În plin război rece, preşedintele american Kennedy aflat în vizită la Berlin, capitala de atunci a fostei RDG, smulgea ovaţii din inimile tuturor prin afirmaţia simplă, dar nepreţuită: "Şi eu sunt un berlinez!" Această declaraţie stă de fapt la baza a tot ce înseamnă cultura şi civilizaţia americană, la nivelul când într-adevăr SUA era puterea de necontestat a lumii, stindardul lumii occidentale libere care îşi purta mesajul pacifist chiar şi în blocul sovietic. Acum, în 2003 statele care şi-au asumat portdrapelul pacifist în numele vechii Europe au abdicat însă de la mesajul sincer şi generos pentru că pur şi simplu a fost uitat ceea ce generează în primul rând atitudinea diplomatică: conştiinţa propriei valori. Nu se poate construi o Europă Unită fără respect şi recunoaştere şi mai ales liderii europeni Franţa ori Germania nu pot blama "noua Europă" de modul cum a făcut-o recent preşedintele francez Jacques Chirac. A numi două state atât de importante în jocul geopolitic al Europei: România şi Bulgaria, drept iresponsabile pentru faptul că şi-au exprimat sprijinul pentru acţiunea militară contra Irakului şi, mai mult, a declara că şansele aderării la UE sunt diminuate prin acest demers denotă obtuzitatea gândirii franceze care a uitat să păşească în noul mileniu. Premierul britanic a sărit degrabă în apărarea României şi Bulgariei, însă ceva s-a fisurat definitiv în armura compactă a ofensivei pacifiste a curentului determinând această izbucnire nervoasă a preşedintelui Franţei. Afirmaţiile critice la adresa României şi Bulgariei deschid larg poarta către ceea ce se întâmplă de fapt dincolo de uşile închise de la Bruxelles şi ne dezvăluie realitatea europeană aşa cum este ea, fără farduri şi declaraţii pompoase. Cu o Italie şi Marea Britanie susţinători fervenţi ai iniţiativelor americane, cu încă şase state occidentale semnatare ale unei scrisori de sprijin pentru SUA şi cu mai noul "Grup de la Vilnius" vehiculul de gândire al preşedinţiei franco-germană este o navă în derivă. Atitudinea cu adevărat periculoasă aparţine nu acestor state care şi-au manifestat sprijinul faţă de America. Cu toate eforturile de integrare făcute de către noi ori de către bulgari, reacţia franceză ne arată cum suntem priviţi de către vechea gardă europeană: subiect de băşcălie în presă şi dicţionare unde suntem prezentaţi drept nomazii Europei, lipsiţi nu numai de decizie şi putere, ci chiar şi de utilizarea dreptului firesc drept la liberă exprimare. Atât România, cât şi Bulgaria au răsuflat uşurate după ce Pactul de la Varşovia a fost desfiinţat în 1992 şi îşi permit acum să se iluzioneze cu privire la soarta lor într-o viitoare Europă Unită în care nu vor mai fi simpli pioni ori figuranţi pe scena geopolitică. Însă acuzaţiile de acum nu fac decât să arate panta pe care merg lucrurile în lumea de azi şi în care importantului "pod către Rusia" i se oferă cel mult un statut de membru second hand al unei Europe care mizează greşit pe norme perimate şi strategii care ne amintesc prea mult de modul de gândire al Internaţionalei Socialiste. Această apropiere este mai mult decât o coincidenţă, căci iată ce crede preşedintele Chirac despre lumea în care America este totuşi încă singura superputere: "Orice comunitate cu doar o singură putere dominantă este întotdeauna periculoasă; eu sunt în favoarea unei lumi multipolare, în care Europa să deţină deja propriul său loc. Pe viitor lumea nu va mai fi unipolară. În cel mult 50 de ani, China va deveni o putere globală şi lumea nu va mai fi la fel. Deci, este timpul să începem organizarea". Înţelegem atitudinea franceză şi poate că subscriem viziunii asupra viitorului, însă atitudinea europeană exprimată de preşedintele francez care face curăţenie, aruncând drept balast cele mai importante figuri politice de la graniţele Europei: România şi Bulgaria, nu este gestul unei viitoare mari puteri. Nu reprezintă decât dorinţa secretă franceză exprimată prea repede şi parte a unui vis care a venit mult prea târziu pentru a mai deveni realitate: Europa Unită ca unica superputere a lumii libere occidentale.