Prima pagină Ediția din: 24.3.2003
Știri
O minoră din Şona şi-a reclamat tatăl că a violat-o
      Sâmbătă dimineaţa în jurul orei 8.30, Poliţia Şona a fost sesizată de B.A., de 15 ani, din Şona, că în timpul nopţii de 21 spre 22 a fost victima unui viol comis prin violenţă chiar de tatăl ei, B.I., de 37 de ani. Acesta este din localitatea Blăjel, judeţul Sibiu, dar locuia fără forme legale în Şona. Infractorul a fost eliberat la sfârşitul lunii februarie 2003 din penitenciar. Poliţiştii l-au prezentat pe bărbat la Parchetul de pe lângă Tribunalul judeţean Alba, care a eliberat mandat de arestare pe 30 de zile. Făptaşul este învinuit de viol şi incest.(F.R.)
La Alba Iulia
Un autoturism Dacia Papuc a luat foc
      Vineri după-amiază, în jurul orei 15.11, pe strada Vasile Goldiş din Alba Iulia a avut loc un incendiu. Din informaţiile noastre rezultă că un autoturism Dacia Papuc, aparţinând unei societăţi comerciale din Alba Iulia, a luat foc în timp ce staţiona. Incendiul s-a declanşat din cauza unei defecţiuni la instalaţia electrică. Au ars tapiţeria, interiorul cabinei, casetofonul şi parţial scaunele, pagubele fiind cifrate la aproximativ 10 milioane de lei. Pompierii au intervenit cu o autospecială pentru stingerea focului.(F.R.)
Seminar FIDA la Alba Iulia
      Directorul ADR Centru, Simion Creţu, ne-a informat că Alba Iulia va fi gazda unui seminar FIDA - "Proiectul de dezvoltare al Munţiilor Apuseni". Evenimentul va avea loc în perioada 24-25 martie a.c. şi va fi găzduit de sala de conferinţe a hotelului Parc, începând de luni de la ora 10.00. La seminar vor fi prezenţi reprezentanţi ai ADR Centru, ADR Vest, ADR Nord Vest, DGAIA şi BCR din cele şase judeţe incluse în aria proiectului, Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedora şi Sălaj, alături de responsabili ai Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, Mi­nis­te­ru­lui Finanţelor Publice, Mi­nis­te­ru­lui Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor precum şi ai BCR Bucureşti.(F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Un albaiulian - student al Academiei Regale de Muzică din Marea Britanie!
      Este vorba despre Liviu Cernat, unul dintre câştigătorii Festivalului naţional "Floare de colţ"
      Liviu și NicholsonDupă cum aţi putut afla la momentul potrivit din paginile ziarului nos­tru, în vara anului trecut Uniunea E­u­ro­pea­nă şi Guvernul României au or­ga­ni­zat un festival na­ţi­o­nal de muzică şi arte, intitulat "Floare de colţ", la care au participat copiii şi tinerii români talentaţi, dar lipsiţi de posibilităţi materiale. Iniţiativa organizării acestuia a aparţinut baronesei Emma Nicholson, raportor al Comunităţii Europene pentru România şi prim ministrului Adrian Năstase, festivalul fiind în subsidiar o încercare de a dovedi Comunităţii Europene că românilor nu le lipsesc decât banii şi acceptul occidental pentru a demonstra că sunt producători de valori şi că îşi merită locul în UE. Credem că această demonstraţie a fost făcută, din moment ce baronesa a fost impresionată de talentul concurenţilor până acolo încât i-a prezentat pe tinerii câştigători la Parlamentul European. Şi tot din ziarul "Unirea" aţi putut lua cunoştinţă de faptul că dintre cei doisprezece câştigători desemnaţi... trei au fost din judeţul Alba!
     Unul dintre aceştia vă este, probabil, binecunoscut, graţie talentului său deosebit dar şi din cauza situaţiei materiale precare pe care o are. Este vorba despre Liviu Cernat, 18 ani, din Alba Iulia, elev în clasa a XII-a a Liceului de muzică şi arte plastice din municipiul nostru, un orfan de ambii părinţi care locuieşte doar împreună cu bunica sa, singura care-l susţine material. (Bineînţeles, după ce presa locală a făcut public cazul său, Liviu şi-a găsit mulţi sprijinitori puternici, printre care se află primarul Alba Iuliei, Mircea Hava, secretarul Consiliului Judeţean Alba, Mariana Hurbean etc.) Dar marea şansă a tânărului albaiulian a fost Festivalul "Floare de colţ", când a avut ocazia de a o cunoaşte pe baronesa Emma Nicholson, care l-a recomandat pentru Academia Regală de Muzică, din Marea Britanie!
     Este de la sine înţeles că demersurile pentru a accede ca student la această prestigioasă instituţie au durat şi că Liviu a avut nevoie de mult sprijin financiar şi relaţional pentru a depăşi etapele foarte costisitoare de selecţie, dar la baza reuşitei stă, totuşi, talentul său! Iată, pe scurt, istoricul "drumului" spre Academia Regală de Muzică: în decembrie 2002, doamna Nicholson a trimis o casetă video şi CV-ul lui Liviu Cernat unui mare violonist român, Remus Azoiţei, care este astăzi profesor la celebra academie. În urma vizionării casetei a fost dat acceptul pentru examenul de admitere, s-a înaintat cererea de aplicare şi s-a stabilit data unei audiţii în faţa Comisiei Academice- 24 ianuarie 2003 - deşi (atenţie!) examenele avuseseră loc, iar bursele fuseseră acordate cu o lună înainte!
