Ultima oră
Știri
Poliţiştii din Cugir au intensificat controalele în trafic
     Pentru a preveni producerea altor evenimente tragice pe raza lor de activitate, poliţiştii din Cugir au intensificat controalele în trafic. Astfel, în urma unei razii efectuate în noaptea de 16/17 septembrie, între orele 22.00 şi 4.00, au fost prinşi doi şoferi care conduceau sub influenţa alcoolului şi au fost amendaţi alţi 6 şoferi cu câte 1 milion de lei pentru diferite abateri constatate. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, alcoolemiia acestora depăşind 0.62 mg/l aer. (N.T.)
Numai în acest an
În judeţul Alba s-au înregistrat 123 noi cazuri de cancer la sân
     În judeţul Alba, numai în acest an s-au înregistrat circa 123 noi cazuri de cancer la sân. Sute de femei din judeţul Alba sunt monitorizate cu cancer mamar, unele dintre ele ajungând la medic în ultimul stadiu al bolii. Din ignoranţă, teamă sau prejudecată, multe dintre femei au sesizat prea târziu existenţa acestei boli în organism, în condiţiile în care cancerul mamar acţionează în tăcere, fără să-şi semnaleze prezenţa prin dureri sau alte simptome vizibile.
     În cadrul Spitalului Judeţean Alba activează de la 1 aprilie 2002 un medic specialist oncolog: dr. Răzvan Curcă. Mai mult, în cadrul spitalului judeţean există aparatura necesară depistării şi tratării chirurgicale a tumorilor mamare în fază incipientă. Cum paza bună trece întotdeauna primejdia rea, o vizită la oncolog sau la medicul ginecolog, măcar o dată pe an, poate însemna o şansă oferită vieţii, sănătăţii şi frumuseţii! (N.T.)
După doi ani de plimbare prin ţară
Un copil dispărut de la Centrul de Plasament Sâncrai a fost adus... acasă
     După doi ani de la dispariţia sa de la Centrul de Plasament Sâncrai, elevul instituţionalizat Augustin Gheorghe Popa (în vârstă de 15 ani) s-a întors acasă marţi, 17 septembrie. Minorul a dispărut de la Sâncrai în 31 iulie 2000, iar după ce poliţia din judeţul Alba a făcut verificări în zonă s-a decis ca acesta să fie dat în urmărire generală pe ţară, din 13 februarie 2001. După ce timp de doi ani nu s-a mai ştiut nimic de el, minorul a fost găsit pe raza comunei Lopadea Nouă, unde venise în vizită la rude. Luat la întrebări de poliţişti, băiatul a declarat că în răstimpul cât fusese dat dispărut a muncit, contra găzduire, hrană şi îmbrăcăminte în trei comune de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud. Minorul a fost predat Centrului de Plasament Sâncrai iar măsura urmăririi generale a fost revocată. (N.T.)
Facilităţi pe calea ferată pentru elevi şi studenţi
     Începând cu data de 1 octombrie 2002, călătoria pe calea ferată a elevilor şi studenţilor se face pe bază de: *foaie de drum pentru elevi şi studenţi - pentru călătoria cu tarif redus pe calea ferată a elevilor şi studenţilor, valabilă numai însoţită de un bilet CFR cu reducere de 50% din tariful trenurilor de persoane clasa a II-a; *abonament lunar pentru elevi şi studenţi - cu număr nelimitat de călătorii pe distanţe de până la 300 km, al cărui tarif reprezintă 50% din tariful abonamentelor lunare cu număr nelimitat de călătorii pe zone kilometrice pentru tren de persoane clasa a II-a *bilet de călători în grup - pentru care se acordă reducerea de 50% din tariful trenurilor de persoane clasa a II-a pentru toţi membrii grupului, inclusiv pentru cadrul didactic însoţitor (un însoţitor la 10 elevi sau studenţi).
     Biletul cu 50% reducere pentru elevi şi studenţi este valabil numai însoţit de foaia de drum pentru elevi şi studenţi care atestă dreptul la reducerea de tarif cu 50%. Astfel la controlul legitimaţiilor de călătorie în tren utilizatorul trebuie să prezinte biletul de călătorie, foaia de drum, actul de identitate care să conţină codul numeric personal şi legitimaţia de student sau carnetul de elev.
     Distribuţia foilor de drum către elevi şi studenţi se va efectua prin unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar, la cererea acestora. Informaţiile ne-au fost puse la dispoziţie de directorul Regionalei CFR Braşov, ing. Gheorghe Rădulescu.
