Ultima oră
Știri
UDMR se pregăteşte de Congres
Maghiarii din Alba vor merge pe mâna lui Marko Bela
     În perioada 31 ianuarie - 2 februarie a.c., la Satu Mare va avea loc Congresul UDMR. Până atunci însă, în cursul zilei de vineri va avea loc, la Tg. Mureş, Consiliul preşedinţilor de filiale, după care, o zi mai târziu se va întruni Consiliul Reprezentanţilor Unionali. Cu acest prilej se va discuta despre modificarea statutului şi a programului politic, cât şi despre eventualitatea prelungirii protocolului de colaborare cu PSD. Întrebat dacă UDMR Alba îl va susţine pe Marko Bela la şefia Uniunii, d-l Racz a declarat că acest lucru nu a fost însă stabilit. Domnia sa a adăugat însă, că el, personal va susţine candidatura lui Marko Bela.(F.R.)
Sală de sport şi locuinţe pentru specialişti la Albac
     Primarul comunei Albac, Gheorghe Paşca, ne-a informat că în urma unei întâlniri la Bucureşti cu reprezentanţi ai ANL s-a decis deblocarea fondurilor pentru construcţia unei săli de sport şi a unui bloc de locuinţe. Acesta va fi ridicat la intrarea în comună, va avea opt apartamente ce vor fi destinate dascălilor şi specialiştilor din localitate. Primarul Paşca speră ca lucrările la sala de sport să fie finalizate în acest an. (F.R.)
Computere performante pentru Liceul de Muzică şi Arte Plastice
     O delegaţie formată din senatorul PSD Cornel Filipescu, viceprimarul municipiului Alba Iulia, Marius Rotar şi inspectorul general adjunct al ISJ, Angela Băruţă, a vizitat ieri Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Alba Iulia pentru a discuta probleme legate de dezvoltarea acestei instituţii. S-a promis sprijinul necesar pentru înfiinţarea unei săli multimedia dotată cu computere şi mobilier adecvat. De asemenea, urmează a fi identificat spaţiul necesar în vederea dezvoltării secţiei de arhitectură din cadrul Liceului de Muzică şi Arte Plastice. (A.D.T.)
Umaniştii vor un mediu de afaceri mai sănătos
     Într-un comunicat primit joi, 16 ianuarie, vicepreşedintele PUR Alba, drd. ing. ec. Ioan Căldare, face publică o serie de propuneri legislative în 14 puncte privind eficientizarea mediului de afaceri românesc. În acest sens, se solicită elaborarea codului fiscal şi a codului de procedură fiscală, reducerea cu 30% a numărului de taxe şi impozite plătite de o firmă, retragerea OG 131/2002 şi anularea obligaţiei firmelor private de a avea cont deschis la trezorerie şi de a rula sume de bani prin acest cont. Prezent la "Forumul IMM-urilor", un eveniment puternic criticat de PUR, vicepreşedintele Căldare propune şi anularea din Legea 133 a prevederii că firmele de comerţ nu intră în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi noi acte normative privind scutirea de plata impozitului a profitului reinvestit, reducerea la 50-60% a impozitului pe salariu şi scutirea de plata impozitului pe dividende pentru respectarea principiului evitării dublei impuneri. (T.I.)
În judeţ
Spor demografic negativ
     În primele 11 luni ale anului trecut, în judeţul Alba s-au înregistrat 3249 născuţi vii şi 4453 decedaţi, între care 66 sub un an, rezultând un spor natural negtiv de 1204 persoane. Comparativ cu perioada corespunzătoare a anului 2001, atunci scăderea populaţiei din cauze naturale a fost de 976 persoane, deci se poate constata o nedorită accentuare a acestui fenomen demografic. Conform datelor furnizate de Direcţia Generală de Statistică Regională Alba, în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2002, s-au mai înregistrat 33 născuţi morţi, 2225 căsătorii şi 628 divorţuri. (H.D.M.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Pentru că anul acesta se împlinesc 85 de ani de la Marea Unire
Guvernul acordă Alba Iuliei onoarea şi... finanţele cuvenite capitalei istorice a românilor
Delegaţia din Alba Iulia s-a întors de la Bucureşti cu promisiuni în valoare de 140 de miliarde de lei *Rămâne de văzut câte vor fi cu adevărat puse în aplicare
