România e o ţară frumoasă cum numai în basme mai întâlneşti. Nu întâmplător, aici la poale de Carpaţi şi ţărm de mare, s-au născut cele mai frumoase basme din lume, exceptând poate poveştile Şeherezadei şi ale califului din Bagdad, care iată, acum, stră-strănepotul lui va da socoteală pentru că vrea să pună omenirea pe jar cu trufia lui de dictator bolnav. Dar să nu ne îndepărtăm de subiect. Voiam să zic că România e ţară de basm şi pentru că, sau mai ales, pentru că dispar oameni în ceaţă când nici nu te aştepţi. Parcă s-ar înălţa la ceruri călare pe covoare fermecate. Dispar copii, dispar bătrâni, dispar fetişcane, dar în mod deosebit dispar mari afacerişti, mari rechini financiari, oameni care au deşelat costelivul stat de sute şi mii de miliarde de lei. Ne aducem aminte cum toţi cei abilitaţi să ancheteze megaescrocheriile naţionale au ridicat din umeri ca nişte şcolari prinşi cu lecţia neînvăţată când s-au "volatilizat" Maria Vlas, Tărău, Beraru, Dinulescu. Acum, mai marii Ministerului de Interne se dau de ceasul morţii că le-a dispărut de sub nas un alt mare escroc din pletora acestora, afaceristul sucevean Tcaciuc. Nu poţi, dacă eşti măcar o leacă corect şi vertical, să nu te întrebi: oare ţara asta este o stână fără câini? Ţara lui Papură Vodă, unde nimeni nu dă socoteală pentru nimic, nimeni nu aplică legea? Există un adevărat scenariu care se preia ca o ştafetă de către marii manglitori, care se fac nevăzuţi în cele mai obscure locuri ale planetei, unde îşi râd în barbă de prostia românească, că altfel nu se poate numi naivitatea sau complicitatea celor care-i sprijină să dispară.
     Să admitem că i-au scăpat pe unul sau pe doi, dar şterpelirea din ţară a devenit o modă. Şi să nu vină cineva şi să ne spună că au făcut-o singuri, că diabolismul cu care au lucrat a întrecut profesionalismul poliţiei şi al procuraturii. Este cert că toţi din "galeria escrocilor" au plecat cu ştirea celor puşi să-i păzească. Sereiştii vin şi spun că autorii marilor lovituri financiare au şters-o exact în momentul în care anchetatorii trebuiau să pună mâna pe ei. Suntem de râsul curcilor. De fiecare dată autorităţile române caută, fabrică motive prin care încearcă să se spele pe mâini, să se dezvinovăţească. S-a creat, din păcate, o aşa mare brambureală încât autorii sofisticatelor inginerii financiare, marii devalizatori de bănci, cârtiţele subterane ale economiei se joacă literalmente ca pisica cu şoarecii cu cei puşi să-i păzească şi să-i strângă cu uşa. Aproape că îţi vine să-i feliciţi pentru modul cum i-au tras pe sfoară pe cei puşi să-i păzească, pentru că au încălcat legea. Este limpede că ceva nu funcţionează corect în angrenajul poliţienesc şi justiţiar, că ceva e putred în acest sector unde generalii se calcă pe picioare. E imposibil ca oamenii mai mari sau mai mărunţi din poliţia de frontieră să nu fi pus botul în dispariţia fulgerătoare a suceveanului Tcaciuc. Or, poate că poliţia nu are oameni de calitate, buni profesionişti. Şi asta se poate. Atunci de ce nu sunt retrogradaţi sau daţi afară, de ce nu se produce o adevărată restructurare a Ministerului de Interne? Nu credem totuşi că poliţia e atât de neputincioasă, cât mai ales că ea este coruptibilă. Şi nu numai ea, ci şi justiţia şi chiar unii oameni din sfera politicului. Din păcate, România e învăluită într-un păienjeniş de interese obscure, iar lupta anticorupţie nu e decât frazeologie goală.