     A urmat drumul la Londra (viza şi biletul de avion fiind "rezolvate" tot de doamna Nicholson). Cu acest prilej s-au găsit şi sponsori români, capacitaţi de dl Hava şi de d-na Hurbean, iar tânărul a ajuns cu bine în Marea Britanie, în faţa Comisiei. În numai 20 de minute, profesorii în faţa cărora a interpretat două piese la violă au fost convinşi că tânărul român merită să devină student al Academiei Regale de Muzică. Ba mai mult, caz rarisim, după audiţie Liviu a fost invitat să interpreteze un fragment... în faţa rectorului. Ulterior, albaiulianul a aflat (din declaraţia unui reporter englez) că rectorul s-a exprimat despre el după cum urmează: "Sunt mulţi care cântă la violă, dar puţini sunt adevăraţi, ca tânărul român...". Drept urmare, fapt fără precedent în istoria de 200 de ani a Academiei, Liviu Cernat a obţinut o bursă extrabugetară de 8.500 de lire pe an şi garanţia din partea Comisiei Parlamentare Britanice pentru Copiii Români (din care face parte şi baronesa Emma Nicholson), pentru restul de 3.000 de lire pe an, sumă în completare, necesară urmării cursurilor. Pe lângă aceasta, Liviu Cernat a solicitat şi o bursă de la Fundaţia "Ion Raţiu", destinată acoperirii cheltuielilor zilnice ale studenţilor români ce învaţă la Londra. Dar, pentru a trece testul IELTS (de limba engleză) şi spre a se pregăti corespunzător pentru cursurile ce vor începe în toamna acestui an, el mai are încă nevoie de un sprijin financiar, pe care bunica sa nu i-l poate acorda. Aşadar va apela din nou la prietenii săi albaiulieni şi sperăm că nu va fi ignorat!
Ioan HĂNŢULESCU

Precizări privind Registrul general de evidenţă a salariaţilor
      În Monitorul Oficial, partea I, nr. 164/14.03.2003, a fost publicată Hotărârea nr. 247 din 4 martie 2003 privind întocmirea şi completarea Registrului general de evidenţă a salariaţilor. Toţi angajaţii (şi persoanele fizice) sunt obligaţi ca în termen de 60 de zile să înfiinţeze asemenea registre. Registrele de evidenţă a salariaţilor se vor ridica de la I.T.M. Alba (Alba Iulia, str. Primăverii nr. 12), pe baza ordinelor de plată cu viza băncii de achitare a contravalorii de 190.000 de lei/registru, în contul S.C. Unirea Pres SRL Alba Iulia nr. SV 1159750100, deschis la BRD Alba Iulia, (cod fiscal 1756666) sau pe baza chitanţei eliberate de casieria S.C. Unirea Pres SRL Alba Iulia, str. Decebal nr. 27. Programări, precum şi alte informaţii la telefon 811419 - interior 16.
În dezacord cu noul Cod rutier
Pasajul subteran "Unirea" din Alba Iulia va fi închis
      Pe când şi pasajul de la... Partoş?
           În municipiul Alba Iulia au fost construite şi amenajate două pasaje subterane, în cele mai aglomerate zone urbane: unul în "Cetate" între cele două blocuri "M" şi Parcul "Unirii" şi unul în oraşul de jos, între magazinul "Unirea" şi Piaţa agroalimentară. Firesc, aceste pasaje ar trebui să servească circulaţiei pietonale, mai ales acum când noul Cod rutier prevede amenzi de 500.000 de lei pentru trecerea pietonilor prin locuri nemarcate iar circulaţia s-a intensificat foarte mult. Din păcate, pasajul din "Cetate" a fost închis şi transformat total în spaţiu comercial, caz unic în lume! Aceeaşi soartă se pare că o va avea şi Pasajul "Unirea", pentru că recent Consiliul local al municipiului Alba Iulia a adoptat Hotărârea nr. 32 prin care se prevede extinderea Pizzeriei "Erol" a firmei SC Ada Kaleh SRL. Ceea ce nu este deloc rău. Grav este faptul că se prevede blocarea pasajului. Şi aceasta tocmai în momentul în care o firmă româno-italiană, "Kozerma" SRL, a amenajat şi ea în pasaj un restaurant cu specific italian, investiţie de peste 1 miliard de lei, care urmează să fie inaugurat zilele acestea. Mai mult, întreprinzătorul italian vrea să amenajeze întreaga zonă, care, în paranteză fie spus, arată ca o ruină! În felul acesta, ambele aripi sau mai bine zis intrări în pasaj s-ar înnobila edilitar, iar pasajul ar rămâne... un pasaj bine întreţinut. Cuiva îi este frică însă de... concurenţă şi ar prefera pentru eliminare chiar şi închiderea pasajului. Ceea ce nu este nici legal, nici în concordanţă cu noul Cod rutier şi total lipsit de fair-play faţă de comercianţii din zonă ca să nu mai vorbim de respectul pentru pietoni! Dacă se va închide şi acest pasaj, azi mâine ne aşteptăm să fie închis şi cel de la Partoş, judecând după "gândirea" consilierilor locali! Apropo, de culoarea primarului nostru, dacă la Bucureşti, Băsescu vrea să facă pasaje, la Alba Iulia, subalternul său vrea să le închidă! (A.T.I.)
Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.