Curier județean
Rugăciunea de azi
     Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, primeşte această rugăciune şi o du Fiului tău şi Dumnezeului nostru, ca să mântuiască şi să lumineze pentru tine sufletele noastre.
     Toate puterile cereşti: Scaune, Domnii, Începătorii, Stăpânii, Puteri, Heruvimi, Serafimi, Arhangheli şi Îngeri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul, rogu-mă şi mă cuceresc vouă. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Cuv. Teodora din Alexandria; Cuv. Eufrosin
Catolic: Ss. Prot şi Iacint
Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Noua conducere PUR la Sîntimbru
     La sfârşitul săptămânii trecute, la Sântimbru, Partidul Umanist şi-a înfiinţat o nouă filială. În prezenţa preşedintelui Nicolae Popa şi a vicepreşedintelui Viorel Bimbea s-a ales conducerea filialei PUR (social - liberal) Sântimbru.      Din aceasta fac parte: Mihai Şandru - preşedinte; Gheorghe Mureşan - secretar general; Augustin Creţa - vicepreşedinte; Partenie Trif, Petru Goia, Ioan Popa - vicepreşedinţi. (F.R.)
Declaraţie a Delegaţiei Permanente a PNL - Câmpeanu
     Convinşi de nevoia reconstituirii unui autentic şi semnificativ Partid Naţional Liberal, PNL-C a propus PNL parlamentar încă de acum 3 ani o adevărată unificare. Fără să comentăm rezoluţiile adoptate cu această ocazie şi posibilele ei consecinţe, credem că numai timpul va fi singur în măsură să arate eficacitatea şi utilitatea lor.
     Delegaţia Permanentă a PNL - C convinsă de utilitatea coagulării mişcării liberale româneşti, considerând însă necesară clarificarea prealabilă a situaţiei interne din PNL, atât sub aspectul discursului politic, cât şi al celui reprezentat de acţiunile şi iniţiativele luate de noua conducere.
     În această situaţie PNL - C se vede obligat să adopte o atitudine rezervată, concentrându-şi eforturile în direcţia consolidării partidului în urma recentelor fuziuni cu PNL - Tradiţional şi PL - Democrat Român, rămânând deschis pentru a primi în rândurile sale pe toţi aceia care au convingeri naţional liberale şi care vor să slujească interesele superioare ale ţării.
Bucureşti, 30.08.2002
Radu CÂMPEANU, preşedintele PNL-C

Gripate de mai multă vreme
Cele trei proiecte PHARE implementate de DGPDC Alba au fost deblocate
     De mai multe ori ziarul "Unirea" a consemnat succesul înregistrat de DGPDC Alba prin elaborarea şi implementarea a trei proiecte cu finanţare Phare (având o valoare totală de cca 640.000 Euro). Din păcate acestea erau blocate de mai multă vreme, din pricina nerespectării unor termene (de elaborare, de achiziţie, de amenajare etc.) şi a dinamicii unor parametri din proiectele iniţiale (de exemplu creşterea preţurilor apartamentelor din Abrud, ceea ce a îngreunat achiziţia şi a modificat radical datele proiectului). De asemenea, derularea proiectelor a fost "gripată" de tendinţele centraliste ale fostei conduceri a DGPDC Alba (fostul director era "manager de proiect" pentru toate cele trei proiecte). Odată cu instalarea la conducerea instituţiei a unui nou director (dr. Dan Sicoe), managementul s-a schimbat total, după modelul modern al "descentralizării decizionale şi al centralizării informaţionale". Astfel, au fost numiţi trei manageri de proiect dintre angajaţii DGPDC (Simona Pădean, Cristina Atănăsoaie şi Ioana Guţia) care vor avea libertatea de a decide asupra activităţii în cadrul proiectelor şi totodată de a-l ţine permanent pe directorul DGPDC la curent cu deciziile luate şi cu derularea proiectelor.
     Vă reamintim, pe scurt, în ce constau cele trei proiecte, care au ca obiectiv principal dezinstituţionalizarea. Primul are drept scop desfiinţarea Centrului de plasament din Abrud (171.819 Euro). Acolo se află în momentul de faţă 52 de copii, 7 dintre aceştia provenind din alte zone (Aiud, Alba Iulia, Sebeş etc.). Pentru 38 dintre aceştia se vor constitui 7 case de tip familial în zonele lor de provenienţă, pentru restul urmând să se instituie alte măsuri de protecţie adecvate (revenire în familia naturală, plasament familial ş.a.m.d.) Cel de-al doilea proiect are drept scop înfiinţarea unui Centru de zi la Petreşti, pentru 40 de copii aflaţi în diverse centre de plasament din judeţ (care au familiile în zona Sebeş - Petreşti) sau din familii aflate în dificultate, care prezintă risc de abandon. (Valoarea proiectului este de 238.314 Euro). Iar cel de-al treilea proiect are ca scop crearea unui Centru maternal la Alba Iulia (181.760 Euro). Viitorul centru maternal, denumit "Speranţa", va avea în îngrijire 6 cupluri mamă-copil, care vor beneficia de consiliere şi sprijin.
     După cum ne-a declarat dr. Sicoe, directorul DGPDC, potrivit angajamentelor, inaugurarea Centrului de zi din Petreşti va avea loc în data de 10 ianuarie 2003 iar cea a Centrului maternal din Alba Iulia în data de 1 martie 2003. Sperăm că de această dată termenele vor fi respectate, pentru că s-au stabilit etape clare de implementare (achiziţie, construcţie, selecţie de personal etc.). Demn de menţionat este faptul că în cadrul celor trei proiecte vor mai fi angajate încă 55 de persoane. Aşadar ele vor avea un dublu impact: dezinstituţionalizare şi creare de noi locuri de muncă.
Ioan HĂNŢULESCU

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.