Excursie la Moscova
     Una dintre cele mai importante acţiuni diplomatice pe care le va întreprinde România înainte de Praga, momentul zero al cooptării ţării noastre în blocul militar NATO, este semnarea Tratatului politic de bază cu Federaţia Rusă, moştenitoarea fostei Uniuni Sovietice. Tratativele de negociere înainte de semnarea actului final, la o dată avansată cu precădere post-summitului praghez, au redeschis unele subiecte delicate, dar scumpe conştiinţei românilor, printre care la loc de frunte misterul tezaurului românesc plecat în pribegie în timpului ultimei conflagraţii mondiale şi neîntors niciodată din fostul gigant sovietic. După 50 de ani, timp în care n-am făcut decât să ne întrebăm ce s-a întâmplat cu valorile şi bunurile ţării, pentru ca să acţionăm acum, în 2002, cerând explicaţii cu ocazia prefiguratului tratat bilateral, nu facem decât să încercăm proverbial marea cu sarea şi să zgândărim inutil mult mai proverbiala "bunăvoinţă" rusească. Astfel, această tentativă de normalizare a situaţiei pare anacronică oficialilor de la Moscova şi prea puţin profitabilă pentru ţara noastră, câtă vreme se apreciază că există datorii pe care România le are de "plătit" din vremea când Mama Rusia era un imperiu ţarist. Ideea de a plăti orice serviciu cu valori inestimabile din patrimoniul naţional integrat tezaurului românesc către o ţară care s-a scuturat de monarhism şi a putut produce revoluţia bolşevică, prin care a contaminat o jumătate de continent cu virusul comunismului, reclamă acelaşi umor absurd ca şi cel prin care românii care au îndrăznit să deschidă chestiunea tezaurului sunt pur şi simplu trimişi să plimbe ursul prin pădurile Uralilor. Aşadar, pentru românii aventurieri, cautători de comori pierdute, se avansează ca punct de plecare în explorarea locaţiei actuale a tezaurului fostele republici sovietice, care şi-ar fi împărţit prada după al doilea război mondial. Dar, judecând după soarta acestor adevărate enclave zguduite de conflicte etnice şi cu economia la pământ, este evident că tezaurul românesc nu pare a se fi aşezat la baza acestora, ci a rămas bine mersi, la Moscova servind sau nu cu toate mijloacele sale de avere naţională interesele puterii absolute comuniste. Şi dacă problema tezaurului a fost îngropată din nou, poate definitiv şi fără drept de apel, de autorităţile de la Moscova în frunte cu preşedintele Putin, de un tratament asemănător se bucură şi hulitul Tratat Ribbentrop- Molotov vinovat de dramele teritoriale ale României, pentru că Rusia a decis să nu condamne nici ea tratatul, câtă vreme Germania şi Ucraina nu se înghesuie să o facă. În aceste condiţii putem doar să ne întrebăm, adăugând încă o nelinişte constiinţei noastre, ce aduce nou şi bun acest tratat care trebuie să se încheie în dramatica perioadă în care am intrat deja în linie dreaptă pentru NATO şi ultimul val. Şi toate acestea, pentru ca apropierea istorică dintre România şi Federaţia Rusă să nu rămână la stadiul de excursie prezidenţială în capitala rusă, în avanpremiera unei alte călătorii de plăcere, din noiembrie, de la Praga.