Curier județean
Rugăciunea de azi
     Doamne Dumnezeul nostru, întru care am crezut şi al cărui nume mai vârtos decât tot numele îl chemăm. Dă-ne nouă iertare sufletului şi trupului, celor ce mergem spre somn, păzeşte-ne de toată năluca şi, fără de întunecata dulceaţă, potoleşte pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdării trupeşti şi ne dă în curăţie a vieţui cu lucrurile şi cu cuvintele, ca dobândind viaţă cu fapte bune, să nu cădem din binele Tău cel făgăduit, că bine eşti cuvântat în veci. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Sf. Mc. Matroana din Tesalonic; Sf. Pr. Anania
Catolic: Sf. Ioan din Egipt
Greco-catolic: Cuv. maică Matroana din Tesalonic
Meteo
     * ASTĂZI: Cerul va fi degajat pe toată durata zilei, iar soarele ne va răsfăţa cu razele sale. Temperatura se va situa în cursul amiezii până la +12, +15 grade C, iar vântul abia că va mişca aerul. Totuşi, în cursul nopţii mai sunt posibile temperaturi negative, până la 0, -2 grade C.
     * MÂINE: Vremea se menţine în continuare caldă în cursul zilei, mercurul termometrelor urcând până la +16 grade C. Cerul degajat.
Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
În fâneţe, păşuni şi păduri
Atenţie la focurile nesupravegheate
      Direcţia Silvică Alba avertizează asupra posibilelor dezastre ca urmare a incendiilor de pădure.
     Astfel, în zilele de 24-25 martie 2003 s-au înregistrat 8 incendii la nivel de judeţ, pe o suprafaţă de 33,3 ha, la care şi-au dat concursul pentru stingere un număr de 34 lucrători silvici, 30 de pompieri militari, 110 localnici şi 9 poliţişti.
     Cauza care a dus la izbucnirea acestor incendii a fost în mare majoritate lăsarea nesupravegheată a focurilor în fâneţe şi păşuni limitrofe fondului forestier, iar trei cetăţeni au fost identificaţi şi sancţionaţi contra­ven­ţi­onal cu amenzi cuprinse între 10.000.000 - 30.000.000 lei, conform Legii 31/2000.
Liziera pădurii de la Miceşti incendiată cu... cartuşe trasoare
      Poliţiştii şi pompierii militari din Alba Iulia au fost sesizaţi marţi, 25 martie, în jurul orei 15.00, despre faptul că liziera pădurii din apropierea poligonului militar de la Miceşti a luat foc. Pompierii au reuşit să localizeze şi să stingă în timp util focul, arzând doar 3 hectare de vegetaţie uscată din vecinătatea pădurii.
     În urma cercetărilor s-a descoperit că incendiul nu a izbucnit de la excesul de zel al vreunui lucrător agricol, care a curăţat păşunea ci de la... cartuşele trasoare, utilizate de o unitate militară în poligon la o şedinţă de tragere. (N.T.)
Bugetul municipiului Alba Iulia - rectificat "în sus"
      Consiliul local al municipiului Alba Iulia a aprobat rectificarea bugetului local cu suma de 11,4 miliarde de lei.
     Cea mai importantă sumă - 10 miliarde de lei - este pentru subvenţionarea lucrărilor la drumuri. Pentru efectuarea lucrării de cadastru edilitar - 500.000 milioane lei, asigurări pentru şomaj - 250 milioane lei, subvenţionarea Planului Ur­ba­nis­tic General - 290 milioane lei. S-au mai primit din donaţii 160 milioane lei pentru programul MATRA, sume defalcate din TVA - 8 milioane lei, sume alocate de Consiliul judeţean Alba pentru echilibrarea bugetelor locale - 135 milioane lei. (A.D.)
Urmărit general prins la Vinţu de Jos
      Romică Tomoşescu (38 de ani, din Motru) a fost identificat şi reţinut de poliţiştii din Vinţu de Jos, pe numele acestuia existând un mandat de executare a pedepsei de trei ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Tomoşescu era dat în urmărire generală pentru că se sustrăgea de la executarea pedepsei hotărâtă de Judecătoria Făurei. Cel în cauză a fost depus în arestul IPJ Alba, urmând să-şi execute pedeapsa. (N.T.)

Planul Urbanistic Zonal Alba Iulia-Miceşti a fost prezentat Consiliului local
      Una dintre zonele preferate de extindere a municipiului Alba Iulia este spre localitatea Miceşti. În ultimii ani de-a lungul DN 74 între Alba Iulia şi Miceşti s-au construit şi case particulare, dar şi hale industriale într-u n ritm alert. Pentru zona respectivă nu exista însă un Plan Urbanistic Zonal, care să impună nişte reguli de construcţie, o tramă stradală etc. În plus se impune şi extinderea intravilanului în acea zonă. PUZ-ul realizat de Biroul de Proiectare Străjan a fost prezentat Consiliului local al municipiului Alba Iulia, care şi-a dat acordul de principiu. Conform legii în următoarele zile PUZ-ul va fi expus în câteva locuri în Alba Iulia astfel încât cetăţenii să-l poată consulta şi eventual propune modificări. De la momentul expunerii cetăţenii vor avea la dispoziţie 30 de zile. (A.D.)
La Alba Iulia
Astral Telecom pierde monopolul
      Consiliul local al municipiului Alba Iulia a aprobat în şedinţa de marţi, 25 martie, un Plan Urbanistic de Detaliu privind construirea unei reţele de televiziune prin cablu. Reţeaua va fi în totalitate aeriană şi va fi executată de SC Lidas Prod SRL. De serviciile noii reţele vor putea beneficia toţi locuitorii municipiului Alba Iulia, dar cel mai important este că prin construirea reţelei apare un nou furnizor de servicii de televiziune prin cablu, care va sparge astfel monopolul deţinut ani buni de Astral Telecom. Sperăm că prin apariţia concurenţei preţurile abonamentelor vor cunoaşte o scădere. (A.D.)
Apele Române confirmă poluarea de la Buninginea
      Primarul oraşului Abrud, Ştefan David, ne-a informat că, printr-o adresă oficială, cei de la Apele Române au confirmat că firma care exploatează material lemnos la Buninginea poluează sursele de apă ce alimentează staţia de tratare. Prin urmare, Apele Române au cerut sistarea activităţii de transport a materialului lemnos prin albiile pârâurilor şi interzicerea depozitării deşeurilor în locuri neautorizate.
     Primarul David ne-a informat că împreună cu reprezentanţii poliţiei se va deplasa la Buninginea pentru a cere stoparea activităţii la firmă.(F.R.)
Incendiu la SC Perla Târnavei Jidvei
Furaje de 800 milioane de lei distruse de foc
      Marţi, 25 martie, 6 fânare cu circa 500 de tone de furaje aparţinând SC Perla Târnavei Jidvei au ars într-un incendiu devastator. Conform cercetărilor efectuate la faţa locului de pompierii militari şi de poliţişti, incendiul a fost provocat de autori necunoscuţi care au efectuat în zonă lucrări agricole de primăvară şi care, după ce au dat foc vegetaţiei uscate, l-au lăsat nesupravegheat. Vântul a îndreptat focul spre fânarele fermei nr. 11, aprinzând 6 dintre cele 8 existente. La stingerea incendiului au acţionat pompierii militari din Blaj şi Alba Iulia, cu 4 autospeciale. Au ars 300 tone de fân şi 160 tone de paie. În prezent se derulează cercetări pentru identificarea celor care au lăsat nesupravegheat focul în zonă.
Nicoleta TOMUŢA

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.