Prima pagină Ediția din: 24.2.2003
Știri
Registrul salariaţilor trebuie întocmit până la 1 mai
Cartea de muncă electronică
Firmele din România sunt obligate să întocmească până la 1 mai registre generale de evidenţă a salariaţilor, potrivit unei hotărâri adoptate în ultima şedinţă a Guvernului şi care se va aplica de la 1 martie. Registrul va cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariaţilor, data încheierii contractului de muncă, data începerii activităţii, modificarea şi suspendarea contractului, durata acestuia, durata muncii exprimată în zi/ore, funcţia/meseria sa­la­ri­a­tului, salariul de bază prevăzut la data încheierii contractului, data şi temeiul legal în baza căruia încetează acesta. Registrul se completează până la 31 decembrie 2003. Angajatorul va completa registrul în ordinea încheierii contractelor individuale de muncă. Cu amendă între 20 şi 50 de milioane de lei vor fi sancţionate neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă, neînfiinţarea registrului şi/sau neînregistrarea acestuia la Inspectoratul teritorial de muncă, precum şi refuzul de a pune la dispoziţia inspectorului de muncă registrul general de evidenţă a salariaţilor, ca şi dosarul penal al acestora. (I.T.)
La munte
Iarna rămâne suverană
     Deşi în zona de şes, soarele cu "dinţi" străluceşte în toată splendoarea lui pe timpul zilei, în zona Munţilor Apuseni iarna rămâne suverană. Potrivit informaţiilor furnizate de Dis­pe­ce­ratul Inspectoratului de Protecţie Civilă Alba, stratul de zăpadă continuă să fie consistent la munte: Arieşeni - 62 cm, Roşia Montană - 54 cm, Albac - 53 cm, Scărişoara şi Vadu Moţilor - 41 cm, Ponorel - 36 cm, Abrud - 23 cm, Câmpeni - 22 cm, Baia de Arieş - 15 cm etc. Debitele principalelor râuri din judeţ sunt în staţionare. (F.R.)
Protestele sindicaliştilor de la Bega UPSOM continuă cu întăriri
     Protestele sindicaliştilor de la SC Bega UPSOM vor continua şi în această săptămână, deşi conducerea societăţii susţine că le-a oferit muncitorilor condiţii materiale mai bune. Salariaţii de la Bega UPSOM vor fi susţinuţi de echipe de 2-3 sindicalişti de la Nitramonia Făgăraş, Terapia şi Farmec Cluj Napoca, Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Uzinele Govora. (F.R.)
A furat de la mănăstire
     Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică al IPJ Alba l-au depistat în autogară pe Nicolae Sicoe, de 26 de ani, din comuna Zagăr (Mureş), ce avea asupra lui mai multe bunuri pe care nu le putea justifica. Din cercetări a rezultat că bunurile au fost sustrase de către Sicoe dintr-o magazie a Mănăstirii "Sf. Ioan Botezătorul", în luna decembrie a anului trecut, când acesta a lucrat ca zilier la lăcaşul de cult. Prejudiciul de 5 milioane de lei a fost recuperat în totalitate. (F.R.)
