centrului Militar Judeţean Alba activitatea de verificare a recruţilor născuţi în anul 1982 sau înainte de acest an, în vederea încorporării.
     În baza prevederilor art. 4 din Legea nr. 4/1996 şi a Hotărârii Guvernului României nr. 618/1997, în aceeaşi perioadă vor fi chemaţi la verificare toţi recruţii care din motive religioase refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme şi vor executa serviciul militar alternativ.
     Chemarea recruţilor la Centrul Militar Judeţean Alba se va face pe bază de ordine de chemare la încorporare. Tinerii născuţi în anul 1983 sau înainte de acest an, care nu au fost recrutaţi din diferite motive, au obligaţia ca în această perioadă să se prezinte la sediul Centrului Militar Judeţean Alba.
     Neprezentarea sau sustragerea de la recrutare şi încorporare constituie infracţiune şi se pedepseşte conform prevederilor art. 353 şi 354 din Codul Penal cu închisoare. (Comandantul Centrului Militar Judeţean Alba, lt. col. Vasile BOCUŢ)
Asociaţia ecologică "Năsâpişte" înfiinţează un birou de consiliere pentru cetăţenii din Cugir
     Recent, reprezentanţii Asociaţiei Ecologice şi de Turism "Năsâpişte", din Cugir, ne-au informat că au finalizat în calitate de parteneri şi executanţi proiectul intitulat "Birou de consiliere pentru cetăţenii oraşului Cugir", în cadrul programului "Dezvoltarea Societăţii Civile 2000", finanţat de către Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice şi Oficiul de Contractare şi Plăţi Phare, prin Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC).
     Biroul de consiliere pentru cetăţeni va oferi celor interesaţi (cetăţenii oraşului Cugir şi ai localităţilor din zonă), servicii de informare şi consiliere în următoarele domenii: asistenţă socială, legislaţie, orientare profesională, managementul afacerilor etc. Dacă proiectul va fi considerat eligibil de către finanţator, va avea ca principal beneficiar Primăria Cugir, care s-a oferit să pună la dispoziţia excutantului un spaţiu de 57 mp. Valoarea totală a proiectului este de 27.000 Euro, din care 7000 Euro va reprezenta contribuţia asociaţiei şi a primăriei. În data de 26 august a fost ultimul termen de depunere a proiectului (respectat de către asociaţia cugireană), pentru susţinerea logistică a căruia s-au încheiat acorduri de colaborare cu Consiliul judeţean Alba, Centru de afaceri Transilvania, SC Proiect SA şi Agenţia de Dezvoltare 7- Centru. Partenerii asociaţiei "Năsâpişte" în implementarea acestui proiect sunt Primăria Cugir şi Sindicatul liber de la SC UMC SA. (I.H.)