     Prezenţa la Bucureşti a prefectului Ioan Rus, preşedintelui CJ Alba, Eugen Popa şi primarului municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, s-a dorit a fi o etapă decisivă în stabilirea concretă a surselor financiare ce vor fi alocate judeţului Alba pentru acest an. Aniversarea a 85 de ani de la Marea Unire de la 1918 va trebui să găsească judeţul Alba în general, şi municipiul Alba Iulia în special, complet schimbate în bine din toate punctele de vedere, aşa cum ar fi trebuit să fie de fapt mai demult, unele dintre cele mai importante meleaguri ale istoriei noastre. Cel puţin din punct de vedere al promisiunilor, "această echipă, pentru care mă bucur că am reuşit să o creăm", după cum s-a exprimat primarul Mircea Hava, s-a întors de la ministerele colindate cu tolba plină. Rămâne de văzut cât şi cum va fi transpus în practică. Concret, la Ministerul Administraţiei Publice s-a discutat despre finalizarea sediului Oficiului Judeţean de Cadastru pentru care s-a stabilit alocarea sumei de 10 miliarde de lei, în aşa fel încât lucrările să fie terminate în luna decembrie 2003. Apoi, la Ministerul Finanţelor Publice s-a ridicat problema terminării în acest an a clădirii DGFP Alba (construcţie începută în 1991 şi realizată în proporţie de 75%). Odată finalizată această investiţie, Primăria Alba Iulia se va muta în actualul sediu al Finanţelor (fostul sediu Bancorex) iar spaţiile ocupate în prezent de municipalitate vor reveni Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Secţiei Parchetului Anticorupţie. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, s-a discutat şi s-a obţinut alocarea sumei de 10 miliarde de lei pentru finalizarea sediului ISJ Alba şi promisiuni pentru repararea clădirii Casei de Cultură a Studenţilor. Pelerinajul a continuat apoi la Ministerul Transporturilor şi Locuinţei, unde au fost ridicate mai multe aspecte de interes local şi judeţean. Este vorba despre amenajarea până la data de 1 decembrie a.c. a Staţiei CFR Alba Iulia, proiect în valoare de cca. 28 miliarde de lei. De asemenea, s-a obţinut aprobarea construirii a 12 săli de sport, alocarea de fonduri pentru repararea unor porţiuni de drumuri naţionale, între care şi cel care străbate Valea Sebeşului. Nu în cele din urmă, a fost abordată şi problema construrii de locuinţe prin ANL. O altă problemă importantă ridicată la ministerul de resort a fost cea legată de telefonizarea Văii Sebeşului urmând ca, în curând, în apropiere de Oaşa să fie instalată o staţie specială. Aceasta va rezolva pentru moment acoperirea zonei turistice de pe Valea Sebeşelui. La Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului s-au cerut bani pentru continuarea unor lucrări de regularizare şi apărare împotriva inundaţiilor de pe râurile Mureş, Arieş, Sebeş şi Cugir, precum şi pentru demararea unor obiective noi. Apoi, la Ministerul Culturii s-a discutat despre alocarea în perspectiva lui 1 decembrie 2003 a unor sume substanţiale în ceea ce priveşte ridicarea în sfârşit a Monumentului Unirii (13 miliarde de lei), reparaţii capitale la Palatul Arhiepiscopal (9 miliarde lei) şi terminarea clădirii Seminarului Teologic, toate din Alba Iulia. Primarul Mircea Hava a mai adăugat şi suma de 10 miliarde de lei necesară amenajării corespunzătoare a Parcului Unirii din faţa Catedralei. Nu au fost omise de pe tapet nici Muzeul şi Sala Unirii.
     A fost o deplasare utilă şi de succes au conchis la unison prefectul Ioan Rus, preşedintele CJ Alba, Eugen Popa şi primarul Mircea Hava, ţinând parcă să contrazică anumite opinii negative, cu privire la sărăcia judeţului, lipsa de proiecte şi tardivitatea intervenţiilor la forurile guvernamentale. Prefectul Ioan Rus a precizat că demersurile şefilor administraţiei publice judeţene şi locale au fost susţinute temeinic şi de către deputaţii Codrin Ştefănescu şi Ioan Andrei şi că săptămâna viitoare cei trei vor fi din nou prezenţi la Bucureşti, la o şedinţă de guvern.
Răzvan JURCĂ

Tot mai conturată
Alianţa PD-PNL pune democraţii din Alba într-o situaţie delicată
     "Subiectele-test"- alegerile anticipate, votul uninominal la Senat, reducerea numărului de parlamentari, alături de cel real - modificarea Constituţiei, lansate în ultima vreme de PSD, au încins spiritele politicienilor. În acelaşi timp, un proces de doi ani aşteptat de electorat - structurarea Opoziţiei, pare să fi fost catalizat. Partidele cunoscute ca făcând parte din "Opoziţia democratică parlamentară", am numit Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat, au decis să lase ambiţioasele planuri de a înfrânge de unul singur PSD şi au decis să fraternizeze în această grea încercare. Demersul lor este încurajat şi de rezultatele unui sondaj de opinie realizat în luna septembrie a anului trecut de CURS. Rezultatele sondajului au arătat că populaţia aşteaptă o cristalizare a Opoziţiei şi că în cazul în care un singur partid nu se poate opune PSD, atunci este tentantă varianta unui tandem în care Opoziţia să propună doi lideri credibili Theodor Stolojan şi Traian Băsescu. În acest caz PSD ar putea pierde un procent important din intenţiile de vot.
