Consensul este o idee dragă preşedintelui Ion Iliescu. Şi-l doreşte şi lucrează asiduu pentru atingerea lui în privinţa treburilor celor mai importante ale ţării. Spre binele cetăţenilor, desigur! Şi-a împlinit preşedintele visul în câteva ocazii, dar, de fiecare dată, după îndelungi discuţii pe secţiuni şi în plen, la Cotroceni, cu liderii principalelor partide politice din România. A fost de fiecare dată un drum foarte greu pentru că rivalităţile dintre partidele care evoluează pe scena politică românească sunt mari, iar interesele şi principiile lor dificil de armonizat. Nu s-a gândit însă niciodată preşedintele că mult-doritul consens poate fi atins atât de repede. Şi într-o problemă vitală cum este cea a banilor. Ca să ne exprimăm simplist, pentru că implicaţiile, vom vedea, sunt mai importante şi ne vor afecta pe toţi. Ideea care a coalizat în câteva ore PSD, PNL, PD şi UDMR a fost cea a impozitării cu 80% a veniturilor salariale mai mari de 10.000 USD. O idee pe care Ion Iliescu a lansat-o în urmă cu câteva săptămâni, dar pe care atunci lumea poltică şi economică a privit-o cu îngăduinţă şi a uitat-o. Mai ales că premierul a pus lucrurile la punct declarând că aşa ceva nu se poate. Numai că preşedintele nu uită! Şi a reiterat-o săptămâna trecută, joi. Vineri, deja consensul se realizase!
     Dar, de data aceasta, deşi paternitatea îi aparţine, Ion Iliescu nu are motive să fie mândru de atingerea lui. Pentru că este un consens în care partidele amintite se coalizează împotriva ideii preşedintelui şi nu întru susţinerea ei. Premierul Adrian Năstase a solicitat ironic o listă cu cei pe care preşedintele vrea să-i impoziteze cu 80% şi a explicat mai apoi că România nu este Suedia (ţară unde măsura s-a aplicat) şi că efectele asupra economiei nu vor fi decât negative. Iar scăderea economică şi fuga investitorilor s-ar răsfrânge asupra tuturor cetăţenilor. Măsura este inaplicabilă şi pune în pericol creşterea macroeconomică pe care România o realizează deja de doi ani. Liberalii au calificat-o ca pe o înapoiere "la egalitarism" acuzându-l pe preşedinte că nu s-ar fi dezbărat de tot de vechile metehne ale formării sale ca politician, iar Dinu Patriciu consideră că ea este nocivă pentru că, prin aplicarea ei, se creează precedentul periculos ca statul să poată interveni în politicile salariale ale firmelor private, ştergându-se astfel diferenţele care există între cele două sectoare. Dar să nu uităm că cei pe care-i plânge preşedintele că au salarii mici - miniştri, secretari de stat, funcţionărimea în general - sunt plătiţi din banul public şi este oarecum normal ca el să fie bine chivernisit, în timp ce patronii sunt singurii care pot aprecia valoarea exactă a muncii angajaţilor lor. Şi tot în sectorul privat, dacă salariile pot fi mai mari (ceea ce este încă o excepţie şi nu regula) faţă de cel bugetar, nesiguranţa locului de muncă este direct proporţională. Nici Partidul Democrat nu apreciază ideea lui Ion Iliescu altfel decât ca "o măsură populistă" mai ales că ea vine pe fondul nemulţumirilor legate de plata facturii energetice - de multe ori egală sau depăşind veniturile cetăţenilor. Iar în opinia UDMR "este un impozit exagerat". Iată un consens pe care ni l-am dori şi asupra altor teme!