Ca tot românul de rând privesc pe sticla naţională a televizorului la duelul dintre cei doi corifei a PSD-ului: Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Tătucul PDS-ului, partid trecut prin mai multe rafistolări, e calm ca o bunicuţă, discret, modest, cinstit şi sărac, cum îi place să se autodefinească, stă cum e şi firesc la Cotroceni, precum un canar într-o colivie. Prerogativele constituţionale îi limitează, după cum se ştie, forţa de intervenţie în treburile statului, mai ales ale executivului. Are însă în ciuda unui calm afişat cu nonşalanţă, a unui autentic stil moromeţian, maliţia, răbufnirile sale şi le trage câte un perdaf atât premierului, cât şi parlamentarilor care călăresc cu o poftă nebună caii afacerilor. Om cu o filozofie de stânga şi foarte abil, îi mai retează din cerbicia fostului său ucenic, făcându-l arogant, intempestiv, obosit, imputându-i că n-a reuşit să lichideze "baroniada", "să despartă precum apele de uscat politichia de afaceri, să tempereze zelul fiscalităţii ce se abate furtunos asupra intreprinzătorilor, oamenilor de afaceri, a celor săraci şi umili cărora le e frig în buzunare chiar şi în plină vară. Om de stânga, prin vocaţie, prin tot ce-a făcut şi a trăit, Iliescu a încurajat lupta anti-mafie, anticorupţie, dar, domnia sa a rămas cu sfaturile, cu vorbele, căci cei abonaţi la ciolan n-au dat un pas înapoi, ba dimpotrivă, au refuzat unii chiar vehement să dea curs indicaţiilor ilisciene de a părăsi CA şi AGA. Au mârâit chiar şi la sugestia preşedintelui ca salariile de la 10.000 USD în sus să fie impozitate cu 80%.
     Premierul care predă la nu ştiu câte universităţi şi a scris un teanc de cărţi se află într-o sete galopantă de glorie. Apare peste tot şi unde trebuie şi unde nu trebuie şi se crede un om foarte popular, nescăpând sărbătoare, parastas, zi religioasă, inaugurarea vreunei bănci, şedinţă de parlament, Crăciun sau An Nou să nu fie prezent şi să-şi facă publice opiniile sale de dixit magister. Suferind de grandomanie, de aroganţă, domnia sa nu ezită să-i dea cu tifla şi fostului său mentor, Iliescu, apreciind că omul exilat la Cotroceni ar fi simbolul unei generaţii care nu mai este actuală. Dă lecţii răsuflate potrivit cărora altul este ritmul vremurilor, al tranziţiei în România. Este aproape comic, dacă nu ridicol să vezi şi să auzi cum îşi dau unul altuia lovituri sub centură, aflaţi în locuri şi cu prilejuri diferite, încât cetăţeanul simplu nu ştie ce să mai creadă când Iliescu îl urechează râzând şi Năstase se încruntă la înaintaşul său într-un stil de băiat bonsumflat. Premierul a ştiut să gestioneze în folos propriu mai multe conjuncturi, ştiind să mimeze supuşenia faţă de redutabilul cap al partidului, Ion Iliescu, o supuşenie fără de care nu ar fi ajuns aici. A avut "ciocul mic" şi a zâmbit străpezit. Neavând între 1996 - 2000 şansa unei mediatizări, el a apelat la numeroase subterfugii pentru a-şi asigura vizibilitatea. Mania replicilor pe orice temă şi în orice împrejurare a dat finalmente roade. Odată înscăunat la Palatul Victoria, Năstase a turat motoarele la maxim. A avut de grijă să facă funcţionabile două strategii: televiziunea şi sondajele de opinie. În ciuda admonestărilor venite de la Cotroceni privind corupţia inegalabilă din partid şi din administraţie, în ciuda scandalurilor financiare, premierul stă călare pe cai mari. Dar populaţia disperată şi în acelaşi timp credulă a ajuns să creadă totuşi că politica este o mare şmecherie, o gogoaşă umflată. Tam-tamul cu urecherea baronilor locali s-a dovedit o cacealma. La o adică cum să-i debarce când el are nevoie de ei şi nu trebuie decât să apese pe buton şi marionetele încep să joace. Şi ca să ne arate cât este de forţos, a declanşat programul "România curată". S-o vedem şi pe asta.