     Anunţată recent ca o alianţă la nivel parlamentar, colaborarea PNL-PD pare a se transforma cu rapiditate într-o alianţă electorală. Ultimele declaraţii ale liderilor celor două partide indică tot mai puternic această dorinţă. Liberalii au anunţat că îl sprijină pe primarul general al Capitalei în lupta sa împotriva consilierilor PSD. În plus, priorităţile PNL pentru anul în curs sunt finalizarea fuziunii prin absorbţie cu UFD şi PNL Câmpeanu şi constituirea alianţei cu PD. Un gest ce dovedeşte deja colaborarea. Nici PD nu s-a lăsat mai prejos. Reunit în prima şedinţă din acest an, Biroul Permanent Naţional al PD a adoptat o hotărâre care are caracter de recomandare pentru organizaţiile judeţene: încheierea unor protocoale de colaborare cu organizaţiile similare ale PNL.
     În judeţul Alba, organizaţia Partidului Democrat este acum în faţa unei dileme: păstrează protocolul de colaborare administrativă încheiat cu PSD în anul 2000, sau renunţă la el, respectând recomandarea Biroului Permanent Naţional. Liberalii au cerut deja, la sfârşitul săptămânii trecute, ruperea acestui protocol. Sau poate că vor considera că pot menţine protocolul cu PSD şi în acelaşi timp să încheie unul cu PNL. Rămâne de văzut.
Anca DINICĂ

Accident mortal la Gârbova de Jos - Aiud
Din cauză că şoferul a adormit la volan, pasagerul din dreapta şi-a pierdut viaţa
     accidentIeri dimineaţă, în jurul orei 5.45, pe DN 1, în zona comunei Gârbova de Jos s-a produs un grav accident rutier în care şi-a pierdut viaţa o persoană. Conducând un autoturism marca Matiz, înmatriculat în Vâlcea, Dănuţ Dumitru Safta (29 de ani) a intrat pe contrasens unde s-a izbit violent de autocamionul condus regulamentar de Eugen David (33 de ani, din Petrila). În urma impactului, pasagerul din Matiz, Cristian Calapancea, de 33 ani, din Râmnicu Vâlcea, aflat pe locul din dreapta faţă, a decedat pe loc. Pentru scoaterea victimei dintre fiarele contorsionate ale Matizului a fost solicitat un echipaj de descarcerare al pompierilor militari din Alba Iulia. Dănuţ Safta a suferit multiple traumatisme în zona capului şi în zona şoldului. Dr. Eva Szocs, de la Spitalul Municipal Aiud, ne-a declarat că "starea pacientului s-a stabilizat". Calapancea îl angajase pe taximetristul Safta să-l transporte de la Rm. Vâlcea până la aeroportul din Cluj Napoca. De aici urma să zboare cu avionul spre Spania, unde lucra. În urma investigaţiilor, poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Alba au stabilit că, cel mai probabil, Safta a adormit la volan, fapt care a provocat accidentul mortal. Dănuţ Safta a declarat însă că "era o ceaţă de nu se vedea nici în faţa maşinii" şi din această cauză nu şi-a dat seama când a intrat pe contrasens.(N.T.)
Un fermier italian îşi caută nevastă în judeţul Alba
El a aflat de la alţi conaţionali de-ai săi că româncele sunt frumoase, harnice, cuminţi şi... iubitoare
     Mirabeli Raffaele este un cetăţean italian din Altomonte (o localitate mică, din sud, a cărei prosperitate este asigurată de activitatea turistică), are 53 de ani şi a sosit recent la Alba Iulia... pentru a cunoaşte o româncă cu care să se căsătorească! "Pretendentul" italian a avut ocazia să cunoască nişte conaţionali care şi-au găsit jumătatea în România (femei frumoase, harnice şi cuminţi) şi a decis că aici, la noi, o va afla pe cea ce îi este sortită să-i stea alături. Trecut prin experienţa dureroasă a unui divorţ, el şi-a pierdut încrederea în italiencele "care ştiu doar să ceară, fără a da nimic în schimb" (afecţiune, sprijin moral, corectitudine etc.), care doresc doar o viaţă comodă, lipsită de griji, dar nu prea sunt dispuse să muncească pentru aceasta. Raffaele a mai avut ocazia să cunoască la Altomonte şi un român din Alba Iulia, care i-a descris în culori atractive femeile de pe la noi, aşa că italianul s-a înfiinţat aici pentru a-şi căuta aleasa inimii.
     Până acum, după cum se vede, n-a prea avut noroc, pentru că nu frecventează cercul italienilor stabiliţi în Alba, în care consideră că se învârt românce prea interesate de bani, dar lipsite de moralitate, iar el caută o femeie obişnuită, serioasă... Să nu vă închipuiţi cumva că este handicapat, urât sau sărac (are casă, pământ, o fermă de animale etc.). Pur şi simplu vrea să se însoare cu o româncă, fiind convins că aceasta l-ar putea face fericit, cum i-au făcut româncele şi pe alţi italieni. Şi a cheltuit destul de mult pentru a-şi împlini dorinţa. Mare-i grădina...(I.H.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.