Deşi toată lumea bună s-a arătat indignată de glumiţa premierului Adrian Năstase care, de la tribuna Parlamentului, şi-a invitat detractorii să-i numere ouăle... de la Cornu, ea a fost preluată cu voluptate de toată presa, episodul cu pricina reuşind să detroneze în unele cazuri războiul din Irak. Premeditată sau nu, ieşirea lui Adrian Năstase a eclipsat chiar şi prestaţia lui Corneliu Vadim Tudor, fapt ce îi va atrage, desigur, un spor consistent în sondaje, dat fiind apetitul românilor pentru obscenitate, testat inclusiv prin intermediul emisiunii "Big Brother". Şi când spunem asta avem în vedere că prima concurentă eliminată din casă de voturile colegilor şi ale telespectatorilor a fost Nadira, a cărei frumuseţe n-a putut să compenseze nicidecum neaderarea ei la grup din motive de limbaj scabros şi comportament vulgar.
     Dar să revenim la... ouăle noastre, respectiv la problema corupţiei pe care toate partidele, în frunte cu PSD, ar dori s-o elimine pe principiul "să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic". Ca dovadă că parlamentari de toate culorile au căzut de 1 aprilie în plasa unui reporter PRO TV, care le-a cerut părerea despre respingerea de către preşedintele Ion Iliescu a pachetului anticorupţie şi retrimiterea lui la expeditor. Pesedişti, pedişti, penelişti, udemerişti sau peremişti, intervievaţii au salutat, la unison, presupusa iniţiativă prezidenţială, întrezărind o rază de speranţă indusă de uitatele versuri "Când Iliescu apare/ Soarele răsare". Din păcate pentru ei totul a fost doar o glumă, spre deosebire de raportul pe 2002 al Departamentului de Stat American, potrivit căruia, în România, domeniul justiţiei "rămâne subiect al influenţei ramurii executive", deşi legislaţia prevede independenţa juridicului.
     În sprijinul acestei afirmaţii, raportul semnalează faptul că ministrul român al Justiţiei exercită încă o influenţă semnificativă asupra judecătorilor şi procurorilor, supervizând şi controlând activitatea acestora. Deşi membrii Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) - care controlează selectarea, promovarea, transferul şi sancţionarea judecătorilor - sunt numiţi de Parlament dintr-o listă elaborată de tribunale şi parchete reprezentate în Consiliu, ministrul Justiţiei prezidează CSM ca membru fără drept de vot, asigură cea mai mare parte a activităţii acestuia şi controlează agenda sa. Lipsa de eficienţă a justiţiei române, în condiţiile în care instanţele rezolvă un caz de importanţă medie în aproximativ patru ani şi jumătate, se explică pe de o parte prin imposibilitatea realizării unor înţelegeri între părţi dar şi prin "corupţia endemică" existentă în sistem. În contextul în care legea prevede numirea unui avocat pentru acuzatul care nu îşi poate permite un apărător, Baroul primeşte compensaţii din partea Ministerului Justiţiei în schimbul apărătorilor pe care îi pune la dispoziţie.
     Raportul Departamentului de stat menţionează şi alte forme de încălcare a drepturilor omului de către autorităţile române, cum ar fi bătaia încasată de deţinuţi în arestul Poliţiei, restricţionarea libertăţii presei sau discriminarea pe motive religioase. Unii inculpaţi au semnalat instanţelor faptul că autorităţile le-au smuls mărturii prin violenţă. Conform unor rapoarte, ofiţerii de poliţie îi hăituiesc pe romi, folosind uneori o forţă excesivă împotriva acestei etnii. Deşi Guvernul a anchetat mai mulţi ofiţeri de poliţie suspectaţi de comiterea unor abuzuri şi i-a suspendat din funcţie, iar pe cei acuzaţi de infracţiuni i-a trimis în faţa instanţelor militare, anchetele au fost în general de lungă durată şi rareori s-au soldat cu urmăriri sau cu pronunţarea unor pedepse. Parlamentul a adoptat Legea privind organizarea poliţiei prin care tribunalele şi procurorii civili au început să judece cazurile care implică membri ai poliţiei naţionale. Cu toate acestea, abuzurile comise de jandarmi, poliţişti de frontieră şi reprezentanţi ai altor forţe de securitate sunt judecate în continuare de instanţele militare.
     Aspectele de mai sus şi altele semnalate în raportul SUA ne obligă să ne întrebăm cum ar fi arătat acest document dacă România nu şi-ar fi declarat sprijinul necondiţionat faţă de coaliţia anti-Irak. Se sperie gândul de răspuns.