Florin ROMAN

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Studiul de fezabilitate pentru staţia de epurare Şugag a fost aprobat de CJ Alba
     Una dintre problemele cu care se confruntă cei chemaţi să asigure alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor judeţului Alba este chiar calitatea apei. Pentru că, în prezent, localităţile din amonte de municipiul Sebeş nu dispun de reţele de canalizare şi nici de staţii de epurare, calitatea apei din lacul de la Căpâlna are de suferit. Iar de aici primesc apă potabilă majoritatea localităţilor din judeţ care sunt racordate la sistemul regional. În încercarea de a găsi soluţia optimă atât financiar, dar mai ales tehnic, CJ Alba a finanţat realizarea unui studiu de fezabilitate pentru investiţia "Canalizare menajeră şi staţie de epurare comuna Şugag". Din cele trei variante propuse de proiectantul SC Hidroplast SRL Târgu Mureş, în urma dezbaterilor, Comisia tehnică judeţeană de amenajare a teritoriului, urbanism şi lucrări publice a ales varianta a doua. Aceasta presupune realizarea reţelei de canalizare în localităţile Dobra, Şugag şi Mărtinie, a unei staţii de epurare comune şi evacuarea apelor uzate şi tratate în aval de lacul de acumulare de la Căpâlna. Vicepreşedintele CJ Alba, Doru Cetean, ne-a informat că deşi varianta aceasta presupune realizarea unui tronson de conductă de evacuare în condiţii grele de sol şi pe o lungime de 1.250 metri liniari, ceea ce creşte valoarea investiţiei la 45,6 miliarde de lei, ea a fost aprobată pentru că elimină orice posibilitate de poluare a sursei de apă, nu ridică nici un fel de probleme de mediu sau pentru sănătatea cetăţenilor (aşa cum s-ar fi întâmplat în cazul variantei I, în care evacuarea s-ar fi făcut înainte de lacul de la Căpâlna). Şi, în plus, nu duce la o creştere a preţului apei potabile. Necazul este însă că datorită valorii mari investiţia nu mai este eligibilă conform criteriilor programului SAPARD. Dar, oricum, şi în cazul primei variante a cărei valoare era mai mică şi deci eligibilă, Consiliul local şi Primăria Şugag nu puteau acoperi partea lor de contribuţie care se ridica la peste 20 de miliarde de lei. Specialiştii CJ Alba şi consilierii judeţeni din comisiile de mediu şi urbanism care au fost prezenţi la discuţii au optat însă pentru sănătatea cetăţenilor! Mai trebuie identificate doar sursele de finanţare.
Anca DINICĂ

"Cornul şi laptele" - o iniţiativă lăudabilă a Guvernului, care devine rizibilă în teritoriu!
Uriaşe resurse umane şi financiare angrenate într-o "aventură" socială cu nuanţe propagandistice * Examinările coprologice nu mai sunt necesare, aşadar... "liber la îmbolnăviri" * Pauza de masă e la ora 9.20, iar laptele vine la... 11.30 * Hrana copiilor costă cam o treime din suma totală; restul sumei fiind destinat transportului şi depozitării! * Parlamentarii PSD doresc extinderea "rentabilei" acţiuni şi... triplarea costurilor!
     Lăudabilă iniţiativa Guvernului Năstase de a oferi copiilor din ciclul primar "cornul şi laptele" (transformat ulterior, în unele cazuri, în biscuiţi şi brânză topită). Suma totală alocată în acest scop la nivel naţional (pentru întregul an şcolar) este de 3.000 de miliarde de lei (400 de miliarde de lei numai pentru cele 65 de zile de şcoală din acest an calendaristic). În judeţul Alba efortul de la buget este de 8 miliarde de lei şi, în pofida acestei sume însemnate, în pofida mobilizării zilnice a unor impresionante resurse umane (educatori, învăţători, profesori) efectul în teritoriu al prevederilor OUG 96/2002 devine... rizibil. Mai întâi pentru că dascălii sunt puşi să facă pe distribuitorii de ajutoare umanitare, apoi pentru că în zonele unde pe lângă şcoli funcţionează şi grădiniţe, copiii de vârstă preşcolară salivează în faţa celor ce au fericirea de a fi elevi, iar cei din ciclul secundar le mai scapă câte-o scatoalcă micilor lor colegi, văduvindu-i de "darul guvernamental".
