Prima pagină Ediția din: 1.4.2003
Știri
Cuprumin Abrud şi Bega UPSOM vor disponibiliza 262 de salariaţi
      Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba va acorda servicii de pre­con­ce­di­e­re, ca urmare a unor noi re­du­ceri de personal; astfel, SC Cuprumin SA Abrud dis­po­ni­bi­li­zea­ză, începând cu data de 27 martie, un număr de 240 de salariaţi, iar SC Bega UPSOM SA şi-a anunţat intenţia de a reduce numărul salariaţilor cu 22 de persoane, din 17 aprilie a.c. În vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea efectelor sociale nefavorabile, în cazul unor dis­po­ni­bi­li­zări colective angajatorii sunt obligaţi să acorde preaviz, potrivit prevederilor Codului Muncii sau contractului colectiv de muncă. De asemenea, purtătorul de cuvânt al AJOFM Alba, Emilia Suciu, ne-a informat că în această situaţie va trebui înştiinţată agenţia cu 30 de zile înaintea acordării preavizelor prevăzute de lege. (A.D.T.)
Eugen Popa la Bruxelles
      Azi, 1 aprilie, preşedintele CJ Alba pleacă la Bruxelles pentru discuţia finală pentru Biroul ARE care se va deschide în scurt timp la Alba Iulia. În cadrul conferinţei de presă de luni, 31 martie, preşedintele autorităţii judeţene a declarat că, în şedinţa ARE (Ansamblul Regiunilor Europene) de la Bruxelles, urmează să se facă ultimele formalităţi pentru ca judeţul nostru să intre în marea familie a regiunilor europene. (T.I.)
Atenţie vânători!
Rabie la vulpe
      Directorul DSV Alba, dr. Ioan Dârzu, ne-a informat că, de la începutul anului, în judeţul nostru a fost confirmat diagnosticul de rabie la două vulpi, aduse la Laboratorul Sanitar Veterinar Alba din localităţile Lupşa şi Mihalţ. DSV Alba va începe vaccinarea vulpilor din mediul silvic cu momeli vaccinale. 1000 de doze vor fi distribuite în zilele următoare către fondurile de vânătoare de pe teritoriul întregului judeţ. (F.R.)
Inaugurare de dispensar medical la Scărişoara
      Astăzi, de la ora 15,00, la Scărişoara va avea loc inaugurarea unei aripi noi a dispensarului din localitate, investiţie realizată cu sprijinul Consiliului local, al primăriei şi al medicului Ciprian Mândru. Un rol hotărâtor l-a avut şi o fundaţie engleză care asigură fondurile necesare pentru reconstrucţia unei noi unităţi sanitare. Dispensarul vechi este în stare avansată de degradare. Investiţia de la Scărişoara este binevenită, pentru că Munţii Apuseni sufereau la capitolul acordării de asistenţă medicală, chiar dacă acum toate comunele beneficiază de serviciile unui medic.(F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Guvernul a aprobat demararea investiţiei de la Roşia Montană
      După ce a stabilit ca tot felul de comisii şi comitete să se pronunţe asupra oportunităţii demarării investiţiei de la Roşia Montană, guvernul a decis să ia taurul de coarne şi a hotărât să dea undă verde acestui proiect, care presupune deschiderea celei mai mari cariere de suprafaţă, de extragere a minereurilor auro-argintifere din Europa. Decizia vine la puţin timp după ce s-a aprobat constituirea unei noi comisii formate din parlamentari, reprezentanţi ai serviciilor secrete şi membri ai Academiei Române, care să formuleze un punct de vedere unitar asupra oportunităţii investiţiei din Apuseni. Prin urmare, şi constituirea comisiei internaţionale de monitorizare a proiectului nu mai prea are rost, ca să nu mai vorbim de obiectul muncii. La aflarea veştii, adversarii proiectului din Apuseni au anunţat că vor cere demisia guvernului, îndepărtarea investitorului canadian şi că se vor lega cu lanţuri de Arcul de Triumf din Bucureşti. Manifestaţii stradale sunt aşteptate şi în zona Roşia Montană, unde primarul aşteaptă jandarmii şi poliţia pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. Reprezentanţii Alburnus Maior şi Pro Roşia Montană nu au exprimat poziţii oficiale vizavi de decizia guvernului.
(ALTE AMĂNUNTE ÎN PAGINA A IX-A)

La Alba Iulia
O gospodărie a fost distrusă de flăcări
           Pompierii militari din Alba Iulia au intervenit duminică, 30 martie, ora 19.52, la stingerea unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Lalelelor din localitate. În doar 10 minute, pompierii au reuşit să localizeze incendiul, limitând pericolul de extindere la locuinţele din jur. Focul a izbucnit din bucătăria locuinţei unde proprietara făcuse focul cu lemne într-o sobă metalică şi plecase de acasă. Se pare că jarul din sobă a căzut pe linoleum, aprinzându-se apoi şi celelalte bunuri din casă. Focul a distrus mobilierul din două camere, din bucătărie, hol plus 60 mp de acoperiş. În incendiu au dispărut şi actele de identitate ale proprietarilor - familia Buha - plus haine şi alte bunuri de uz casnic. Paguba a fost estimată la circa 150-200 de milioane de lei.
Nicoleta TOMUŢA

Ajutoare pentru restanţierii la întreţinere
Judeţului Alba i-a fost alocată suma de 12,893 de miliarde de lei * Primăriile care nu acordă asociaţiilor de proprietari banii cuveniţi, vor fi amendate
           Guvernul a alocat din Fondul de rezervă bugetară 935.245,3 milioane lei, pentru ajutorarea restanţierilor la întreţinere din toată ţara (H.G. 277/2003). Condiţiile sunt ca aceşti restanţieri să fie foarte săraci şi să se încadreze, din punct de vedere al veniturilor pe care le obţin, în baremurile prevăzute de Legea venitului minim garantat. Deja primăriile au o bază de date cu toate aceste persoane, în urma celebrului recensământ al restanţierilor, iar acum au venit şi banii de la Guvern, pentru acoperirea datoriilor la energia termică (apă caldă şi căldură) acumulate de săraci.
     Fondurile guvernamentale au fost împărţite pe judeţe. Astfel, judeţului Alba i-a fost alocată suma de 12,893 de miliarde de lei. Mai departe, consiliile judeţene vor repartiza sumele ce le revin pe unităţi administrativ-teritoriale (primării), până la sfârşitul acestei săptămâni, în funcţie de numărul de familii şi persoane singure identificate pe bază de anchete sociale, în vederea acordării ajutoarelor de urgenţă.
     Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale vor transmite câte un exemplar din borderourile cu beneficiarii de ajutoare de urgenţă, aprobate potrivit legii, la furnizorii de energie termică, precum şi la asociaţia de proprietari/chiriaşi, în vederea stingerii datoriilor acestora la plata energiei termice sau la persoanele fizice cu contracte individuale de furnizare a energiei termice. În situaţia în care asociaţiile de proprietari/chiriaşi nu au datorii faţă de furnizorii de energie termică sau datoriile acestora sunt mai mici decât sumele reprezentând ajutoare de urgenţă pentru familiile şi persoanele singure cu restanţe la plata energiei termice, sumele respective se deduc de către furnizorii de energie termică din factura pe luna sau lunile următoare, după caz. Asociaţiile de proprietari/chiriaşi vor repartiza la plată valoarea integrală a facturii, fără deduceri, în vederea reîntregirii fondurilor asociaţiei, utilizate anterior pentru efectuarea plăţilor către furnizorii de energie termică. (F.R.)
Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.