Editorial


Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
EURO pentru România
     După mai bine de 12 ani, Banca Naţională a României se desparte de cursul leu/dolar. Valuta în care ţara noastră şi-a făcut toate socotelile după evenimentele din decembrie 1989 a lăsat locul EURO, care a devenit referinţă pentru calculul cursului leului. În acest fel, cursul dolarului devine unul derivat, calculat în funcţie de cursul leu/euro şi de cotaţiile internaţionale euro/dolar, iar băncile comerciale vor trebui să facă raportările statistice în moneda europeană, în loc de dolar. Marea schimbare intervenită de ieri, 3 martie, în sistemul bancar românesc are rolul de a pregăti şi trecerea României de la moneda naţională, leul, la cea europeană, euro, în perspectiva aderării noastre la UE. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, aprecia că cel mai probabil în jurul anului 2010 vom fi pregătiţi să înlocuim leul cu euro. Ultimul curs de schimb al leului având ca bază dolarul, calculat vineri de BNR a fost de 33.121 de lei pentru un dolar. În cei 12 ani de referinţă leu/dolar, raportul dolar/leu a crescut de 165 de ori. Analiştii economici consideră că dolarul iese de pe scena financiar-bancară într-o conjunctură nefavorabilă pentru moneda americană, adică într-o perioadă în care euro câştigă teren în faţa dolarului. Încă din momentul anunţării trecerii la euro, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spunea că nu poate fi vorba de aşa ceva. Bancherul şef al României aducea ca argumente confirmarea consolidării poziţiei deţinute de euro în relaţiile economice externe ale ţării noastre, perspectiva aderării la UE în 2007, precum şi cererea expresă a Băncii Central Europene, România şi Lituania fiind ultimele ţări care nu au adoptat încă euro, ca referinţă pentru moneda naţională. Pe de altă parte, analiştii economici nu exclud posibilitatea producerii de şocuri pe piaţa bancară, mai ales că unele contracte semnate de exportatorii români au ca monedă de referinţă dolarul. Isărescu a infirmat însă şi acest lucru, dând asigurări că trecerea la tranzacţiile comerciale în euro va oferi mai multă stabilitate financiară.
     Primele efecte ale acestei schimbări sunt deja vizibile. Împrumuturile în dolari pierd tot mai mult teren în faţa celor în euro şi în lei. Analiştii consideră că, având în vedere scăderea inflaţiei şi a dobânzilor, băncile se vor concentra pe acordarea de împrumuturi în moneda locală. De altfel, majoritatea băncilor importante din România au anunţat că vor încuraja creditele în lei, care nu presupun risc valutar şi care sunt mult mai sigure din punct de vedere al puterii de rambursare. Trecerea la referinţă în moneda euro a cursului de schimb al leului va determina şi o cerere mai mare pentru această valută. Pe de altă parte, cele mai multe bănci au redus dobânda de bază la creditele în lei la 25-26 la sută pe an, în condiţiile unei inflaţii estimate la o dobândă reală de 10,5 la sută. Nu în ultimul rând, îngrijorător este faptul că oamenii de afaceri şi-au cam pierdut răbdarea şi încrederea în economie. Prin urmare, creditele pentru investiţii abia depăşesc 20 la sută din totalul creditelor pentru firme. De ce? Pentru că, în România, cei mai buni platnici, IMM-urile, au fost decapitalizaţi de la an la an, cu tot mai multe biruri şi taxe, în timp ce firmele de stat cu mari găuri au fost ţinute pe palme.
Florin ROMAN