Trăim vremuri în care să recunoaştem, literatura, arta, cultura în general, nu prea reuşesc să-şi facă loc în viaţa publică. Vorbim mult cu şi fără folos de afaceri economice, despre aderarea la NATO şi UE, despre corupţie, sărăcie, criză socială, conflicte de muncă şi mai nou despre atrocităţile din Irak. Răzbate un soi de dramatism care nu mai lasă loc de alte preocupări. Traversăm, cu alte cuvinte, o perioadă de criză socială, de deşert cultural. Oamenii de cultură, începând de la profesorul din învăţământul preuniversitar, la profesor universitar, la academician, actor, scriitor, artist în pluralitatea formelor de manifestare, o duc prost. Artiştii români, cu unele excepţii n-au fost şi nu sunt bogaţi. Pe vremea comunismului doar o mână de aleşi putea trăi din scris şi nu era neapărat vorba de scriitorii cei mai populari. Câştigurile enorme mergeau la autorii aflaţi în slujba regimului. Citim cu stupoare că o actriţă ca Nineta Gusti, o glorie a teatrului românesc, vizitată de o echipă a televiziunii "România cultural" a refuzat să fie filmată, pentru a nu i se vedea sărăcia în care se zbate la 90 de ani, după ce a încântat atâtea generaţii de români. Un alt caz evocat este cel al marelui actor Ştefan Mihăilescu-Brăila, care a ajuns în regimul prosperităţii şi democraţiei să vândă ziare pentru a putea trăi, în staţiile de metrou. Cinică formulă în care românii îi cinstesc pe cei mai buni dintre ei, pe eroi, nu-i aşa? - ai neamului. Nu puţini sunt actorii, pictorii, poeţii, sculptorii sau muzicienii de vârsta a treia din privirea cărora răzbate suferinţa şi revolta unei vieţi duse sub limita decenţei. Aceştia se văd dintr-o dată aruncaţi în lumea coşmarescă a unei tranziţii dinspre un regim al analfabetismului spre un regim al mafiilor poliglote.
     Uităm adesea că arta, cultura unei naţiuni, potenţialul său de creativitate, reprezintă condiţia sine qua non a regenerării sale, a asanării morale a societăţii. Fără creaţia artistică nu am fi avut azi nici stat naţional, nici simboluri, nici valori, nici idealuri. Or literatura, cultura creează modele şi idealuri, creează comportamente adaptive la nou, la schimbare. Din păcate, există răspândită în societatea noastră românească un tip de mentalitate, mai exact spus acea concepţie care reclamă supremaţia valorilor mercantile. Ea este specifică unui stat primitiv de dezvoltare capitalistă, un fel de capitalism primitiv. Ştim cu toţii care sunt simptomele acestei maladii: preocuparea pentru profit imediat şi material, dispreţul pentru cultură şi artă, ascensiunea arhetipului descurcăreţ, neglijarea oricărei activităţi spirituale. Aşa-zişii pragmatici, oameni cu palate ca într-un basm dintr-o mie şi una de nopţi văd în cultură o pierdere de vreme.
     Este totalmente eronată ideea că statul trebuie să investească bani numai în sectoarele industriale sau în cele care aduc venituri imediate, profit. Cultura sprijină sufleteşte, coagulează sentimente pozitive, încurajează binele, frumosul, adevărul, dreptatea, creează acel fond spiritual comun fără de care nu putem exista ca naţie. Se simte acut nevoia unor Mecena în cultura română pentru a susţine activitatea culturală şi artistică, fără de care riscăm să ne pierdem identitatea culturală. Guvernanţii şi administratorii ţării trebuie să ştie că proiecţia viitorului nu poate fi gândită fără investiţii în cultură. Din păcate, duşmanii artei şi culturii, a luminii vin de la Răsărit.