Editorial


Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Petrol pentru România
     În aceste zile marcate de amintirile şi imaginile şocante ale celui mai mare atac terorist asupra Americii, cel din 11 septembrie 2001, aproape că orice eveniment, orice ştire de presă pălesc, trecând aproape neobservate. Întreaga lume vibrează şi este emoţionată la culme revăzând pe ecranele televizoarelor imaginile cutremurătoare ale atacurilor banditeşti asupra turnurilor WTC din New York, simbolul măreţiei Americii, încercând totodată să se reculeagă şi să-i omagieze pe cei ce au căzut victime acestora. Însă, aşa cum America nu a căzut în genunchi şi s-a remontat nu prin plânsete prelungite, ci înăbuşindu-şi durerea prin declanşarea unei lupte şi mai înverşunate împotriva terorismului, tot la fel şi noi românii trebuie să ne revenim din şocul tranziţiei şi să ne luptăm pentru a ne făuri un viitor mai bun.
     Spuneam puţin mai înainte că unele evenimente au trecut în aceste zile aproape neobservate. Iată, unul dintre acestea, foarte important pentru ţara noastră şi chiar pentru Europa, este semnarea de către guvernele României, Iugoslaviei şi Croaţiei a "actului de naştere" al unuia dintre cele mai mari proiecte europene pentru anii viitori - "Conducta pentru transportul ţiţeiului caspic Constanţa-Omisaly".
     Parafat marţi la Bucureşti, actul prevede construirea unei conducte de transport al petrolului care va străbate teritoriile României, Iugoslaviei şi Croaţiei unind terminalul de la Marea Neagră (Constanţa) cu cel de la Marea Adriatică (Omisaly), cu prelungire până la Trieste, fiind o alternativă viabilă la transportul ţiţeiului către Europa prin strâmtoarea Bosfor. Pentru a vă putea da seama de mărimea şi importanţa acestui proiect, care în mod sigur va aduce petrol, benzină şi motorină mai ieftine pentru maşinile românilor, precum şi numeroase locuri de muncă, amintim că investiţia se cifrează la un miliard de dolari, iar lungimea "oleoductului" (cum este numită conducta) va fi de circa 1200 de kilometri, din care 400 km vor fi pe teritoriul României. Totodată, conducta va avea o capacitate totală de transport de până la 10 milioane tone/an, din care 6 milioane tone vor fi folosite pentru furnizarea ţiţeiului consumatorilor regionali.
     Potrivit ministrului Industriei şi Resurselor, Dan Ioan Popescu, lucrările de construcţie ar putea începe chiar din primul trimestru al anului viitor, în condiţiile în care se vor găsi sursele de finanţare necesare. Până în prezent s-au arătat deja interesate două mari companii din domeniu - Chevron şi British Petroleum, însă fiind cel mai mare şi mai rentabil proiect petrolier, mai mult ca sigur că va beneficia de finanţare şi din partea UE, precum şi din partea unor importante bănci europene. Desigur, pentru aprovizionarea rafinăriilor româneşti, precum şi pentru asigurarea benzinei şi motorinei necesare pe piaţa internă la un preţ cât mai ieftin, în această afacere va intra şi Petrom. Directorul SNP a precizat că "o bancă străină este dispusă să crediteze Petrom cu 200 milioane de dolari, fără garanţii bancare".
     Una peste alta, observăm că guvernanţii noştri încep să includă în strategia şi bătălia pentru NATO şi UE, şi reconstrucţia din interior. Chiar dacă am luat note maxime în ce priveşte politica externă a României în ultimii ani, decisivă va fi în cele din urmă politica internă. NATO şi UE nu ne vor ajuta prea mult dacă nu vom fi în stare să ne ajutăm singuri. Ceea ce înseamnă că dacă până acum întreg guvernul s-a bătut pe plan extern pentru accederea în Alianţa Nord-Atlantică, de aici înainte se impune să avem... două guverne. Unul care să lupte în continuare în planul diplomaţiei internaţionale, şi un altul care să muncească pe brânci, pe plan intern, pentru relansarea economică şi îmbunătăţirea vieţii tuturor românilor. Un mare om politic spunea că: "Cel mai bun guvern este cel care ştie să dea de lucru". Ori în aceste momente cam asta se aşteaptă şi de la actualul guvern: să caute soluţii să poată da de lucru tuturor românilor. Un nivel de trai mai bun va veni atunci de la sine.
Tinu MATEŞ