Editorial


Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
România în clubul select al lumii
     Zilele acestea sărbătorim primul pas istoric în unirea tuturor românilor sub acelaşi stindard de vise şi idealuri pentru ca peste timp, în 1918, Alba Iuliei să îi revină sfânta datorie de a consfinţi o dată pentru totdeauna statutul românilor, reîntregind visul numit România. Acum, ţara noastră, Alba Iulia, pot sărbători liber momentele solemne de atunci - în fast local şi concerte tematice sau într-un fel unic: prin regândirea a ceea ce înseamnă azi România în toată puterea cuvântului. Astăzi, România înseamnă o ţară supusă rigorilor economiei de piaţă, care îşi caută drumul către poarta Europei şi experimentează reforma la toate nivelurile administraţiei. Peste puţin timp, România va însemna opt regiuni distincte, reunite sub dorinţa confirmării aşteptărilor de la Bruxelles, astfel încât chipul ţării noastre să înceapă să aducă tot mai mult cu ceea ce a fost cândva: un nume sonor pe harta Europei, reafirmat ca ultim bastion al UE şi poartă spre Orient şi Rusia. Programul guvernului pe 2003 este mai mult decât o suită ambiţioasă de măsuri pentru acest an decisiv înaintea intrării în NATO şi la 3 ani distanţă de admiterea în selectul club european. Să ne amintim cum oamenii de la 1859 au gândit chipul României atunci, să rememorăm prin ochii lui Iuliu Maniu chipul Alba Iuliei de la 1 decembrie 1918, pentru că azi, acum, de noi depinde faţa ţării pentru viitorul care deja poartă un nume: regionalizarea. În 2003, acest vis de ianuarie poate prinde conturul final delimitat de frumoasele deziderate ale Uniunii, arătând cum România păşeşte în istoria lumii întotdeauna înainte. Departe de a fi o iluzie, este o realitate confirmată la cel mai înalt nivel de însuşi Secretarul de Stat Donald Rumsfeld: "Astăzi, vă imaginaţi că Franţa şi Germania înseamnă Europa. Eu nu! Eu cred că ele reprezintă vechea Europă, acum centrul de greutate se deplasează către est". Scepticii ar putea spune că declaraţia oficialului american nu este decât o modalitate în plus de a atrage susţinători în alianţa americană contra Irakului, însă analiştii confirmă: statele ex-comuniste, printre care şi România, se află pe creasta valului unei politici şi al unei noi gândiri. Revoluţia din sânul Uniunii Europene prezentată prin noua apropiere istorică franco-germană vorbeşte de noua Europă, specificându-se foarte clar de către liderii german şi francez: "suntem în favoarea punerii în practică a unui parteneriat privilegiat cu statele care sunt la frontierele Uniunii, în special România şi Bulgaria". Realitatea post-decembristă a demonstrat că veştile bune vin greu, dar acum, dubla atenţie de care se bucură ţara noastră este mai mult decât aşteptata confirmare a încrederii arătate de lumea occidentală pentru o guvernare care nu a rezervat surprize neplăcute partenerilor săi externi şi a reuşit să-şi păstreze intactă identitatea naţională şi teritorială în butoiul de pulbere al Balcanilor. Atenţia de care se bucură ţara noastră din partea a trei coloşi internaţionali: SUA, Germania, Franţa şi implicit NATO şi UE, înnobilează dar şi obligă, reiterând o şansă cu care România nu se întâlneşte prea des pe parcursul zbuciumului istoriei: pătrunderea în selectul club al lumii cu adevărat democratice. Ceea ce a început frumos cu visul din ianuarie al unei ţări numită pentru întâia oară România, poate ajunge în sfârşit realitate, la peste 140 de ani distanţă, cu preţioasa completare: "România - prag al noii Europe".
Teodora ILINCA