     Dar dacă situaţia pare numai hazlie (copiii sunt chiar distraţi - mai ales cei de la sate - de cornul în ţiplă şi brânza triunghiulară), ea capătă accente grave dacă ne gândim la un alt aspect. Orice persoană care lucrează în alimentaţie publică are nevoie, pe lângă analizele obişnuite la angajare, de analize coprologice, pentru că manipulează mărfuri alimentare şi există pericolul transmiterii unor infecţii. Desigur, cadrele didactice nu au făcut aceste analize (căci în învăţământ ele nu sunt necesare). Iniţial, dacă tot s-au transformat cadrele didactice în "ucenici de băcănie", s-a emis ideea că ar trebui să-şi facă respectivele analize, apoi s-a renunţat, căci hrana destinată copiilor vine ambalată. Ei bine, nu-i aşa! Sunt zone în care copiilor li se serveşte lapte în pahare de unică folosinţă. Oare cei ce manipulează paharele şi toarnă laptele din cutie nu ar trebui să aibă nişte avize medicale suplimentare?
     Colac peste pupăză, în ciuda mobilizării exemplare a învăţătorilor şi a altor numeroase persoane din activităţile conexe (inspectorii OJPC, ai Direcţiei Sanitar-Veterinare, ai Direcţiei de Sănătate Publică, funcţionarii primăriilor şi ai Consiliului Judeţean etc.), disfuncţionalităţile se fac deja simţite. De pildă, la Şcoala generală nr. 6 ("Ion Agârbiceanu"), din Alba Iulia, pauza de masă e la ora 9.20, iar laptele a venit la ora 11.30! Aşadar, un număr de 339 de copii, în plină capitală de judeţ, au rămas doar cu cornul în ţiplă, că laptele îl vor primi... mâine. Nu mai punem la socoteală faptul că, de pildă, SC "Derpan" SRL, care a câştigat prin licitaţie livrarea produselor lactate şi de panificaţie în zonele greu accesibile, este o firmă din... Galaţi. Sigur, are punct de lucru la Alba Iulia, dar este îndreptăţit protestul unui cetăţean din Şugag: "Păi, trebuie să vină cineva din Galaţi să-i dea lapte şi brânză copilului meu, în timp ce eu arunc laptele la porci?"
     Şi haideţi să mai discutăm niţeluş despre costuri: cele 8 miliarde de lei alocate judeţului Alba vor trebui suplimentate cu încă... 5,5 miliarde de lei. De ce? Pentru că spre a depozita produsele în zonele unde livrarea se face săptămânal sau de două ori pe săptămână, sunt necesare... 370 de frigidere. Dar, asta nu-i suficient, şi ca să nu se mai certe copiii, parlamentarii PSD doresc să extindă operaţiunea "cornul şi laptele" la copiii din grădiniţe şi la cei din clasele V-VIII, ceea ce va însemna cel puţin triplarea sumei alocate, în anul 2003. Astfel, Guvernul va trebui să aloce anul viitor 9.000 de miliarde de lei în această "aventură" socială cu nuanţe propagandistice. Sau chiar mai mult, că doar preţurile româneşti evoluează...
Ioan HĂNŢULESCU

Laptele şi cornul nu ajung zilnic la copii
     "În vederea desfăşurării în bune condiţii a programului de aprovizionare şi distribuţie a produselor lactate şi de panificaţie, pentru elevii claselor I-IV din învăţământul de stat din judeţul Alba s-au întreprins următoarele măsuri: * potrivit circularei transmisă primarilor, agenţilor economici câştigători şi Inspectoratului şcolar, referitoare la desfăşurarea acţiunii de simulare a distribuţiei produselor, persoanele din aparatul propriu şi prefectură au vizitat unităţile şcolare, respectiv spaţiile de depozitare, condiţiile de igienă şi siguranţă, iar într-un număr de 140 de şcoli au fost distribuite produse din 15 septembrie a.c. * întrucât licitaţia pentru produse lactate a avut loc în data de 10.09.2002, iar finalizarea ei s-a făcut în data de 13.09.2002, distribuirea produsului lapte în zona I s-a efectuat, în ziua de 16.09.2002, cu sprijinul efectiv, în privinţa transportului şi distribuţiei, din partea Consiliului judeţean şi al Inspectoratului şcolar", ne-a informat preşedintele interimar al CJ Alba, Eugen Popa.
