Editorial

Editorial

Condamnarea săracilor

     Sistemul "co-plăţii", respectiv introducerea unei taxe între 50.000 şi 100.000 de lei/bolnav la internare, metodă lansată recent de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei pentru a da posibilitatea spitalelor de a-şi mai crea unele resurse băneşti necesare, face deja mare vâlvă în aceste zile atât în cadrul mediilor politice şi sanitare, cât şi în rândurile cetăţenilor simpli. Oficialii din cadrul ministerului au justificat introducerea acestei taxe şi din dorinţa de a reduce numărul internărilor nejustificate, motivând că, numai în anul care a trecut, în unităţile spitaliceşti din România s-au internat peste 6 milioane de persoane, adică un român din trei a fost internat în spital.
     Totul se pare că a pornit, în afara problemelor enunţate, de la alinierea şi în domeniul sănătăţii la unele standarde europene şi mondiale. Astfel, sistemul de "co-plată" este recomandat, ca principiu, de Organizaţia Mondială a Sănătăţii - pentru că implică pacientul în efortul de păstrare a propriei sănătăţi ( dacă ştie că tratamentul nu-l costă nimic, omul e mai puţin atent cu conservarea capitalului său biologic).
     Deocamdată, cea mai "inflamată" zonă este chiar cea a instituţiilor care concură la realizarea actului medical. Doctorul Mircea Cinteză, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a declarat că "descurajarea internărilor prin introducerea co-plăţii, adică a unei sume suplimentare ce trebuie plătită de pacienţi, nu reprezintă altceva decât un act de iresponsabilitate din partea autorităţilor sanitare... Este firesc să te gândeşti şi la alte surse de finanţare pentru un spital, dar modul în care a fost gândit acest sistem în ţara noastră loveşte tocmai în oamenii cei mai amărâţi, care ar avea nevoie de facilităţi din partea statului".
     Privind şi din afara sistemului sanitar, oricum ar fi pusă problema, ea dezavantajează din start tot cetăţeanul cu venituri mai reduse, tot pe cel sărac. Cel bogat are destui bani, are destule cunoştinţe, relaţii şi altele, astfel că pentru el o asemenea taxă este... floare la ureche. Copiii şi tinerii până la 18 ani am înţeles că vor fi scutiţi de plata unei asemenea taxe.
     Dar ce se vor face şomerii, sărmanii bătrâni cu pensii de câteva sute de mii de lei de la CAP, care pe deasupra sunt şi grav bolnavi? Ce se vor face cei fără nici un fel de venit sau femeile cu pensii de urmaş, la fel de câteva sute de mii de lei? Pentru că fiecare dintre aceştia păstrează şi se uită la o sută de mii de lei ca la "o icoană făcătoare de minuni"! Cu gândul cum s-o chivernisească mai bine se culcă seara (cine ştie dacă şi reuşeşte să adoarmă - n.a.) şi cu acelaşi gând se trezeşte dis de dimineaţă. Ar vrea ca din acea sută de mii de lei (că alţii nu mai are) să-şi cumpere şi ceva de-ale gurii (pâine, lapte, ulei, zahăr... mai puţin carne că n-ajunge!), şi ceva medicamente absolut necesare la vârsta lor, să-şi mai ia şi o încălţăminte de la second-hand (că de o pereche nouă iar n-ajunge), să-şi plătească telefonul, gazul, lemnele sau întreţinerea la bloc şi, dacă s-ar putea (!?) să mai şi pună ceva deoparte că, cine ştie, poate or veni vremuri şi mai grele!... Şi câte încă altele poate c-ar mai vrea să facă!?
     Ca o concluzie la cele spuse mai sus, Guvernul, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, chiar dacă este vorba de alinierea la standardele internaţionale, sau de reducerea numărului de internări, ar trebui să fixeze şi în acest caz un minim de venit de ordinul a cel puţin 2-3 milioane de lei, de la care să se pornească în achitarea taxei la internarea într-un spital. Altfel sună de pe acum ca o... condamnare a săracilor.
     Iar sărăcia, după cum ştim, este însoţită de toate pacostele. Atunci când ea intră într-o casă pe uşă, toate cele bune - stima, prietenia, atenţiile, consideraţia etc. ies pe fereastră. "Vai de cei săraci! Chiar şi atunci când intră în casa unor bogaţi pentru a le da ceva, sunt luaţi drept cerşetori" - spunea marele înţelept Seneca.

Tinu MATEŞ