Conferinţa Naţională a Asociaţiei Naţionale de luptă împotriva Corupţiei Filiala ANIC Alba a ocupat locul I pe ţară
     Sâmbătă, 7 septembrie a.c., a avut loc la Cluj-Napoca, în sala mare a Prefecturii, Conferinţa Naţională a Asociaţiei Naţionale de luptă Împotriva Corupţiei. La această întâlnire au participat preşedinţi ai celor 35 de filiale din ţară şi din municipiul Bucureşti şi au fost invitaţi reprezentanţi ai justiţiei, poliţiei şi Guvernului României. Ordinea de zi a cuprins prezentarea rapoartelor filialelor şi alegerea noului preşedinte ANIC la nivel naţional (în urma decesului fostului preşedinte). Cu o majoritate de voturi (doar două împotrivă), Daniel Prigoană a fost desemnat pentru a ocupa funcţia de preşedinte ANIC, fiind considerat cea mai potrivită persoană pentru a reprezenta asociaţia amintită. În urma prezentării rapoartelor filialelor ANIC, Filiala ANIC Alba - condusă de d-l Aurel Mârza, şeful de cabinet al deputatului Codrin Ştefănescu, a ocupat locul întâi pe ţară datorită activităţii depuse în judeţ. Domnul Aurel Mârza a primit felicitări, în plenul dezbaterilor, pentru riscurile asumate în timpul guvernării trecute şi pentru modul în care a demonstrat, încă o dată, adevărul vorbelor din bătrâni:"Omul sfinţeşte locul!". "ANIC a existat şi în timpul guvernării trecute, 1996-2000, dar cei ce încercau atunci să demaşte actele de corupţie la nivel local, deveneau în scurt timp subiectul unor procese penale", ne-a declarat d-l Aurel Mârza. "La nivel judeţean colaborăm foarte bine cu prefectul Ioan Rus, care atunci când este nevoie ia măsuri urgente pentru ca organele abilitate să primească sesizările noastre. Iată dovada clară a colaborării dintre instituţiile statului şi reprezentanţii societăţi civile. ANIC susţine programul de luptă împotriva corupţiei promovat de Guvernul condus de Adrian Năstase şi consideră că eradicarea corupţiei poate fi influenţată în mare măsură de aportul cetăţenilor şi al societăţii civile, care trebuie să conlucreze cu organele abilitate de cercetare ale statului, justiţia şi poliţia", a precizat preşedintele Filialei ANIC Alba. De asemenea, d-l Aurel Mârza a subliniat în cadrul recentei conferinţe faptul că "ANIC nu se substituie şi nu se subordonează nici uneia dintre instituţiile statului, ci colaborează cu acestea în scopul eradicării corupţiei". Nu putem încheia fără a aminti un amănunt deloc de neglijat, faptul că de la începerea conferinţei şi până la finalul lucrărilor reprezentanţii presei au fost acceptaţi pentru a asista la dezbateri, chiar dacă ar fi existat, la prima vedere, destule motive ca şedinţa să se desfăşoare cu uşile închise. (A.D.T.)
Proprietarul (şi nu guvernul) hotărăşte cum să-şi încălzească locuinţa
     În situaţia în care sezonul de încălzire se apropie, iar administraţiile locale nu dovedesc capabilitatea în rezolvarea problemelor legate de asigurarea serviciilor de încălzire urbană, în condiţiile în care preţul gigacaloriei în sistemele centralizate a depăşit de peste 2 ani pragul de suportabilitate, proprietarii caută soluţii alternative. O astfel de soluţie tehnică, validată de specialiştii în domeniu, este instalarea microcentralelor termice de apartament.
     Pe aceeaşi scară de bloc un proprietar care are instalată o microcentrală termică de apartament, având asigurată căldura şi apa caldă de consum 24 de ore din 24, plăteşte 50% din valoarea facturii energetice a vecinului său racordat la sistemul centralizat de încălzire urbană.
     PUR (social-liberal) Alba nu este de acord cu intenţia Guvernului de centralizare excesivă, după "modelul Bucureşti" a sistemelor de încălzire urbană, cu încercarea de a bloca, prin măsuri administrative (ordonanţe de guvern), instalarea microcentralelor termice de apartament. Încercarea Guvernului de a obliga beneficiarii de microcentrale termice să plătească o cotă de 30% din factura energetică a vecinului racordat la sistemul centralizat este o aberaţie.
     Considerăm că dacă s-ar proceda invers, adică proprietarul racordat la sistemul centralizat (ce funcţionează cu o întrerupere de 4-8 ore/zi) ar trebui să-i plătească beneficiarului de microcentrală termică acea cotă de 30%, ar fi corect.
     În concluzie: soluţia instalării de microcentrale termice, alături de sistemele centralizate modernizate şi reabilitate, este o soluţie tehnico-economică viabilă. Proprietarul plăteşte - proprietarul hotărăşte (nu Guvernul) ce soluţie de încălzire preferă. (Vicepreşedinte PUR (social-liberal) Alba, drd. ing. ec. Ioan CĂLDARE)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.