     Cu toate aceste măsuri luate în vederea derulării în bune condiţii a programului, au apărut unele deficienţe: * la şcolile din localităţile Blandiana, Totoi şi Vinţu de Jos, produsele lactate nu au fost distribuite în 16.09.2002, pentru un număr de 141 elevi * motivele care au condus la această situaţie au avut drept cauză lipsa mijloacelor de transport şi distribuţie * la şcoala din localitatea Bălcaciu, unde sunt un număr de 80 elevi, nu a fost distribuit pachetul pentru zilele 16 şi 17.09.2002, pe motiv că persoana împuternicită nu a putut fi contactată în data de 15.09.2002, când s-a efectuat simularea şi aprovizionarea * la unele unităţi de învăţământ, numărul de copii a fost mai mare sau mai mic decât cel luat în calcul la contractarea produselor, lucru ce se va recalcula în zilele următoare.
Florin ROMAN

Comunicarea cu olimpicii români este o prioritate
susţine deputatul PSD de Alba, Codrin Ştefănescu
     Deputatul Codrin Ştefănescu, secretar executiv PSD şi director al departamentului programe al partidului de guvernământ a afirmat recent că va fi pregătit un program politic care va dinamiza într-un fel partidul pe care-l reprezintă. "Acest program se va adresa tinerei generaţii din România şi pentru început ne vom adresa olimpicilor internaţionali. În ţară sunt aproximativ 60 de astfel de tineri, iată o dovadă clară că avem un tineret inteligent şi bine pregătit. Dar, pentru a-i convinge pe tinerii de valoare să renunţe la dorinţa de a emigra, trebuie găsite soluţii concrete. Atât preşedintele PSD, Adrian Năstase - care are ca şi consilier un tânăr de 22 de ani, cât şi noi ceilalţi avem încredere în tinerii de valoare şi dorim să-i păstrăm aici, în ţară. Este foarte important ca ei, chiar dacă se specializează în străinătate, să se întoarcă acasă pentru a pune umărul la dezvoltarea ţării. Desigur că ei au anumite pretenţii şi consider că acestea nu sunt deloc exagerate având în vedere valoarea lor. Fiecare astfel de tânăr are câteva oferte la nivel internaţional cărora cu greu le poţi rezista. Noi vom încerca să comunicăm cu aceşti tineri implicând şi reprezentanţi ai Ministerului Învăţământului. Temele discuţiilor vor fi legate de stabilitatea tinerilor, ca persoane şi situaţia financiară pe care şi-o doresc", a precizat Codrin Ştefănescu. Referindu-se în continuare la dorinţele tinerilor olimpici, deputatul Ştefănescu a remarcat faptul că mulţi dintre aceştia sunt interesaţi de cercetare şi deci le sunt necesare laboratoare proprii, însă au nevoie de sprijinul statului pentru toate aceste dotări. Mulţi dintre tineri s-au interesat despre posibilităţile de asigurare a securităţii unei invenţii până în momentul realizării ei definitive. "Avem tineri de valoare, genii, iar noi percepem glasul tinerei generaţii de la cel mai înalt nivel. Probabil, programul nostru se va numi "Asta vrem!", pentru că acelaşi lucru îl dorim şi noi, ca partid şi vom încerca să găsim soluţii comune. Din păcate, foarte mulţi sunt tentaţi de oferta occidentală şi acceptă să se stabilească departe de ţară. Suntem un popor relativ mic - 22 de milioane de locuitori şi anual avem circa 60 de genii care se profilează, ceea ce este imens comparativ cu alte state care au o populaţie de 5 până la 10 ori mai mare decât noi", a subliniat secretarul executiv al PSD. De asemenea, domnia sa a remarcat faptul că, în prezent, tineri români specializaţi în SUA pregătesc olimpici mondiali sau chiar echipa de olimpici internaţionali. "Îi dorim înapoi în ţară, iar dacă aceştia vor ceva, noi dorim acelaşi lucru pentru ei. Asta vrem!", a subliniat Codrin Ştefănescu. La final, secretarul executiv al PSD a precizat că, în funcţie de reacţia mass-media, programul va continua sau nu. "Ca revoluţionar autentic ţin foarte mult la libertatea presei şi la cuvântul pe care-l impune. Presa este purtătoarea opiniei majoritare. Mă tem de presă în primul rând atunci când nu ştiu, ca secretar executiv al partidului şi coordonator al direcţiei programe, să prezint clar, coerent şi cât mai frumos gândurile sau programele noastre. Mi-e teamă că, uneori, presa poate fi răutăcioasă şi deopotrivă mi-e teamă câteodată chiar şi de lauda presei, pentru că apoi vor veni desigur critici din alte zone. Totuşi, e o teamă plină de respect faţă de presă", a afirmat în încheiere Codrin Ştefănescu. (A.D.T.)
Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.