Printr-o Ordonanţă de Urgenţă emisă recent, Guvernul României s-a gândit să plafoneze indemnizaţia pentru mame la valoarea maximă de 4.212.000 lei. Această idee "strălucită" le-a venit actualilor guvernanţi după ce, în toamnă, lansau aproape un adevărat joc piramidal gen "Caritas" prin care, dacă viitoarele mame cotizau câteva zeci de milioane în perioada prenatală, puteau să câştige în jur de 10-15 milioane pe lună după naştere. Realizând prostia pe care erau cât pe ce să o comită (de fapt au existat sute de cazuri care s-au grăbit să "cotizeze", reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au dat-o repede la întors. Noul act legislativ, care s-ar putea traduce astfel: "Egalitate în sărăcie", este probabil o nouă strategie de creştere a natalităţii în România, o ţară cu peste 6 milioane de pensionari şi în care raportul de un pensionar la 0,83 persoană activă este aproape de a defini o catastrofă demografică. Măsura guvernamentală instituie practic sistemul haiducesc, acela de a lua de la bogaţi şi a da la săraci. Astfel s-a plafonat această indemnizaţie, nemaiţinându-se cont de mărimea salariilor viitoarelor mame, respectiv de cotizaţia plătită lună de lună la fondul de asigurări sociale. Adică, dacă ai un salariu mai mare şi plăteşti enorm de mult din el pentru taxe şi impozite, îţi vei creşte copilul cu aceeaşi bani ca şi o femeie care nu a câştigat mai nimic. Degeaba ţi-ai tocit coatele pe băncile facultăţii, ai făcut masterate şi doctorate, lăsând de multe ori familia pe planul doi tocmai în ideea de a câştiga mai mult şi mai bine, pentru ca odată copilul pe care ţi-l doreşti, să poată creşte fără riscuri financiare. Cel mai cinic răzpuns a venit din partea unui oficial al MMPS care a cugetat adânc şi a spus: "Să-şi angajeze o bonă şi să meargă la muncă, dacă nu se descurcă cu cele 4 milioane de lei". Acum, buldozerul "egalizator", a venit şi ne-a "netezit" veniturile, gest care aduce nespus de mult cu vremurile comuniste, când sloganul "de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi" era la rang de lege. Probabil că şi ideea preşedintelui Ion Iliescu de a impozita cu 80% pe cei cu venituri mari, tot din acest slogan îşi trage seva.
     Dar şi şomerii sunt o categorie importantă pentru ţara noastră. După aceleaşi principii egalitariste şi aceştia, indiferent de perioada în care au muncit şi deci au cotizat, vor primi o alocaţie unică, reprezentând 75% din salariul minim pe economie. La fel şi pensionarii, ale căror pensii nu pot depăşi cele 3 puncte socotite după calcule savante care pot reprezenta un capitol aparte al matematicilor speciale. De ce se ezită atât de mult cu introducerea sistemului privat de pensii? Tocmai din aceleaşi motive care au dus la naţionalizarea fondurilor de sănătate, aşa încât, cel puţin în această perioadă, a devenit o tragedie să te îmbolnăveşti pentru că nu ţi se eliberează nici măcar o pastilă compensată, nu ţi se face nici măcar o analiză gratuită, indiferent de sumele consistente pe care lunar le "vărsăm" la fondul de asigurări de sănătate. Se poate spune că banii strânşi într-o pungă naţională comună sunt mult mai uşor de manipulat politic pentru că statul a ajuns să facă protecţie socială luându-le pielea efectiv celor care au acumulat un pic de cheag... financiar. Din păcate, efectele pe termen lung se vor dovedi catastrofale, întrucât politica egalitaristă omoară competiţia, iniţiativa privată. Pentru că legitim se pune întrebarea: de ce să înveţi mai mult, de ce să-ţi mai deschizi o afacere, de ce să câştigi mai mult când vine statul şi te "egalizează"? Dacă eşti "posesorul" venitului minim, eşti fericit: primeşti ajutoare pentru plata întreţinerii, ai tarif special la curent, toate "dările" sunt în regim "social", cumperi de la Economat mai ieftin; sau puţin peste pragul minim, şi ce mai primeşti? Nimic! De aceea, tot mai mulţi români preferă mâna protectoare socială a statului pe creştetul lor. Nu mai avem mult până când visul lui Ceauşescu se va împlini: acela de a deveni egali, dar egali în sărăcie.