Cele mai tari tehnologii I.T. prezentate la Alba Iulia
     Genesys Software România, împreună cu distribuitorul său autorizat Xerom, organizează marţi, 4 martie a.c., la Hotel Cetate din Alba Iulia, seminarul "Transilvania Networking & Power Road Show". Ma­ni­fes­tarea se adresează celor care doresc să-şi dezvolte reţele de calculatoare performante şi îşi propun facilitarea accesului la tehnologii şi produse de ultimă oră. (F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Justiţia descoperă indirect încă un prejudiciu de zeci de miliarde la "Jidvei" şi face dreptate
Etichete înregistrate pe "căpuşa" lui Ignat
     Tribunalul Bucureşti a făcut dreptate în "afacerea" etichetelor de mărci "Jidvei" înregistrate de fostul şef al Complexului de Vinificaţie al societăţii "Jidvei" SRL - Toader Ignat - pe societatea căpuşă la care este unic asociat şi administrator. În şedinţa publică din 18 februarie 2003, Secţia a III-a Civilă a Tribunalului Bucureşti a dispus, prin Sentinţa nr. 192/2003, anularea certificatelor de înregistrare a mărcilor "Romantine" şi "Gewurztraminer", având numerele 39245 şi 39246, eliberate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, pentru SC "Stoian Ignat" SRL Căpâlna de Jos, proprietate a lui Toader Ignat, cunoscut pentru prejudiciile de miliarde lei pe care le-a produs companiei "Jidvei". Hotărârea a fost luată ca urmare a cererii de chemare în judecată pe care SC "Jidvei" SRL a depus-o la Tribunalul Municipiului Bucureşti, cerere ce are ca obiect anularea celor două certificate, pe motiv că acestea au fost înregistrate cu rea-credinţă de către fostul angajat al companiei producătoare de vinuri - Toader Ignat - pe firma proprie, care nu a desfăşurat niciodată proces de producţie pentru cele două mărci, nici direct, nici prin intermediari. Reprezentanţii "Jidvei" SRL susţin că au aflat despre această faptă penală abia la începutul anului 2002, după doi ani şi cinci luni de la data când certificatele au fost înregistrate pe SC "Stoian Ignat" SRL, când, culmea ironiei, tocmai Toader Ignat a depus plângere penală împotriva companiei, solicitând o despăgubire de 40 de miliarde lei, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns prejudiciul imens provocat de acesta până atunci.
     Acţiunea a reprezentat începutul cercetărilor pentru o nouă cauză la Jidvei SRL, numită "Etichete". Consacratele mărci "Romantine" şi "Gewurztraminer" au fost folosite de către SC "Perla Târnavei" Jidvei, încă din 1990, pentru comercializarea de produse în ţară sau la export. Numeroase dovezi în acest sens (facturi, declaraţii vamale, buletine de analiză) au fost depuse la instanţa de judecată, acesta nefiind, însă, argumentul suprem în susţinerea cauzei, ci modul în care a acţionat Ignat. În data de 17 august 1999, după o lună şi 18 zile de la privatizarea societăţii din Jidvei, Toader Ignat s-a prezentat la OSIM, unde a depus o cerere de înregistrare a mai multor mărci pe firma căpuşă la care este asociat unic - SC "Stoian Ignat" SRL. Pe parcursul cercetărilor, au fost obţinute de către organele de cercetare penală toate aceste cereri de înregistrare a mărcilor. Spre surprinderea tuturor, cererile cuprindeau imagini ale tuturor etichetelor folosite în podgoria Jidvei, încă din 1974, an în care a fost înfiinţat combinatul de vinificaţie. Toate acestea au fost formulate de Toader Ignat, în ciuda tuturor prevederilor legale şi contractuale. La punctul "G" din contractul individual de muncă, există o clauză prin care se prevedea că "în zona de activitate a societăţii, să nu desfăşoare o activitate identică cu a acesteia, care ar prejudicia interesele societăţii şi să păstreze secretul cu privire la activitatea societăţii". Dacă, urmare a expertizei contabile întocmite la solicitarea organelor de cercetare penală, rezultă pagube patrimoniale cauzate de Toader Ignat şi colaboratorii săi în valoare de 85,553 miliarde de lei, în primul dosar, reprezentanţii "Jidvei" SRL susţin că şi în cel de-al doilea dosar există un prejudiciu semnificativ. Măsura imediată, ca reacţie firească a acţiunilor acestui individ, a fost de stopare a producţiei de marfă ce conţinea cele două mărci şi, ca urmare a acestui fapt, s-au produs prejudicii companiei "Jidvei", atât în ceea ce priveşte imaginea pe care o are pe piaţă, cât şi prin nerealizarea vânzărilor programate. Astfel, prejudiciul de imagine a fost estimat la 20 de miliarde de lei, în timp ce prejudiciul efectiv realizat prin ne­co­mer­ci­a­li­za­rea produselor în cauză este de 25 de miliarde de lei. Calculând valoarea totală a prejudiciului cauzat Companiei "Jidvei" SRL, se ajunge la o sumă totală de peste 131 de miliarde de lei, de care ar fi trebuit să beneficieze bugetul de stat şi salariaţii unităţii care muncesc pe meleagurile Jidveiului. În aceste condiţii, reprezentanţii "Jidvei" se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă toată societatea ar fi fost constituită pe grupuri de salariaţi care să fi realizat prejudicii la asemenea valori. (N. G.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.