Contrar destinaţiei date de Dumnezeu, ziua de duminică n-a fost una de odihnă, principalii adepţi ai intervenţiei militare imediate în Irak (SUA, Anglia şi Spania) muncind din greu în Insulele Azore prin reprezentanţii lor la cel mai înalt nivel, în vreme ce pacifiştii din Europa şi până în Orientul Mijlociu mărşăluiau contra războiului. Ieşirea la rampă în seara zilei de duminică a preşedintelui american George Bush, a premierului britanic Tony Blair şi a prim-ministrului spaniol Jose Maria Aznar, urmată de reacţia promptă a preşedintelui francez Jacques Chirac şi, bineînţeles, de riposta lui Saddam Hussein au reconfirmat poziţia tuturor părţilor, adâncind impasul în care au ajuns NATO şi UE, profund divizate în problema irakiană.
     Astfel, după întâlnirea tripartită din Insulele Azore, George Bush le-a declarat ziariştilor că lumea este confruntată cu un moment al adevărului şi că zilele următoare vor fi cruciale. "Luni este ziua când vom afla dacă o soluţie diplomatică mai este posibilă pentru Irak", a afirmat Bush. "Multe ţări s-au angajat în favoarea păcii şi securităţii, acum ele trebuie să demonstreze acele angajamente în singurul fel posibil, prin sprijinirea dezarmării imediate şi necondiţionate a lui Saddam Hussein", a mai spus Bush, fără să-l impresioneze însă pe Jacques Chirac. Acesta a declarat că nu vede nici un motiv să-şi retragă veto-ul la unul noul proiect de rezoluţie care ameninţă Irakul cu războiul. Într-un interviu acordat unui post american de televiziune, preşedintele Chirac a spus că Franţa nu îşi va exercita veto-ul doar ca să enerveze Statele Unite, ci din convingerea fermă că există şi o altă cale, mai puţin dramatică, de a dezarma Irakul, şi că ea trebuie urmată până la capăt. Televiziunea irakiană a difuzat un mesaj adresat de Saddam Hussein ofiţerilor săi superiori. În cazul în care Washingtonul va lansa un război împotriva sa, a spus dictatorul, el va lupta împotriva duşmanului oriunde, în cer, pe apă şi pe pământ. Ca dovadă că şi-a pus de altfel ţara pe picior de război, împărţind-o în patru zone militare.
     La ora scrierii acestor rânduri nu ştim ce a decis Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, programat să se reunească aseară la cererea Franţei, Rusiei şi Germaniei, pentru consultări pe marginea crizei irakiene. După părerea noastră, e improbabil ca cele trei ţări să-şi fi schimbat poziţia. Într-o asemenea eventualitate, potrivit corespondentului CNN la Casa Albă, preşedintele Bush ar opta pentru o acţiune militară, fără să mai ceară acordul Consiliului.
     Spulberând celebra zicere "Cine-a stat cinci ani la ruşi/ Nu poate gândi ca Bush", oficialii români sunt de partea lui Big Brother de peste ocean ca şi poporul, de altfel, strâns unit în jurul Alianţei Nord-Atlantice sau a ceea ce a mai rămas din ea. Căci războiul ne aduce câştiguri certe: un ministru vede în România un cap de pod al noii strategii oficiale americane, alţii declară că piaţa muncii va cunoaşte o rapidă ameliorare de pe urma prezenţei soldaţilor americani în judeţul dotat cu aeroport strategic. Prietenul palmierilor, Dan Matei Agathon, e încântat de magnetismul pe care îl prezintă mai nou pentru occidentali turismul din România, considerată o ţară sigură. În aceste condiţii, nu e de mirare că soldaţii americani, confruntaţi deocamdată numai cu ostilitatea maidanezilor din Constanţa, au devenit un fel de idoli ai întregii Românii, veniţi să stingă un dor devastator, care a făcut ravagii în subconştientul naţiunii vreme de peste o jumătate de secol.