Curier județean
Rugăciunea de azi
     Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine. Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale. Bine eşti cuvântat, Stăpâne, înţelepţeşte-mă cu îndreptările Tale. Bine eşti cuvântat, Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Catolic: Sf. Dumitru
Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie - Izvorâtorul de Mir
     DumitruUnul din cei mai mari şi mai cunoscuţi sfinţi ai dreptmăritoarei noastre Biserici este Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, prăznuit pe 26 octombrie. Acest sfânt era un mare dregător împărătesc, proconsol în Tesalonic, urmat în funcţia tatălui său, un om bogat, care, împreună cu soţia sa, i-a dat fiului o aleasă educaţie creştinească. Tânărul Dimitrie era foarte iubit de oameni, pentru că, deşi mare dregător al împăratului păgân fiind, dăruia dreptate, fără părtinire şi purta grija tuturor săracilor şi nevoiaşilor.
     Excela, în primul rând, Sfântul Dimitrie prin învăpăiata sa dragoste faţă de Domnul Iisus Hristos, o aşa dragoste, care l-a făcut pe sfânt să primească cu bucurie cumplite chinuri şi moartea chiar. Era o dragoste în felul aceleia de care vorbeşte sfântul apostol Pavel în epistola sa către Romani (8,35,38 - 39), adică o dragoste care nu poate fi înăbuşită sau spulberată de nici o ameninţare şi de nici o mişelească acţiune omenească. Fost-a el, sfântul, pârât de către păgâni împăratului că crede în Hristos cel răstignit de iudei şi propovăduieşte învăţătura Aceluia şi fost-a dus înaintea împăratului şi ameninţat aşa: "Te vom munci cu mii de munci, să cunoşti cine sunt şi cine eşti tu şi ce poate dumnezeul tău să-ţi folosească". Neînfricoşându-se şi nesmintindu-se în dragostea lui către dumnezeiescul său Stăpân, a răspuns precum urmează: "Împărate, cu muncile şi pedepsele ce mă sperii, că acelea le am cu bucurie şi veselie, că acelea vor agonisi mie împărăţia cerului şi odihna de veci". Fost-a sfântul zvârlit în închisoare groaznică. Tot înflăcărată a rămas dragostea inimii sale pentru Domnul Hristos.
     Iată, fraţi creştini, încă o întâmplare minunată ce ne-o redă cartea bisericească tot în legătură cu marele sfânt ce-l prăznuim astăzi. S-au pregătit în cetate mari serbări constând din lupte purtate între tineri voinici, dintre care mulţi creştini. Un luptător, Lie, îi biruia şi-i răpunea fără milă pe toţi, pe placul împăratului prezent la sălbaticul spectacol. Un tânăr creştin, Nestor, nemaiputând îndura sângeroasa privelişte, s-a dus la întemniţatul sfânt Dimitrie şi i-a spus acestuia că vrea să lupte cu nebiruitul ucigaş Lie. Sfântul i-a zis: "De ai credinţă în tine, vei birui". Nestor, mergând în arenă, s-a luptat cu Lie şi l-a răpus. Aflând împăratul ce s-a întâmplat, că sfântul l-a îndemnat pe Nestor şi acesta l-a biruit pe Lie, s-a supărat foarte şi poruncă a dat să fie ucis "vinovatul". Ucis a fost, străpungându-i-se trupul cu suliţele. Aşa şi-a sfârşit, muceniceşte, viaţa, marele sfânt Dimitrie.
Pr. Ioan SUCIU

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.