Apelul făcut de liderul UDMR, Marko Bela, pentru sensibilizarea Opoziţiei Democrate, respectiv PNL şi PD, se doreşte a fi un semnal de alarmă tras pentru a opri preţ de câteva halte rapidul cu accese vitezomane şi totalitariste ale puterii, timp în care să se poată "lucra" la edificarea unor pasaje delicate ale depoului politic de interes minoritar: eliminarea din Constituţie a sintagmei: "stat naţional", înfiinţarea universităţii de stat (!) cu limba de predare exclusiv maghiară şi debarcarea de la primăria Clujului a lui Gheorghe Funar. Aceste trei mari deziderate UDMR-iste sunt, în viziunea deţinătorilor a 7% din voturile electoratului, primele lucruri pe care societatea civilă le aşteaptă de la formaţiunea amintită, după cum se intitulează şi dezbaterea la care au fost articulate aceste idei formatoare de noi trasee pe calea întortocheată a legării alianţelor preelectorale:"Ce aşteaptă societatea civilă de la UDMR?" Sub acest titlu care aduce a întrebare de miliardar cu variantele aferente se află de fapt materializarea unei prozaice îndeletniciri curat româneşti intitulată: "a încerca marea cu degetul", pentru că de aici şi până la destrămarea protocolului UDMR-PSD mai este cale lungă.
     Proaspăta nostalgie a formaţiunii etnicilor maghiari pentru cele două partide alături de care a stat în epoca de aur a CDR-ului nu atinge însă coarda sensibilă a noilor lideri Stolojan şi Băsescu pentru care soluţia propusă de UDMR pentru a opri trenul PSD este cel mult o momeală politică. Mai mult, liderii partidelor curtate nu se arată prea încântaţi de această viitoare cumetrie pe care o stigmatizează cu aplomb: astfel, Traian Băsescu vede în demersul UD MR un şantaj la adresa PSD şi îl avertizează direct pe liderul UDMR "că riscă să cadă între şine", iar Theodor Stolojan afirmă elegant, dar ferm că, atâta vreme cât soarta UDMR-ului în Parlament se reduce la statutul unei "maşini de votat oarbe" a ordonanţelor PSD, nu poate exista nici o punte de legătură între formaţiunea liberală şi cea a etnicilor maghiari. Adresa facută de liderul UDMR este destinată societăţii civile (!) şi reprezentanţii acesteia prezenţi la dezbatere, printre care şi Grupul pentru Dialog Social (GDS), sunt chemaţi să medieze relaţia cu cele două partide din Opoziţie, dar pare să nu se mai aibă în vedere realitatea legislativă care contrazice puternic acest apel: UDMR a susţinut prin vot net unele prevederi care nu au nimic în comun cu regulile de existenţă a unei societăţi civile, şi anume: legea dreptului la replică, secretul de stat, legea partidelor, iar, în acest context, scuza asigurării de către UDMR a cadrului legal de restituire a proprietăţii nu prea atârnă greu în balanţă.
     În aceste condiţii, după ce s-a încercat o evidentă îngrădire a prerogativelor societăţii civile, apelul UDMR este o gratuitate demagogică în care pilonul de bază al oricărei democraţii autentice construite pe modelul economiei de piaţă apare mai mult ca un bun de second hand dosit în scrinul cu haine bune al tranziţiei şi care este scos doar din când în când pentru a putea fi folosit la construirea de alianţe şi mezalianţe politice pentru a bulversa jocurile politice anticipate, refuzându-i-se statutul firesc de haină de gală a democraţiei reale. Însă, până la realizarea imposibilului: repolarizarea UDMR-PD-PNL şi a împrăştierii celor 7 procente către zările liberal-democrate, un fapt este sigur, cine trage semnale de alarmă în timpul călătoriei şi nu le poate justifica are o soartă sigură: ori plăteşte amenda, ori se dă jos la staţia următoare pentru explicaţii oficiale, sfârşindu-şi subit voiajul.